Blog

Inițial a fost textul lui Mircea V.Ciobanu. Apoi a fost răspunsul lui Vitalie Sprânceană. Ambele au apărut în Jurnal de Chișinău. Vasile Ernu vine cu o replică.  Pe acest blog. Alegerea îi aparține lui Vasile Ernu. Eu doar ofer spațiu pentru dialog.
Mic îndrumar al intelectualului public sau cum mai e posibil să fii de stînga într-o ţară conservatoare
Vasile Ernu
Iarăşi despre stînga şi dreapta? Existenţa lor este legitimă? Acum, un mic exerciţiu de imaginaţie: vă puteţi imagina Europa actuala, la care Moldova visează, fără moştenirea dreptei liberale sau a stîngii socialiste sau a social democraţiei? Astfel de întrebari cred că mai pot fi puse doar  în ţări ultraconservatoare. Am citit şi eu cu întîrziere textul lui Mircea V.Ciobanu care mi-a trezit o stare de déjà vu, pentru că personal am mai trăit cu ceva ani în urmă o astfel  de  situaţie în România, poleminzînd cu intelectualii establishment-ului local (Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Mircea Mihaies, Horea-Roman Patapievici , Alexandru Călinescu , NEC, GDS, Revista 22, etc.).  Iniţial, consideram  acest tip de polemici destul de provinciale, deoarece consumă prea multe energii. Provinciale şi rupte de problemele reale ale societăţii. Cred şi acum ca este o polemică minoră, iar provincialismul vine din modul în care este pusă problema şi mai ales, din această ruptură cu lumea reală. E greu de imaginat o astfel de polemică într-o ţară europeană. Însă după experienţa avută în ţară, am înţeles că uneori ele sînt necesare tocmai pentru a depăşi o stare de fapt şi a dizolva un set de clişee din spaţiul public local. Sînt anumite lucruri care trebuie spuse şi tranşate principial. În România, acest lucru a funcţionat pentru că s-au făcut cîţiva paşi. Ar trebui să spun de la început că voi vorbi de stînga intelectuală, pentru ca, in opinia mea, partidele  de stînga în România şi Moldova nu există (de exemplu, în R.Moldova, între PCM şi PL nu există nici o diferenţă de esenţă, ci doar de ambalaj, aşa cum în România PSD&PL duc acelaşi tip de politică ca şi PDL).
Revenind la experienţa personală din România. La început, într-o perioadă în care stînga era văzută ca o „tumoare malefică contagioasă”, atunci cînd mi-am asumat public poziţia mea de stînga (fiind printre foarte puţinii intelectuali din perioada post 89 care-şi asumaseră această poziţie) eram folosit pe post de urs în gradina zoo sau varianta locală mai moale: „avem şi noi faliţii noştri”. E tipic pentru un spaţiu dominat de o cultură politică conservatoare.  Însă după un şir de dezbateri, după apariţia unui  număr tot mai mare de texte, lucrurile au început să se schimbe încet, încet. Iar după ce am reuşit cu mai mulţi colegi să creăm platforma CriticAtac şi să coagulăm mai multe voci prin care să arătăm care este poziţia si modul nostru de gîndire, stînga nu mai este privită ca o “boală a tinereţii” sau “fantoma care bîntuie Europa”, ci ca un grup legitim în cîmpul cultural şi politic românesc. Treptat au început să apară tot mai multe grupuri şi practici politice de stînga din zone independente. Am intrat, practic, într-un anumit tip de „normalitate”, unde stînga intelectuală are o pozitie legitimă alături de grupurile liberale destul de fragile şi cele conservatoare care domina piaţa romanească (şi basarabeană după cum se vede). Practic, o poziţie se cucereşte, nu este un dat.
Bun, dar pentru început să spun cîteva chestiuni principiale. Cum mie îmi place să gîndesc lucrurile simplu şi tranşant voi porni de la cîteva principii de bază pe care le consider importante dincolo de poziţia mea de stînga.
Mai întîi, cred că în tradiţia europeană, occidentală dacă vreţi (ruşii sînt incluşi în această tradiţie) – cel puţin în perioada modernă  – un intelectual nu este doar cel care lucrează în cîmpul ideilor, ci şi cel care participă activ la problemele cetăţii. Sustragerea din acest cîmp al politicului nu mai este posibilă pentru că devii automat părtaş la Puterea hegemonică a momentului.  Sustragerea „aristocratică”  pentru a-ţi face bine treaba în domeniul de activitate este un mod ieftin de legitimare a acestei „false stări”. Într-o societate cît de cît sănătoasă, toţi membrii societăţii trebuie să-şi facă bine treaba indiferent că se numesc ţărani, muncitori sau intelectuali. A fi însă în cîmpul politic nu înseamnă neapărat a fi activist.
În al doilea rînd, în aceeaşi tradiţie occidentală un intelectual în raport cu Puterea are doar două posibilităţi de a fi:  la curte sau în exil.  Altă posibilitate nu există, aşa ca ideea “stării de apolitism aristocratic” de care vorbeam mai sus este falsă şi dăunătoare.  Apolitismul este o formă pasivă de a susţine Puterea (indiferent dacă e comunistă sau capitalistă). Comunismul, reamintesc, nu a fost construit masiv de elementele active (care nu erau majoritare), ci de masa pasivă, cei care au tăcut. Intelectualii au fost elementul cheie în construcţia acestui tip de regim pentru că ei au fost cei care legitimat sau delegitimat regimul. Tăcerea celor mulţi a dat viaţă şi legitimitate acestui regim pentru că au încuviinţat prin tăcere ceea ce s-a întîmplat. „Rezistenţa prin cultură” a născut monştri ceauşişti şi stalinişti. Politicului nu i se poate rezista decît prin politică. Despre intelectualii de la curte, nu mai spun nimic, vina lor e cu atît mai mare… Iar această vină nimeni nu vrea sa şi-o asume.
Astăzi, se repeta aceleaşi mecanism, cu toate că trăim in alt tip de regim, cu alt tip de control şi represiune, aparent cu alt tip de probleme, în care poziţia intelectualului s-a modificat puţin.  Oare  nu aceasta cere şi Puterea actuală globală: voi ocupaţi-vă cu frumosul şi poveştile culturale, căci de marile probleme complicate sociale şi economice se vor ocupa specialiştii noştri. Tehnocratul, noul mit al salvării, cel care vine şi rezolvă tot scoţîndu-ne cu atîta uşurinţă din cîmpul politic. Nu, mulţumim. Eu cred că tehnocraţii au ieşti din cîmpul politic din simplul motiv că prin activitatea lor, nu mai lasă loc dezbaterilor, polemicilor, întrebărilor. Ei au doar soluţii. Atunci, la ce bun democraţia, valoarea politică pe care o incantăm cu toţii, dar care demult se pare că nu mai funcţionează? In acest sens, intelectualul are, repet,  mereu doar aceste opţiuni: a fi in exil fata de Putere sau a fi la curtea Puterii. Şi nu e posibilă o sustragere. Iar compromisurile sînt aceleaşi, indiferent de regimurile care vin şi pleacă.
Mai există un şir de probleme legate de relaţia cu politica de partid, cu intrarea în cîmpul administrativ  şi mai ales cea legată de resursele financiare. Un intelectual care decide să intre într-un partid, să facă o politică de partid sau să devină un înalt dregător (ministru, secretar de stat etc) îşi pierde automat legitimitatea de a mai fi parte a societăţii civile sau vocea unui intelectual public independent. El ramîne intelectual, dar nu mai are această legitimitate publică. În perioada în care face parte din acel cîmp al politicii de partid sau al administraţiei publice de rang înalt (nu mă refer la simplii funcţionari), el este vocea politicianului sau a înaltului dregător.  Eu cred ca dacă cienva face acest pas, e nevoie să delimiteze clar cîmpul politicii de partid, al administraţiei de cel intelectual. In România, de exemplu, exista deseori o confuzie teribilă în acest sens. Văd intelectuali care intra în partide sau devin înalţi dregători şi se comportă ca şi cum ar fi societate civilă sau intelectuali independent, fără obligaţii publice sau administrative. Chiar vor să fie trataţi ca atare.  Nu este posibil, pentru că se află într-un conflict de interese. Aşa cum un om de afacere care intră în politică sau în administraţie are anumite obligaţii în a-şi delimita cîmpul politic de  cel al afacerilor, şi chiar a se retrage temporar din cel al afacerilor, pentru a nu intra în conflict de interese si intelectualul trebuie să facă acest lucru.
In ce priveşte banii, aici lucrurile sint delicate, pentru că e vorba de „pîinea noastră cea de toate zilele”. Intelectualul, ca orice actor pe „piaţa liberă”, nu poate decît să-şi vîndă forţa de muncă în zona privată sau de stat. Problemele mari în ziua de azi sînt legate de libertatea pe care ţi-o oferă „sursa” financiară. Astăzi ştim bine că tipul de control financiar pe care-l poate exercita „sursa financiară” este de multe ori mult mai pervers decît controlul politic din regimul comunist. E o tema lungă şi un domeniu greu de cuantificat, însă e o problema foarte acută şi care merită tratată separat.  De exemplu, este inacceptabil modul în care circulă banii de partid prin diversele uniuni de creaţie, premii, onorarii etc. – intelectualii tac şi ridică banii. Politicienii postcomunişti ştiu că intelectualii au devenit o specie foarte ieftină. Regimul sovietic, cel puţin, ne respecta la acest capitol: un regim care îşi persecută intelectualii (dar şi îi remunerează bine) este un regim care se teme de ei şi-i respectă. Văd, de exemplu, că stîngii intelectuale i se reproşează ceva de genul: „cum vă permiteţi să criticaţi capitalismul cînd de fapt trăiţi pe seama exploatării lui cu neruşinare…. e imoral”.  Acest tip de argument l-am auzit şi de la securistul care m-a anchetat prin 88 cînd am fost arestat: „comunismul v-a crescut, v-a făcut oameni si voi il boicotaţi cu neruşinare!”  În primul rînd, noi ne vindem munca ca şi ceilalţi şi e greu de crezut că ditamai Puterea hegemonică, capitalul în măreţia lui,  poate fi exploatat de o mînă de amărîţi. Cine pe cine exploatează? Şi de ce nu avem avea voie să punem in chestiune Puterea dominantă? Oare nu aceasta e funcţia noastră politică?
Acum în ce priveşte „specificul naţional” al modului în care este tratată stînga intelectuală de establishment-ul intelectual conservator care domină viaţa noastă culturală şi politică. Pentru a nu mai repeta ce am mai spus voi readapta un mic fragment dintr-un text de-al meu mai vechi din Dilema Veche.
Acum cîţiva ani am fost invitat la o dezbatere pe tema „stîngii în România“ la NEC (Colegiul Noua Europă). Nu mai reţin cum suna titlul exact al dezbaterii, însă cuvinte precum „Marx“ şi „stînga“ erau prezente tot la cîteva fraze. Două opinii legate de „problema stîngii şi a lui Marx“ reveneau permanent în discuţie. Prima, deseori întîlnită în mediul intelectual de pe la noi, a fost formulată cu această ocazie de dl Andrei Pleşu. În stilul dumnealui şarmant, cu o fină ironie, cu mult umor, cu aerul său blînd al unui înţelept din Levant, ne-a explicat celor 3-4 „stîngişti de serviciu“ pe care trebuie să-i aibă neamul ceea ce marea parte a gînditorilor de dreapta de faţă ştiau deja, anume că „stînga“ este o problemă de vîrstă. Argumentul forte: prietenii din Germania ai dlui Pleşu, ţara de obîrşie a marxismului, mari stîngişti în anii ’60, sînt acum nişte respectabili burghezi. Deci, „stînga trece cu vîrsta“. Stîngismul ar fi un soi de acnee juvenilă. A doua opinie îi aparţine unui alt popular intelectual român, Gabriel Liiceanu. În stilul dumnealui tragic, cu un aer puţin apocaliptic, ne-a explicat că „Marx este un autor care omoară“ şi că „stînga vrea să-i ia dumnealui micul apartament, proprietate privată“, iar proprietatea, după cum se ştie de la Adam şi Eva, „e sfîntă“. Citatul poate nu este exact, însă acesta este sensul. După acea întîlnire, am rămas puţin descumpănit: dacă la NEC, care nu e şcoală de partid sau de produs miniştri, cum spun gurile rele, ci o respectabilă instituţie academică de studii avansate, e tratat astfel subiectul cu pricina, atunci ce pretenţii mai putem avea de la ceilalţi? O altă opinie care circulă în folclorul intelectual românesc spune că „pe Karl Marx îl citesc numai frustraţii, resentimentarii şi proştii“ (Mircea Mihăieş). Cam acestea sînt relaţiile establishment-ului cultural românesc cu stînga intelectuală şi bătrînul Marx.
Eu cred că ar trebui să depăşim acest „specific naţional“ de abordare a stîngii. Am putea porni de la un principiu simplu, cu care putem cădea de acord: stînga nu este un domeniu al biologiei, al ştiinţelor naturale, al patologiei sau un fenomen al naturii ci este un tip de reflecţie politcă la fel de legitimă ca şi dreapta. Deci nici stînga nici dreapta nu sînt boli contagioase ci forme de gîndire şi înţelegere a politicului. În ce priveşte Marx el este un gînditor care a scris cîteva cărţi importante şi nu trebuie să fii specialist în marxism ca să ştii că el nu a scris un tratat despre cum să ţi se ia BMW-ul şi vila de la Mogoşoaia date de Dumnezeu. Marxismul nu este deci un domeniu al viruşilor: nu se ia, nu se molipseşte, nu se moare din cauza lui, ci e un simplu domeniu al reflecţiei. Nu e un secret că în orice universitate importantă din lume, Karl Marx, alături de nume respectabile precum Adam Smith, David Ricardo sau Max Weber, face parte din curriculum. Cărţile lui Marx nu ar trebui să fie obiect al urii sau iubirii noastre.
Şi o ultimă problem delicată. La noi există o tendinţă de a simplifica lucrurile şi de a inventa lupte şi duşmani care au apus demult. Este cea ce ruşii numesc “kvasnaia intelighenţia”. De exemplu, schema de interpretare a comunismului care a devenit aproape canonică e foarte simplistă: Marx l-a produs pe Lenin care l-a produs pe Stalin care a produs Gulag-ul: comunism = Gulag. Stînga trece prin aceeaşi grilă de interpretare.  Eu cred că supoziţia „comunismul este răul fundamental, iar opusul lui este binele absolut” este greşită. Fiecare regim vine la pachet cu problemele şi riscurile sale. Cred că această abordare nu face decît să ne menţină în logica stalinistă din anii ’50, „cine nu-i cu noi e împotriva noastră“ şi nu ne ajută prea mult să înţelegem trecutul şi prezentul. Pe lîngă Gulag, în comunism s-au mai întîmplat şi alte lucruri. Chiar foarte multe lucruri şi foarte diverse. Culmea: comunismul a fost perioada noastră de modernizare. E adevărat că o modernizare intensă şi foarte violentă. Dar violenţa nu ne-a părăsit nici după căderea comunismului, doar că ea este bine deghizată. E straniu, dar a existat viaţă şi în comunism.  Această viaţă trebuie cercetată şi analizată pentru a ne înţelege de unde venim şi cine sîntem. Opinia mea faţă de acest gen de abordare e destul de clară şi am spus-o de nenumărate ori. Chiar dacă discursul anticomunist actual deţine multe adevăruri, trebuie să ţinem cont că declararea publică a acestor adevăruri este bazată pe impostură, fiindcă sînt rostite şi asumate într-o vreme în care el nu mai poate îndeplini o funcţie critică, ba mai mult, el deturnează scopul, rolul şi problematica discursului critic însuşi. Astăzi, în loc să interogăm, noi condamnăm şi denunţăm, în loc să cercetăm şi să vedem efectele vechii ideologii asupra societăţii actuale, noi construim o contraideologie. Ideologiei comuniste dispărute i se opune o nouă ideologie: anticomunismul. E o ideologie ce nu presupune risc, ci doar profit. E un discurs care nu mai are rol critic, ci e doar o marfă care se vinde bine. Marea tragedie a intelighenţiei române (de ambele părţi a Prutului) este faptul că prin astfel de gesturi ea se delegitimează, iar odată cu discuţiile în jurul comunismului, totul se reduce de fapt la o singură problemă esenţială: incapacitatea intelighenţiei de a lua poziţie critică faţă de Puterea şi ideologia dominante ale momentului, oricare ar fi acel moment.

Comentarii(45)

    • vasile ernu

    • 9 ani în urmă

    E mai degraba un text care vrea sa transeze citeva chestiuni de principiu decit sa dea un raspun lui Mircea V. Ciobanu (el are meritul de a fi declansat o mica discutie. Si mersi pentru gazduire…(se pare ca ai un trafic mai mare decit Jurnal de Chisinau :))
    Textul a aprut si pe blogul lui Vitalie Sprinceana / http://www.spranceana.com/2013/07/24/mic-indrumar-al-intelectualului-public-sau-cum-mai-e-posibil-sa-fii-de-stinga-intr-o-tara-conservatoare/

    1. @vasile ernu: Frumos și înțelept din partea ta. Textul apare pe un blog de stânga (Sprânceană) și pe unul de dreapta. Aici.

  1. Acum cîţiva ani am fost invitat la o dezbatere pe tema „stîngii în România“ la NEC (Colegiul Noua Europă). Nu mai reţin cum suna titlul exact al dezbaterii, însă cuvinte precum „Marx“ şi „stînga“ erau prezente tot la cîteva fraze. Două opinii legate de „problema lui Marx şi a marxismului“ reveneau permanent în discuţie. Prima, deseori întîlnită în mediul intelectual de pe la noi, a fost formulată cu această ocazie de dl Andrei Pleşu. În stilul dumnealui şarmant, cu o fină ironie, cu mult umor, cu aerul său blînd al unui înţelept din Levant, ne-a explicat celor 3-4 „stîngişti de serviciu“ pe care trebuie să-i aibă neamul ceea ce marea parte a gînditorilor de dreapta de faţă ştiau deja, anume că „marxismul şi stînga“ sînt o problemă de vîrstă. Argumentul forte: prietenii din Germania ai dlui Pleşu, ţara de obîrşie a marxismului, mari stîngişti în anii ’60, sînt acum nişte respectabili burghezi. Deci, „marxismul trece cu vîrsta“. Marxismul ar fi un soi de acnee juvenilă. A doua opinie îi aparţine unui alt popular intelectual român, Gabriel Liiceanu. În stilul dumnealui tragic, cu un aer puţin apocaliptic, ne-a explicat că „Marx este un autor care omoară“ şi că „marxismul vrea să-i ia dumnealui micul apartament, proprietate privată“, iar proprietatea, după cum se ştie de la Adam şi Eva, „e sfîntă“. Citatul poate nu este exact, însă acesta este sensul. După acea întîlnire, am rămas puţin descumpănit: dacă la NEC, care nu e şcoală de partid sau de produs miniştri, cum spun gurile rele, ci o respectabilă instituţie academică de studii avansate, e tratat astfel subiectul cu pricina, atunci ce pretenţii mai putem avea de la ceilalţi? O altă opinie care circulă în folclorul intelectual românesc spune că „pe Karl Marx îl citesc numai frustraţii, resentimentarii şi proştii“. Cam acestea sînt relaţiile establishment-ului cultural românesc cu bătrînul Marx.

    • DanCanada

    • 9 ani în urmă

    Domnu’ Ernu, re. la “să fii de stînga într-o ţară conservatoare”. 2 intrebari:
    1. De ce neaparat “de stinga”? Pai n-ati amintit ca aveti origini cel putin non-stingiste? Spuneti sa nu ne polarizam, dar pina la urma cadeti in aceeasi capcana.
    2. Care “ţară conservatoare”? Romania? Moldova? Sa fim seriosi. Nu a existat conservatorism adevarat in nici una din aceste doua tari in ultimii 60-si-ceva de ani. Nici acum. PNL nu e Dreapta. E cel mult liberalism de tip vestic (Obama) care tot stinga e.
    Si da, comunismul a fost istoric si consecvent impotriva crestinismului + a se vedea milioanele de morti pe altarele revolutiei. Deci comunism = satanism.

    • vasile ernu

    • 9 ani în urmă

    @DanCanada
    ma bucur ca esti consecvent: ma gasetsi peste tot si tii linia dreapta 🙂
    1. Optiunea stinga – dreapta e greu de explicat. Eu ma identific cu valoriile stingii, tu cu cele ale dreptei si te respect dar nu cadem deacord asupra unor lucururi… dar cu siguranta putem merge mai departe. Originile sint confuze: eu cred ca de stinga cum nu le-ai lua (crestinismul practicat de ai mei este unul radical de stinga 🙂 )
    2.Mie asa mi se pare dar poate e nevoie de o demosntratie ca sa avem baza de discutie. DA, comunismul a fost impotriva religiei dar are si momente de concubinaj (cel putin cu biserica majoritara) de te doare mintea… mie nu-mi plac formulele simpliste in domeniul asta (comunism=stalinism sau capitalism =fascism).. imi plac nuantele. capitalismul are o capacitate mult mai mare decit comunismul de a dizolva crestinismul chiar daca-i declara dragoste … tu ar trebui sa stii asta mai bine ca mine 🙂
    te salut

    • Mircea

    • 9 ani în urmă

    Cred ca atît timp cît nu se va face distinctie între conceptul marxist preluat de Lenin si pervertit de Stalin, regimul sovietic cu toate crimele savîrsite, acele partide de stînga din occident, partidele de stînga din spatiul post socialist, lucrurile vor ramîne confuze. Exista o metoda terapeutica numita psychothérapie institutionnelle, unde filosofia marxista ocupa un loc de referinta, si care nu are nici în clin si nici în mâneca cu ceia ce se numea socializm ori comuniszm în URSS. Silogisme de tipul marxismul=sovietic, sovietic=criminal, deci marxism=criminal ne duc în eroare.

    • DanCanada

    • 9 ani în urmă

    @vasile ernu:
    Multumesc pentru raspuns! Politetea si eleganta ma dezarmeaza totdeauna 🙂 Ca de exemplu discursurile lui Iliescu din ’90. Eram tinar si credul plus mi se parea mai ok decit ‘bosorogi’ ca Ratiu sau Coposu. L-am votat, istoria mi-a aratat ca m-am inselat.
    Ok, deci comunismul a avut si parti bune, nu? Pai asta e prima gaselnita din carticica activistului de partid 🙂 Partile bune ale comunismului insa provin de fapt din crestinism. Social-democratia de exemplu. Spuneti-mi si mie o parte buna a comunismului care sa nu fie in doctrina crestina. Egalite, Fraternite – nu sint ele in crestinism? De ce trebuie sa ne fie bagate pe git de un Partid Stat?
    Iar Liberte? S-ar putea chiar spune ca e incompatibila cu Stinga. Deci nu-i vorba ca ‘are si parti bune’, asa si diavolul dostoievskian are parti bune (crede si se teme de Dumnezeu). Comunismul este de fapt “rotten to the core” (putred la mijloc) 🙂 Inlocuieste pe Dumnezeu cu partidul unic/musuroiul de “oameni ai muncii”, neaga libertatile individuale, proprietatea privata. Pina si drumul pina acolo (“tre’ sa moara citiva ca sa fie bine”) e satanic.
    ?

    • talex

    • 9 ani în urmă

    Articolul lui Vasile Ernu mi-a lasat un gust amar, ajungem sa nu mai facem distinctie intre stanga si dreapta,intre modul cum se raporteaza la un “adevar” istoric, sa le aruncam in acelasi creuzet(sa luam de ex stanga si dreapta moldoveneasca si sa facem comparatii.) Gasesc multa nepotrivire in acest text, un autor care locuieste intr-un stat membru Nato si Ue, calatorind nestingherit prin tari capitaliste, incearca sa resusciteze un concept stangist decrepit. Mi se pare ca Vasile Ernu a gasit o bresa in spatiul ideologic romanesc pe care o speculeaza. Invitatia la reflectie ramane valabila si o sustin.

    • Nic Arsa

    • 9 ani în urmă

    Povestea cu etichetarea oamenilor ca fiind de stânga sau de dreapta este cel puțin stranie, pentru mine.
    În realitate, ca de obicei, lucrurile sunt (mult) mai complicate, uneori, dar pot fi și mai simple sau chiar (mai) simpliste, alteori.

    • vasile ernu

    • 9 ani în urmă

    @talex
    “Invitatia la reflectie ramane valabila si o sustin.” .. e cel mai important lucru..

    • vasile ernu

    • 9 ani în urmă

    @talex
    si inca o kestiune
    Nu e “bresa” ci pozitie (oricarei pozitii poti sa-i reprosezi asta)
    Nu e “speculatie” ci asumare (la fel.. poti reprosa oricu, oricum)
    Iar stinga este mult mai prezenta acolo pe unde calatoresc (cu exceptia estului)..
    In rest cred (si am spus de mutle ori asta) ca ce lispeste in RO&MD e “bresa” liberala care e foarte fragila si invizibila (o spune un om de stinga)

    • vasile ernu

    • 9 ani în urmă

    @DanCanada
    e de meditat, mersi (nu ma invinui de buna crestere te rog :).. e mai intimpla si pe la noi )
    scrie un text mai mare ca sa putem medita si discuta ca aici spunem doar un “credo”
    mersi

    • vasile ernu

    • 9 ani în urmă

    @Nic Arsa
    sincer prefer sus-jos… dar e o traditie in spate.
    e adevarat ca lucrurile pot fi mult mai simple.. cine poate sa le exprime simplu… ador

    • catalin codru

    • 9 ani în urmă

    astea doi,mari ganditori de dupa post- comunism(pacat ca nu au trait acea ideologie)prin metode diferite(unul din punct de vedere aproape stintific,altul mai mult bazat pe niste lamentari neinplinite a rateului apocaliptico -comunist pe plan scriitoricesc)vor sa ne demonstreze prin ecuatii utopice,ca da,e posibil,pursisimplu, putini dusmani ai marii idei au fost impuscati,putin- a lipsit pina la marea implinire,toate jertvele au fost minore.inca cateva milioane si totul devenea realitate,toti se faceau frati,toti ar fi fost egali…daca sprinceana poate fi inteles ,doar sub aspect sociologic si filozofic atunci v ernu este mult sub asociatul lui.speculatii de nivel beletristic!

  2. @catalin codru, ce te-a muscat? De ce te erijezi ca denuntator al lagarelor si ne faci pe noi (Vasile si eu) aparator ale lor? Nu tin minte sa fi zis nicaieri ca aprob Gulagul/ milioanele de jertfe. Nu tin minte sa te fi vazut pe tine in lista victimelor Gulagului…Asa ca lasam frumusel moralismul, pentru ca nu ai dreptul etic la el… Si vorbim despre realitati curente.
    Apropo, tu ce faci la Moskova? Si cine te-a fugarit acolo? Colectivizarea fortata, constructia colhozurilor ori capitalismul moldovean de tranzitie?

    • catalin codru

    • 9 ani în urmă

    daca strabunica mea a fost deportata la 75 de ani atunci da ma simt si eu deportat.daca au murit 2 matuse ale mele in siberia,atunci da, am murit si eu acolo,cel putin o parte din mine!da,voi nu aprobati gulagul,dar repede ati uitat de ele!eu am plecat pe motiv personal,intimplator a fost sa fie moscova,putea fi madrid,roma,bucuresti!eu m-am simtit bine in tranzitie(nu prea capitalista)!conform marxismului totul se dezvolta pe spirala,nu?atunci socialismul va aparea doar dupa un capitalism avansat,nu e cazul moldovei!pina atunci doar feudalism balcanic!

  3. @Catalin, lasa matusile si strabunica, indiferent ce s-ar fi intamplat cu ele, oricum nu ai dreptul sa vorbesti in numele lor. Eu am un bunic ce a luptat in doua armate, romana si sovietica, dar asta e exclusiv meritul lui. La fel cum si foametea e tot suferinta lui si nu a mea…
    Tu comiti doua imposturi.
    Prima, factuala. Te-as ruga insistent sa gasesti texte/fragmente/opinii sau altceva in care eu as fi spus ca Gulagul e indreptatit in vreun fel, ca “putini dusmani ai marii idei au fost impuscati,putin- a lipsit pina la marea implinire,toate jertvele au fost minore” si alte aiureli pe care mi le bagi in gura. N-o sa gasesti asa ca am dreptul sa consider rabufnirea ta drept un don quijotism in cel mai rau sens al cuvantului, al luptei cu dusmani inventati,
    A doua eroare, retorica si cumva tot factuala. Daca ai citi blogul meu sau al lui Vasile (prefer sa vorbesc despre mine) vei gasi scrieri pe o serie de teme curente: discriminare a minoritatilor sexuale si etnice, sanse egale pentru copii cu dizabilitati, solidaritate cu saracii si batranii, condamnare a urii interetnice, discutii incomode ale trecutului, toleranta religioasa, spatiul public in Chisinau, marginalizare si excluziune etc. Adica teme din realitatea de azi pe care personal le traiesc acut. Si pentru care eu vad strategii pe care lumea le califica ca fiind de stanga: implicare activa a statului, protectie sociala, anumite garantii sociale, solidaritate.
    E, ori de cate ori vrem sa discutam asta si propunem si strategii, vin niste gagauta bine intentionati alde tine si ne dau cu Gulagul in cap. Adicatelea, daca vorbesti despre saraci in Moldova ori despre faptul ca tranzitia a nimicit satul sau despre copii abandonati sau despre batrani cu pensii mizerabile atunci neaparat, printr-o (lipsa de) logica bizara, devii adept al Gulagului, asupritor si agent al Kominternului.
    Intoleranta voastra dublata de o (im)postura morala inventata, cea de a fi unicii vorbitori autorizati ai Gulagului, face imposibila discutiile despre problemele curente. Noi vorbim despre saracie, voi “pai, asta e logica comunista”. Noi zicem ca s-a prabusit satul, voi “mana Moskovei sau idioti nostalgici dupa comunism”. Noi despre batrani ale caror pensii au fost mancate si rasfurate, voi despre “frustrari ale unor agenti ai Moskovei”. Si asa mai departe… Ati ajuns, de dragul luptei inventate, post-factum, cu comunismul, sa negati realitatea… Adica sa fiti bolsevici bine-mersi…

    • catalin codru

    • 9 ani în urmă

    gagauta- prostanac deal de mine!mai atent vitalie!nu sari calul!asa discutati in sua?programele sociale pot fi implementate si de dreapta,nu vad nici o problema!etichetarile le faci tu si sint mult prea generale si difuze.,,intoleranta voastra,,-rog lista completa a persoanelor,,noastre,,!inca ceva nu ma baga in ceata cu textele tale imense,ca eu muncesc si nu am timp!o zi buna!

    • catalin codru

    • 9 ani în urmă

    p.s daca eu n-am dreptul sa vorbesc despre rudele mele atunci cine are dreptul?tu,ernu,voronin?

  4. @Cataline, nici batul victimizarii nu ai dreptul sa-l apuci… Pentru ca ai preferat sa bagi niste cuvinte si ganduri in gura unor oameni ce nu le-au zis.. Asteptai sa fii mangaiat pe cap?

  5. despre rudele tale au dreptul sa vorbeasca doar ele.. tu vorbeste despre tine…

    • catalin codru

    • 9 ani în urmă

    asta cu mortii vorbitori-foarte buna!stiam eu ca ai simtul umorului!

    • vasile ernu

    • 9 ani în urmă

    @ catalin codru
    despre ce discutam? subiectul textului de mai sus este altul. toti avem victime in familii. personal am scris in cartea mea (Ultimii eretici ai Imperiului) 2 capitole in care arat ca masinareia de represiune comunista este superioara celei fasciste (si arad si din ce cazue) .. dar asta nu trebuei sa ne impedice sa discutam, analizam si intelege… trecutul nu trebuie urit sau iubit, ci asumat,,, a invirti aceasi placa nu ne ajuta mai ales cind vorbim despre cu totul altceva.. si sa nu uitam ca si victimile si calaii au iesit din acelasi mediu iar vinovatul nu este “starinul” ci noi toti ceai care am trait atunci (cu grade diferite de vinovatie.. chiar prin tacere)

    • mvc

    • 9 ani în urmă

    Trebuie să decidem, în aceste cazuri, UNDE DISCUTĂM. Eu am postat nişte comentarii pe FB, Vasile mi-a răspuns, aici e o altă discuţie… Poate transferăm ceva din discuţia de acolo aici? cel puţin această, primă replică:
    Prea multă vorbă, sincer să fiu şi prea puţină substanţă. Nu mai zic de lucruri mult încâlcite. Hai mai bine să vă spun unde am râs: 1. Dacă ţara asta e conservatoare (bine: ţările), atunci ea a conservat un singur lucru: tarele comunismului, de care nu se poate debarasa, ca să se urnească din loc. Ţările care au ştiut să facă asta, au avansat. 2. Nu prea am înţeles ce are în vedere Vasile, care vrea ca intelectualii să se implice (numaidecât) în lupta politică, dar… să nu facă politică. 3. Cel mai tare am râs de “provincialii” Pleşu, Liiceanu, Patapievici etc., puşi la respect de omul metropolei (care?:)) Vasile Ernu. 4. Cât de mult i-a respectat regimul sovietic pe intelectuali să-i întrebe Vasile (dacă poate) pe academicianul Vavilov, pe academicianul Saharov, pe poeţii Ahmatova, Ţvetaieva, Mandelstam, Pasternak, dar şi pe simplii profesori cu salariul real de 10 dolari pe lună. 4. Dar, orice s-ar întâmpla, mi-s mai dragi Vasile Ernu şi Vitalie Sprânceană decât Voronin, Munteanu, Petrenco en Co… Despre Marx râdem mai încolo…

  6. fac si eu un copy-paste la comentariul pe facebook…
    Despre replica lui Mircea Ciobanu cu cei 10 dolari real pe care-i primea profesorul de la tara…Lucru aproximativ adevarat (in sensul ca salariul era chiar mic, dar nu 10 dolari ca asta era cam mai putin de 8 ruble intre 1960 – 1985). Sincer sa fiu nu stiu cat primea un invatator in anii astia dar era precis mai mult de 10 ruble. Insa cheltuielile pentru serviciile comunale, hrana si locuinte erau mici iar anumite lucruri erau chiar gratuite… Combinatia asta de factori, nu neaparat excelenta, si cu destule probleme (lipsa de bunuri in magazine, cozi imense si retineri la aprovizionare) asigura supravietuirea si reproducerea corpului social… adica sporul demografic elementar. Invatatorul avea si un statut, pe fonul unei stratificari sociale destul de reduse. Oamenii isi puteau prevede viitorul, faceau familii, nasteau cate 5-6 copii.
    Care-i folosul din salariul de peste 100 dolari al invatatorului de azi? Ce-si poate cumpara din ei? Casa n-are, serviciile comunale il apasa (gazul e de obicei peste 100 dolari lunar la tara), statutul i-a fost furat de noii imbogatiti. A plecat in Italia unde ingrijeste de pensionari straini in timp ce acasa parintii ii stau singuri, ori cu nepotii…
    Pledoaria mea nu este pentru “ce bine era atunci si ce rau e acum” ci pentru faptul ca, chiar daca vechiul regim avea multe-multe probleme, la un nivel fundamental, cel putin in anii tarzii, de dupa razboi, acesta a reusit sa asigure cumva nevoile fundamentale si cele de baza ale corpului social: foamea, locuinte, comoditate minima. Si am avut si un baby boom cu aceasta ocazie.
    In noul regim, pe care e impropriu sa-l numim capitalism pentru ca e o aiureala locala (mix de capitalism de stat, capitalism oligarhic si neoliberalism plus o doza imensa de populism) nu am reusit, ca tara si ca societate sa asiguram anume aceasta reproducere elementara a societatii, nu doar in sens demografic ci si in sens de vreun fel de continuitate….de asigurare a oamenilor cu sanse de a trai si de a-si construi viitorul…

    • catalin codru

    • 9 ani în urmă

    mai era un plus vitalie!!!nu plecau la studii peste hotare ca sa se intoarca ca lenin din elvetia si sa …stateau acasa conduceau tractoare, plecau in afganistan(turism sovietic pentru cei tineri)plecau la nord sa lucreze pentru un salariu dublu(ramineau acolo definitiv) daca lipseau la adunarea de partid,ramineu fara salariul 13.aveau un televizor la cinci familii un frigider la trei familii.masini aveau doar cateva persoane in sat,presedintele, secretarul de partid si veterinarul.daca un taran avea cal era privit ca element anti-sovietic.ce bine a fost!

    • catalin codru

    • 9 ani în urmă

    da,tot atunci satul moldovenesc a inceput sa bea!

  7. @Catalin, tu iar te-ai grabit sa faci concluzii fara sa citesti… am zis: la un nivel fundamental vechiul sistem a reusit sa asigure functionarea elementara a “organismului social”. ceea ce noul sistem inca n-o poate face… e ceva de gandit aici, daca ai chef.

  8. @asta cu bautul care ar fi inceput in timpul sovietic e tot o prostie…vezi un manual de istorie, clasa V-VI… citeste ce facea Deceneu – exact lucrul pe care-l facea Gorbaciov: lupta cu alcoolismul…

    • mvc

    • 9 ani în urmă

    Vitalie, eşti informat… foarte aproximativ în privinţa cursului rublă-dolar. Formal era indicat cursul 1 dolar= 96 de copeici, dar pentru cei care vroiau să schimbe bani era indicat aşa zisul “curs special”: 1 dolar= 10 ruble sovietice. În ruble, salariul profesorului era de 110 ruble, în epoca fericită. Numai că nu aveai ce să cumperi pe ei, în magazie şuiera vântul, cârnaţul de două feluri (parizerul doktorskaia şi “vetcina rublennaia”) erau aduse din an în paşte), iar atunci când “aruncau” ceva, lumea se ucidea după marfa aruncată. Nu mai zic că intelectualii erau fie zombaţi, fie umiliţi, fie lichidaţi.
    Într-un fel, era o egalitate în sărăcie… dar…
    Nu am spus nimic despre cei aiguraţi prin sistemul de “speţraspredeliteli” (nomenclaturiştii de stat şi de partid). Erau bogătaşii neoficiali ai socialismului. În bună parte, au mai rămas să mai conducă şi azi. Nu putem să contrapunem URSS cu nenorocita noastră tranziţie basarabeană. Cei care au rupt-o mai repede cu tradiţia comunistă (Cehia, Ungaria, Polonia ş.a.) se dezdoaie, încetul cu încetul. Noi însă avem o trenă care ne mai ţine. Inclusiv, prin metodele de presiune ale vechii metropole. Este pură demagogie să pui acum în capul mesei problemele sociale. Acum sunt necesare activităţi energice care să stimuleze antreprenorii, nu şomerii şi alte pături defavorizate. Altfel – de unde locuri de muncă? Trebuie stimulată competitivitatea intelectuală. Pentru că ehgalitarismul iresponsabil (de tip sovietic) a produs masa de incompetenţi la BAC. Şi este doar un prim semn…

    • catalin codru

    • 9 ani în urmă

    vitalie !eu nu doar citesc atent ci mai am o deprindere sovietica de a citi printre rinduri,tu asta n-ai prins-o!intentiile au fost bune pe plan social insa implementarea lasa de dorit!

    • vasile ernu

    • 9 ani în urmă

    daca am ajuns la copy-paste 🙂
    Mireca, era un text care incerca sa transeze citeva chestii de principiu… cred ca ai facut bine ca ai deschis subiectul si cred se pot face niste pasi timizi mai departe daca exista bunavointa si decenta culturala (adica dorinata de dialog). 1. credeam ca e prea vizibil monopolul conservator … dar ramine de demonastrat daca nu e atit de vizibil 2. a fi in cimpul politic, a face politica nu e obligator sa fii in partid (aici cred ca sintem de acord)… un intelectual poate face politica si pirn modul in care isi gindeste si scrie textele, face o editura sau o revista 3. am spus ca “provinciala” e tema si modul ei de a fi pusa, nu oamenii… vad ca aici tu insisti 4. cei care faceau sluj puterii erau platiti.. cei enumerati de tine (dragi si mie) erau represati tocmai pentruca insemnau ceva pentru putere: se temeau de ei, deci ii respectau… 5. comparatia ne “onoreaza”… dar o trec pe seama umorului tau …

  9. @Mircea,
    – ma indoiesc ca aveati nevoie de dolari pe vremea aia, ca sa faceti rezerve sau altfel. E nevoie de alta unitate masura decat dolarul. Puterea de cumparare, de exemplu. Cu toate limitarile de rigoare. Cu specificarea ca unele lucruri ajungeau doar pe hartie. Cu specificarea ca unele marfuri au devenit deficitare abia prin anii 80. (o lista a preturilor sovietice e aici: http://visualweb.ru/cccp_old_prices/).
    Concluzia preliminara ar fi ca, in termeni de paine, lapte, transport, gaz/combustibil, energie electrica puterea celor 110 ruble era de 2-3 mai mare decat acelor 2000 lei azi (salariul mediu in sfera invatamantului).
    Repet: ceea ce nu inseamna ca glorificam si ridicam in slavi ci discutam ca regimul sovietic a reusit sa asigure accesul, pentru majoritatea populatiei, la bunurile de baza.
    – “Nu mai zic că intelectualii erau fie zombaţi, fie umiliţi, fie lichidaţi.” Exagerati. Daca umiliti si lichidati inseamna sa li se dea apartamente, sa li se faca case de creatii si sa li se plateasca bani pentru carti plus foi la cele mai bune sanatorii atunci ar trebui sa ne intelegem despre ce vorbim… Ca in vremea lui Stalin a fost asa (deportarile, marea teroare care a prins insa doar RASSM), nu incape nici o indoiala. Ca dupa Stalin situatia a fost alta, si mult mai buna, iar nu incape indoiala… Cate apartamente au primit scriitorii in tranzitie pentru carti? Ce s-a facut cu casa de creatie? Si sediul uniunii scriitorilor dat cu chirie?
    Repet: ar trebui sa ne intelegem despre ce epoca vorbim.
    – “Este pură demagogie să pui acum în capul mesei problemele sociale.” Nu e pura demagogie. Demagogie e sa vorbesti toata ziua despre crize identitare, sa inchizi orice discutie a problemelor politice fie in orizontul romanismului si a crizei identitare (falsa si construita de intelectuali) sau in orizontul anti-comunismului obsesiv (construit retrospectiv). E demagogie sa sacrifici 2-3 generatii de oameni: asta e de fapt numele problemei sociale – batrani a caror pensii au fost furate si care, dupa ce au muncit o viata, acum se vad aruncati peste bord, muncitori calificati de talentul si experienta carora tranzitia si-a batut joc delegandu-i la sters funduri/constructii in Italia.
    E demagogie sa lupti cu producatorul local (cum o face primaria sub chipul bataliei cu comertul stradal) si sa dai agricultura in mana corporatiilor europene/turcesti, sponsorizate la greu de catre statele lor.

    • DanCanada

    • 9 ani în urmă

    Domnu’ Spranceana, faceti cam aceeasi ‘eroare’ ca domnu’ Ernu, ceva de genul ‘comunismul a avut si parti bune deci trebe musai sa fi fost bun’. Dvs. spuneti ca de vreme ce a asigurat esentialul pentru marea masa, a fost bun. Pai la fel a fost si nazismul, nu? Ca doar a asigurat cite ceva la toata lumea. Au facut chiar si autostrazi, masini etc. Sau ia sa ne gindim la societatea din romanul 1984 a lui Orwell: prolii aveau minimul de trai + ceva distractie (puteau juca la loto). Dupa logica dvs. era ok, nu? Si inca ceva: sa comparati cu ce e acum iarasi e incorect. Ce e acuma in Romania/Moldova nu e capitalism, e post-comunism oligarhic (un sistem post securist/kgb, bazat pe spaga si gargara).
    Iar oamenii au plecat si pleaca pentru ca sistemul a fost adus la sapa de lemn de vajnicii tovarasi membri de partid/securisti.

  10. @DanCanada, critica dvs e legitima, pana la un punct. Cel in care faceti aceiasi eroare pe care mi-o imputati: luati un aspect al regimului (teroarea) si il generalizati la nivelul intregului regim.
    Am spus-o deja de cateva ori: nu e vorba sa justificam (in sensul de a face apologie) ci de a discuta la “rece”, ca noi acum ne putem permite asta. Sa vedem ce putea recupera din acest trecut si lucrurile de care ne putem dispensa.
    Apropo, in legatura cu nazismul, la Nurnberg nu au fost condamnate eforturile lui Hitler de a construi autostrazi, ci cele de a-i extermina pe evrei, romi, homosexuali, iehovisti. Adica teroarea.
    Acelasi lucru ar trebui sa-l avem in vedere si in cazul regimului sovietic…
    In alta ordine de idei, comparatia cu nazismul mi se pare fortata. Putem argumenta ca inca nu am iesit din orizontul ipotezei fasciste. In fapt, majoritatea politicilor ce le implementam – dezbaterile cu privire la cine este cel mai bun roman/moldovean,cine este amenintarea cea mai mare pentru sanatatea corpului social (homosexualii, sectele), cine poate fi admis in comunitatea nationala (a se vedea miile de migranti ce mor in Mediterana, sint arestati si trimisi inapoi sau lasati sa se scufunde, ori vanati – noii evrei) – tin de repertoriul fascist si sint temele de pe agenda noastra contemporana.
    Ipoteza comunista, pe de alta parte, e total absenta. Unica ei realitate e in calitate de fantoma. Pentru ca nimeni nu discuta in vreun sens comunismul/socialismul: proprietate comunitara, egalitarism etc. Proprietatea privata si piata sint consens deja. De ce v-ar speria comunismul ca discutie si nu va sperie fascismul ca practica?

    • catalin codru

    • 9 ani în urmă

    priviti cat de usor schimba subiectul,ce abilitate trotkista de a prezenta eronant faptele!zici ca e o busola trisata!cea ce vad eu la sprinceana- are abilitatea de a amesteca lucruri total nepotrivite!copntrapuneri alogice.in ceea ce priveste ,tiganii ,homosexuali si altii …ambele sisteme si-au batut joc de ei.pina la urma ,ce conteaza-totalitarism socialist sau national -socialist?structurile sus amintite n-au avut sub ele un teren fertil-uman!!!daca o parte de robi a fost exterminatI pentru ca alta parte sa aiba acces la niscaiva drepturi elementare-poate e vorba de o intimidare subtila!apropos de hitlerism-a fost condamnata intreaga ideologie,sub toate aspectele aferente!de ce ar apara sprinceana proectele lui hitler de importanta statala-e simplu ca apoi sa poata apara ,,chestiile,,relativ bune din comunism!din trecutul glorios mentionat de sprinceana ar fi de dedus ca nu poate exista nici o intoarcere spre el,atita timp cat binefacerile sistemului au presupus victime majore!!despre problemele globale, privind migratia ,e un fals,fiecare tara accioneaza in propriile interese!daca italia si-ar ineca negrii deja stabiliti ,atunci e grav,daca isi apara teritoriul ,e cu totul alt ceva!sa-mi arate sprinceana care tara sta cu bratele deshise?deci totul e in cadru legal!fantoma lui spanceana,inexistenta dupa el ,are si data de nastere dar si data de pieire.!!!ACEST TEXT NU ESTE ADRESAT DOMNULUI SPRANCEANA!

  11. @catalin codru, cand am verificat ultima oara tu nu erai pe lista de disidenti ai regimului comunist…si ai avut timp s-o faci ca ai trait, din cate pricep, destul pe vremea asta. asa ca patosul moralist e oarecum exagerat.
    despre restul – nu faci decat sa confirmi ipoteza mea: operam in cadrul ipotezei fasciste, adica cea incluziune/excluziune (asta e valabil si pentru comunismul de tip stalinist).
    optiunea mea e pentru o ipoteza socialista (nu comunista) – una in care am acorda prioritate solidaritatii sociale, egalitarismului si subordonarii economiei binelui comun. despre asta as putea vorbi, despre fantomele tale cu lagare nu.

    1. @Vitalie: „Subordonarea economiei binelui comun” mă sperie. Economia a fost subordonată deja „binelui comun” de către regimul fascist în Germania sau Italia și de cel komunist în Rusia sau China.

    • DanCanada

    • 9 ani în urmă

    Hm, ne invirtim in juru’ cozii. Catalin nu avea patos moralist, pur si simplu observa niste chestii adevarate. Iar eu nu luam un ‘aspect al regimului (teroarea)’, n-am discutat despre asa ceva. E clar, o sa faceti ORICE numai sa nu acceptati faptul ca socialismul/comunismul e ca idee, in esenta rau. Chiar si ce spuneti dvs. e aiurea: ‘egalitarism’, ‘subordonarea economiei binelui comun’ – astea sint cel mult metafore 🙂 Vorba lui Steinhardt: comunismul = rasism social. De ce as avea incredere in stat sa infaptuiasca egalitarism? Sau ‘binele comun’. Cine decide ce-i aia? Oamenii ‘de bine’, nu? Activistii de partid/casta superioara? Vedeti ca ajungem din prima la un fel de Partid Comunist? La o entitate atotputernica care sa decida niste concepte pentru mine, omul de rind?

    • mvc

    • 9 ani în urmă

    Deja mă tentează subiectul “Miturile (“pozitive”) ale socialismului”. Nu ştiu de unde a luat Vitalie că obiectele deficitare au apărut abia în anii 80 (ticmai în perioada “soocialismului dezvoltat”, când, după planul lui Hruşciov începea era comunismului? :)). Eu ţin minte rândurile enorme şi bătăile pentru nişte produse elementare, de la pantofi la ardei şi un borcan de 200 de grame de smântână. Şi pe cele după pâine (în sate!). Rânduri din anii 60, 70, 80, 90…
    Povestea cu apartamentele pentru profesori e tot atât de falsă. Ştii mulţi profesori care au reuşit “să primească” apartamente? Eu nu l-am primit şi nu l-aş fi primit niciodată, ca profesor. L-am primit (de facto, mi l-am construit singur) lucrând într-o organizaţie de construcţie (MSO).
    Iar chestia cu casele de creaţie pentru (unii, bineînţeles) scriitori eu nici până azi nu o înţeleg. De ce scriitorii trebuie protejaţi şi corcoliţi de către stat? Ca să fie ascultători? Ce are asta cu ideea lui Vitalie despre echitate socială? 🙂

    • catalin codru

    • 9 ani în urmă

    pentru spranceana!eu сel putin am fost printre primii la facultate care am propagat in mod deschis ideea revenirii la valorile nationale!am ignorat cu buna credinta toate timpeniile comuniste,pina si unele obiecte de studiu!pacat ca nu ai prins si tu acele vremuri-eu de vad un secretar comsomolist plin de programe!si cum stii bine sa manipulezi cu date si conceptii,pe viitor si un mare nomenclaturist cu apartament cu masina personala cu acces peste hotare,case de odihna,magazine speciale…

    • Catalin

    • 9 ani în urmă

    Pot sa pun o intrebare? Una mica, mica, mica… Domnul ERNU folosete prilejul de a face transplant sau implant de CRITICATAC pe trup moldav?
    Nu de altceva , dar ma gandesc ca ar trebui sa fie transplantat /implantat ,chiar si pentru simetrie, opusul criticATACULUI(neocomunist) BUCURESTEAN pe acelasi trup moldav: “IN LINIE DREAPTA”, cu care de altfel se afla in crancena disputa. Sau asta nu e voie? Asa arata sageata cu sens unic primita ca stacheta in cursa spre …infinit de la “VOCEA RUSIEI”?

    • vasile ernu

    • 9 ani în urmă

    @ Catalin
    despre “transplantontologie” am scris (http://www.criticatac.ro/18275/cintecul-de-lebd-al-romaniei-sau-citeva-ginduri-despre-dispariia-statului-roman/ )
    probabil nu va placea
    cu respect
    v.e.

  12. @DanCanada, ziceti “E clar, o sa faceti ORICE numai sa nu acceptati faptul ca socialismul/comunismul e ca idee, in esenta rau.”. Sinteti crestin? Eu nu prea…Dar, cum am zis si intr-o alta discutie cu mvc, pomelnicile de victime ale crestinismului sint la fel de ingrozitoare. Si alte extremei drepte. Si ale anarhistilor. In fapt, sint atat de mari incat ar trebui sa nu putem discuta despre niciuna. Noi o facem.
    Nu stiu care e esenta crestinismului si nici a comunismului, asa cum le inteleg eu, ele sint proiecte deschise.
    Binele comun nu e decizie de partid sau casta. E rezultatul unor procese democratice de deliberare si discutie. In care participa toti (vedeti discutiile despre excluziune). In care toti sint egali (de aia corporatiilor le trebuie refuzata “personalitatea”). In care procesele economice si rezultatele lor apartin tuturor si se distribuie tuturor, nefiind concentrate in mainile catorva insi/grupuri/corporatii/oligarhii/mafii. In care, ca comunitate, acordam fiecaruia sanse egale de a-si realiza talentele si abilitatile. In care nu excludem pe nimeni pentru ca ar tine de o religie, culoare a pielii, orientare sexuala, statut social, stare a sanatatii etc.

    • Florin O. Z.

    • 9 ani în urmă

    Pentru Vasile Ernu,
    La vremea respectivă, 13 si nu 23 august 2012, vă citisem articolul. Ulterior, mi-a dispărut undeva, în memoria mea pasivă. L-am recitit acum. L-am reactivat, ca atare. Ca și atunci, admir modul dumneavoastră (aparent) “tranșant de logic” de a scrie. Urmează “dar”-urile, nu ca substantive, evident.
    Dar, cinismul extrem, chiar zaharizat în final, nu reprezintă nici măcar o (vagă) sugestie către o soluție. Dar nu toți pot oferi soluții. E drept. Unii ridică doar problemele posibile și/sau probabile. De aceea, pentru aceia, problemele ridicate par implacabile și insurmontabile.
    Există, desigur, printre multe altele, și resursele latente ale nației. De care, se pare, că nu ați tinut sau nu vreți sa tineți cont. Sau nu credeți în ele. Sau, toate la un loc. Sau, altceva …
    Vom trăi și vom vedea. Că de vom muri, nu vom mai vedea. Decăt, eventual, ca îngerași sau drăcusori. Din nou, în “alb și negru.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Search
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Search
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt