– Tot fumezi, Seva? Nu-l poți lăsa?! Lasă-l, bre!
Tatăl, ajuns la 82 de ani, își dojenește din când în când fiul fumător, care are 60 de ani. El abandonase fumatul la 80 de ani. Tatăl era mândru că a scăpat de iarba dracului. Avea o plăcere deosebită să-și tachineze fiul fumător.
Când a plecat într-o lume mai bună, la priveghi, fiul află că tatăl a fost deosebit de harnic și vioi în ultimii ani. Maică-sa avea grijă doar de treburile din casă. Toată gospodăria de afară era chivernisită de el. Atunci, după înmormântare, fiul a descoperit o jumătate de pachet de țigări în poiata găinilor, un pachet început lângă gojineața porcilor, un pachet început și el lângă cuștile iepurilor, un alt pachet început lângă poarta de la intrare în livadă.
– Mai fumezi? Iaca eu am scăpat. Și mă simt foarte bine.
Mircea
Freud a fumat până la vre-o 82 de ani cu toate că a dezvoltat un cancer la mandibulă pe la 67, dar tot una a continuat. Se spune ca țigările îl stimulau pe plan intelectual. Cred ca boala l-a făcut să sufere mult dar nu s-a oprit. Omul nu poate fi perfect, cu atât mai mult când e geniu. Dar ce să mai zicem de noi, de muritorii de rând. Totuși, atunci când văd imaginile de pe pachetele de țigări aici în Franța, mi se face groază și nu am poftă să reiau, dar din când în când câte o cubaneză se poate. Le doresc curaj celor ce vor și pot să se lase de iarba dragului. Vor fi sănătoși când vor pleca.
Gheorghe Erizanu
@Mircea: Iarba „dragului” e frumos!
Mircea
Am făcut un lapsus, dragului în loc de dracului (nu vreau să învinuiesc corecția automată căci a recitit ce am scris). Dacă citește vre-un psihanalist atunci îi voi fi cu recunoștință pentru interpretare.