Lectura lui Dante. Infernul (ediția a II-a), de Laszlo Alexandru. Acuarelă de Vitalie Coroban (Cartier de colecție nr.69). Legată, supracopertă, 648 pag. Preț: 109 RON/499 MDL

„Un studiu de o erudiție exemplară, cu cîte un tom alocat fiecăreia dintre cele trei părți ale ilustrului poem. Traduce terțină cu terțină și vers cu vers Divina Comedie, comentează, contextualizează, glosează, sintetizează cantitatea enormă de comentatori ai celebrei capodopere. E o carte nu doar impresionantă, ci una care apare rar într-o cultură.” (Bogdan Crețu)

Lectura lui Dante. Purgatoriul (ediția a II-a), de Laszlo Alexandru. Acuarelă de Vitalie Coroban (Cartier de colecție nr.70). Legată, supracopertă, 680 pag. Preț: 109 RON/499 MDL

„Înarmat cu o temeinică artă interpretativă – asociată cu pasiune, cu muncă de benedictin și cu o răbdare împinsă pînă la abnegație – autorul, pornind în demersul său de la textul original, pe care îl echivalează în proză, într-o fluentă limbă românească, dă frîu liber explicațiilor științifice, absolut obliga torii pentru priceperea poemului și înaintarea în lectură.” (Eleonora Cărcăleanu)

Lectura lui Dante. Paradisul (ediția a II-a), de Laszlo Alexandru. Acuarelă de Vitalie Coroban (Cartier de colecție nr.71). Legată, supracopertă, 696 pag. Preț: 109 RON/499 MDL

„Scopul este de a oferi o cale de acces rațională, o posibilitate de cunoaștere, de descifrare a conținutului integral al vastului poem unui public care deja beneficiază de mai multe traduceri plastice, poetice în limba proprie, unele dintre ele fiind strălucite prin expresivitate și fidelitate, ori prin capacitatea imaginativă a transpunerii. S-ar putea deci spune că noua versiune, precum și extinsul aparat critic care o însoțește, se datorează unei viziuni de factură iluministă și exprimă vocația profesorală a lui Laszlo Alexandru.” (Ovidiu Pecican)

Stații auto cu mozaic din Republica Moldova, de Ștefan Susai (Art). Legată, supracopertă, 280 pag. Preț: 209 RON/909 MDL

„Oamenii din sat se mirară atunci când se terminase de construit stația de autobuz de la capătul satului Olișcani. Pe peretele central erau reprezentate două femei tinere – una cu coșuri cu mere, cealaltă cu două găleți. Pe pereții laterali ai stației, atât la exterior cât și în interior, erau fete la fel de tinere, trase ca prin inel, toate cu cizme, probabil la modă. Erau un fel de femei care doreau să fie țărănci, dar nu prea erau. Ce o fi fost în capul celor care au decis cum să arate stația?

Erau ani când femeia era doar țărancă, muncitoare, fruntașă, mamă, mamă eroină, bunică, străbunică, veterană de război, moașă, educatoare, învățătoare, contabilă, poetă. Acest ultim statut era invidiat, deși orice poetă apărea în fotografii cu eternul coc, iarviața de dincolo de fotografiile de pe copertă nu era neapărat ca o poveste de dragoste. Mai degrabă, spunea tanti Ileana, femeia care știa mai multe despre oricine decât știa chiar persoana în cauză, fetele din stația satului ar putea semăna mai mult cu studentele trimise odinioară la cules mere. Ele, cică, erau atente mai mult la mers, călcau cu grijă, rupeau un măr din care le dădeau și altora să guste, se hlizeau, treabă nu făceau, bărbaților nu le mai era mintea la treabă, femeile satului pufneau, bine că au fost trimise acelea înapoi de unde veniseră. Totuși, a rămas o taină: ce minte a putut plămădi stația din Olișcani cu cele șase femei tinere și frumoase? Povești au fost apoi multe, dar toate se contraziceau. Oricum, cică președintelui de gospodărie i-ar fi plăcut ideea stației. Un sâmbure de adevăr poate exista, dar ce bărbat și-ar fi ridicat femeile satului în cap cu așa un proiect.

E zi de toamnă târzie. Fotografiez femeile de pe pereții stației. Le privesc cu atenție, le fotografiez, admir mozaicul. Valentina merge la Chișinău. Are douăzeci și cinci de ani, e nemăritată, lucrează la o editură, este blondă cu ochi albaștri, este frumoasă, dar are o altfel de frumusețe, mănâncă un măr, îmi zice că e din ograda părintească, mă întreabă ce tot văd la femeile de pe pereți. Îi spun că îmi place stația, mă întreabă dacă stația ori femeile, îi spun că ideea stației, dă din cap neîncrezătoare, îi spun, ca să o îmbunez, că sunt țărănci frumoase, ca ea, deodată pare că ia foc, scoate un „ț” prelungit, își face apariția microbuzul, dă să urce, se întoarce spre mine  și îmi spune apăsat:

— Ștefan, eu chiar sunt țărancă.” (Ștefan Susai)

Cărțile Cartier sunt în toate librăriile bune din România și Republica Moldova. Pot fi comandate și online, pe cartier.md & cartier.ro