Cred că eram la Ipotești. La Zilele Eminescu din iunie. Sala era plină. Om lână om. Mai exact, poet lângă poet. Și doar sus, în spate, parcă după o graniță unde aerul poeziei nu era blând deloc, stăteau doi tineri. Sau poate trei.

Doi poeți foarte tineri. Erau mai frumoși ca acel portret al lui Eminescu de la 19 ani. Sigur mă îndrăgosteam de ei, dacă eram cititoare. Erau în tricouri. Unul dintre ei sau poate toți aveau batiste de cowboy legate neglijent la gât. Aveau priviri de lei. Încrâncenați. Resemnați și încolțiți după o luptă pierdută. Dar hotărâți să fie învingătorii luptelor ce vor urma. Aveau siguranța viitoarelor victorii în priviri, în gesturi nervoase.

Lumea literară din sală îi ocolea. Ca pe niște damnați.

Erau după o ceartă literară cu Cezar Ivănescu. Unii nu voiau să se pună în poară cu Cezar Ivănescu, care purta în geantă o rangă. Alții voiau să fie bine cu „Don Cezar”. Dădea bine la statul social în lumea poeziei.

Nu făceam parte din nicio tabără. Eram din altă lume. M-am apropiat de ei. Am intrat în vorbă. Vorbeau despre poezie cu patima celor tineri. Vorbeau despre fotbal de parcă au fost la antrenamentele lui Mircea Lucescu. Vorbeau despre dreptate de parcă au trăit doar în lumea celor drepți.

Acei tineri poeți erau Claudiu Komartin și Dan Coman.

În 2009, în colecția Rotonda de la Cartier, apăreau trei cărți excelente de poezie. Nu era debutul lor. Erau la a doua sau a patra carte.

„Gheorghe, este primul contract pe care îl semnez ca autor”, avea să recunoască mai târziu unul dintre ei. Iar când au luat onorariile, au rămas un pic ironic uimiți. „Ne dai și bani?! Pentru poezie!”

Cele trei cărți de poezie sunt: Un anotimp în Berceni de Claudiu Komartin, Dicționarul Mara de Dan Coman și Monstrul fericit de Radu Vancu. Au apărut toate în alte ediții, la alți editori.

Prima ediție o mai puteți găsi în anticariate.

Sipețelul lui Claudiu Komartin, cel de pe copertă, este și azi pe un raft la Editura Cartier. Uneori îl mai ascultăm.