Deși România închisese ermetic frontiera cu Uniunea Sovietică, între 1921 și 1924, bolșevicii trimisese mici detașamente înarmate în regiunea Tatarbunarului. Erau jefuite gospodăriile oamenilor din satele mici. Făceau agitație antiromânească.
La mijlocul lui septembrie 1924 un detașament de șoc de 200-300 de oameni înarmați de către URSS au pătruns pe șlepuri dinspre mare și dinspre limanul Sasâc, atacând primăria satului rusesc Nikolaevka. Au împușcat primarul, soția sa și pe copist. Au incendiat clădirea și au chemat populația rusă la luptă împotriva regimului „dictatorial, autoritar, corupt ș.a.m.d.” (Vocabularul e resuscitat și azi de către „conservele” Moscovei). Au tăiat liniile de telegraf, au ocupat clădirile administrative din târgul Tatarbunar și au proclamat „Republica Sovietică Liberă Basarabia”. Deoarece în 1921 „eliberatorii” jefuiseră și uciseseră un neamț, populația germană și bulgară din localitate, alături de jandarmeria română s-au opus extinderii rebeliunii. Colonistul german Emit Bost din Sărata avea să-și piardă viață în acel conflict.
Eșecul de la Tatarbunar a forțat Rusia sovietică să-și schimbe planurile. La nicio lună după rebeliune, la 12 octombrie 1924, este proclamată Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească în cadrul RSS Ucrainene. Frontiera noii republici era stabilită pe Prut, capitala era orașul Chișinău. Pe hartă. În realitate RASSM era o fâșie îngustă, un pic mai lată decât actuala RMN, Balta fiind aleasă capitală.
După un an de anchete, în 1925, începe procesul împotriva participanților la rebeliune, cunoscut ca „procesul celor 500”. Majoritatea au fost achitați de instanță. 85 dintre ei au fost condamnați. Unul dintre ei pe viață, doi la 15 ani, restul de la 3 la 6 ani. Kremlinul și-a activat propagandiștii internaționali: Albert Einstein, Maxim Gorki, Romain Rolland, Louis Aragon, George Bernand Shaw.
Pregătim pentru anul viitor edițiile românești a două volume despre soarta coloniștilor germani, aduși de regimul țarist după ocuparea estului Moldovei în 1812, din Prusia Occidentală și din zona Badenului. După 1812 tătarii din Tatarbunar au plecat în Dobrogea. La nici 30 de ani după sosirea coloniștilor germani, regimul de la St Petersburg a anulat facilitățile cu care i-a ademenit. Și o parte dintre germanii basarabeni au placat într-un nou exod, în Dobrogea. Au fost loiali statului român, luptând în rândurile armatei române în Primul Război Mondial. Odată cu începerea celui de-Al Doilea Război Mondial coloniștii germani din Basarabia și Dobrogea, cu acordul autorităților de la Berlin, Moscova și București, au fost mutați în Moravia, Boemia, Silezia Superioară, o bună parte dintre ei au trăit în lagăre până în 1944, după eșecul colonizării regiunii Lublin din Polonia, după planul lui Himmler. După 1945 unii dintre ei au fost deportată în Siberia, alții au rămas în ceea ce avea să fie RDG și puținii fericiți au reușit să se stabilească în nordul Germaniei Federale.
Denumirile satelor germane în RSS Moldovenească au fost rusificate și așa au și rămas, cu două mici excepții. În România denumirile germane din Dobrogea au fost românizate. În Ucraina, ucrainezate. Iar cele din Dobrogea bulgară au nume bulgărești.
Doar pe hărțile vechi au mai rămas denumirile Fürstenfeld, Rosental, Ebenfeld, Bergdorf, Eichendorf, Blumental, Emmental, Hirtenheim, Kisil, Mariental, Rohrbach. Pe harta actuală a Republicii Moldova noi avem Colibabovca, Romanovca, Constantinovca, Svetlîi, Semionovca, Ecaterinovca. Și tot așa. Și tot așa.