Blog


A înnebunit Chișinăul.
După ce ne-a obișnuit cu multă politică, puțină cultură, multă vorbă, puține fapte, mult amatorism, puțin profesionalism, a dat peste noi septembrie. Cu festivalul de etnojazz a lui Ștefăneț, cu Festivalul Teatrelor Naționale Românești a lui Petru Hadârcă, cu Festivalul Maria Bieșu. Cu Poclitaru pe afiș. Au dat buzna toate odată. Ca să ne clonăm. Să vedem în aceeași seară si un Purcarete, și un Poclitaru, și un Ștefăneț.
Năuciți complet de atâta cultură, ieri, Sala Brâncuși, anunță deschiderea expoziției Tudor Zbârnea. Expoziție completă. Făcută profesionist. Cap-coadă. Cu lucrări din ultima perioadă. În cea mai mare sală de expunere pe care o oferă Chișinăul. Într-un anotimp când tablourile nici nu îngheață, nici nu curg șiroaie de căldură. În culori optimiste și calde. Cu pauze în culori sumbre și pesimiste.
De ieri, incontestabil și în mod firesc, lista celor mai importanți pictori basarabeni o va deschide, pentru mult timp înainte, numele lui Tudor Zbârnea. Canonicul Tudor Zbârnea.
Oricum, am o întrebare: când și cum naiba a reușit să facă atâtea lucrări, având grijile administrative ale unui muzeu? Pe care îl reconstruiește. Și are și expoziții excelente.
Acoperișul muzeului îl văd în fiece zi. De la etajul cinci. Peste geam. Am văzut cum au schimbat olanele. Cum au pus ferestrele de mansardă. Cum au făcut scurgerea. Cum au reparat streașina. Aproape în fiecare săptămâna pe acoperișul muzeului lui Zbârnea urcă un muncitor. Sau doi. În salopete albastre. Robuști. Care spală ferestrele de mansardă, curăță zăpada (iarna și în martie), umblă și fac ceva pe acoperiș. Apoi apare Zbârnea, directorul. Pe acoperiș. La cravată. Costum. Înalt. Să vadă lucrul făcut.
Salvează
Salvează

Comentarii(6)

    • Anume

    • 7 ani în urmă

    1 iunie 2004 a fost cea mai urâtă zi posibilă. La Primărie se anunțase un eveniment, care se vroia spectaculos. Veniseră partu motocicliști. Nu, nu din ăștia care poartă tatuaje și bandane. Nu din ăștia zgomotoși și cu ochii blânzi. Erau patru motocicliști, care purtau haine din piele fină și bocanci, de tălpile cărora nu se prinde colbul; care aveau obrazul ras cu acuratețea demonstrată în cele mai luxoase reclame. Erau motocicliști, ale căror zâmbete abia schițate întruchipau cumva surprinderea sinceră și disprețul îngăduitor, iar în priviri aveau ceva rece, ca alura unor mesageri trimiși să anunțe cel mai odios verdict. Veniseră în Republica Moldova să facă o cruce. Cu motocicletele.
    Jurnaliștii i-au asaltat ca niște albinuțe. Eu, în schimb, am paralizat de frică. Și m-am frânt. Pentru multă vreme.
    A trebuit să treacă 12 ani, să merg la expoziția lui Tudor Zbârnea ca să văd, prin ochii lui, că motocicliștii au trasat, de fapt, axele unei clepsidre.
    Cu adevărat, ochii fricii sunt mari, iar eu m-am născut tare holbată.
    Am apucat-o de gât.
    Dar, abia e începutul.
    Sper să ajung vreodată să pot și să merit să-i spun ”Bună ziua!” lui Tudor Zbârnea.

    1. @Anume: O frumoasă declarație de dragoste. Pentru Tudor Zbârnea.

    • Anume

    • 7 ani în urmă

    Cu ceva timp în urmă, Alexandru Vakulovschi a recomandat cartea lui Cornel Ungureanu ”Despre regi, saltimbanci şi maimuţe” http://www.bookiseala.ro/cornel-ungureanu-despre-regi-saltimbanci-si-maimute/16745.html (din păcate, după renovarea paginii Deschide.md, nu mai e valabil linkul respectiv). Atunci, mi-a atras atenția anti-jurnalul. Am găsit pe internet doar vreo 4 capitole publicate pe bucăți în Oglinda Literară. Are Cornel Ungureanu și rânduri dedicate lui Marilyn Monroe. După ce am citit atunci, mi-am dat seama că tocmai am învățat o lecție de la autor. Ea ar suna cam așa, oamenii deștepți își aleg singuri viciile, oamenii înțelepți își aleg singuri perversiunile. Azi am descoperit o mare străduință. O mare străduință a lui Valeriu Reniță de a fi cumva. În ciuda tuturor aparențelor, că ar dori să fie sofisticat de deștept sau sofisticat de înțelept, eu sunt convinsă că el își dorește să fie cel adevărat. http://vox.publika.md/life/sindrom-526882.html
    P.S. Domnule Erizanu, sper să nu aveți nimic împotrivă că am ales anume aici să depăn niște amintiri.

    1. @Anume: N-am. E un spațiu liber. Dar n-am înțeles de ce e la textul cu expoziția lui Zbârnea.

    • Anume

    • 7 ani în urmă

    Pentru că am încredere în Universul atemporal.

    1. @Anume: Argument pertinent.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt