Blog

Tată, suntem aici să ne ajutăm unii pe alții să depășim una sau alta, orice ar însemna asta, i-a răspuns doctorul pediatru Vonnegut tatălui său, Kurt Vonnegut, scriitorul, ajuns un moșneag care îndrugă verzi și uscate.
Ați vrut să fiți Dumnezeu vreodată?
Am vrut să fiu. De două ori.
Ieri. Ca să pot opri zăpada în Londra. Să nu stea copilul prin aeroporturi cu zboruri anulate.
Și cu vreo doi ani în urmă. Ca să dau drumul la apele munților într-un orășel de mineri. 
În rest au fost doar rugăminți. Și apeluri. Către Dumnezeu. 
Nu există niciun motiv pentru ca binele să nu poată învinge răul, cu condiția ca îngerii să se organizeze la fel de bine cum o face mafia. Kurt Vonnegut, scriitorul. Scuzați. Nu știu pe unde sunt ghilimelele acestui computer.
Basarabia tot hodinește. A tăiat porcul. A colindat. Azi umblă cu Steaua. Și o doare capul. Și o doare stomacul. Dumnezeu se uită la ea. Ca la un copil netrebnic. Nu știu de ce, dar nu vreau să fiu Dumnezeu.

Comentarii(2)

    • Mircea

    • 14 ani în urmă

    poezia, cantecul/bocetul, constructia caselor mari cu porti sculptate; placerea trupeasca cu vin si mancare multa pe de alta parte sunt mijloace ale neamului nostru de asi reveni si asi lecui durerea. Nu ne e proprie nici viclenia, nici agresivitatea, nici rautatea… Nu suntem prea intelectuali ci mai mult spirituali si manuali
    Suntem cum suntem; poate altii ne invidiaza chear

    • dandy

    • 14 ani în urmă

    Parca ar fi un colind. Dupa Vonnegut. Am ramas cu speranta ca zborurile anulate au fost reluate si copiii – mari si mici – au ajuns acasa / la destinatie. Asta ar fi happy end-ul povestilor de craciun/ de iarna/ de vreme buna-vreme rea in plina globalizare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt