Blog

Scriitorul Mircea V.Ciobanu, președintele juriului USM, mi-a trimis mie și unor agenți media următoarea scrisoare:
Premiile USM: un “bilanț” şi o “opinie separată”
Pe 29 martie, juriul, din acest an, al Uniunii Scriitorilor din Moldova şi-a încheiat existenţa. Premiile pentru anul 2009 vor fi înmânate debutanţilor Tania Dumbravă şi Vlad Caraman (ex-aequo), Claudiei Partole şi Alionei Grati, lui Teo Chiriac, Vasile Romanciuc şi Eugen Lungu. Jurizarea s-a făcut corect, transparent, la etapele respective (discuţii în cadrul şedinţelor, trei dintre ele: „în plen”; nominalizări publicate în presă), în fine, vot individual, secret. Spun asta, deoarece membrii juriului (unii) se uitau în ochii mei: voi semna procesul-verbal? Da, fraţilor, sub acest aspect, totul s-a produs „în limitele regulamentului.”
La o privire exigentă, aş putea sugera (eu, personal) radierea a vreo două nume de pe listă, la o altă privire, cuminte, toate cărţile premiate merită să fie citite. Fiindcă îmi propun să fiu sincer, trebuie să recunosc că am pledat pentru o altă carte de poezie decât cea a lui Teo Chiriac, deşi cartea lui Teo este bună.
La debutanţi, din considerente „tehnologice” (crearea individuală a cărţii şi lucrul ştiinţific, „cu asistenţă”), l-aş fi acordat doar Taniei Dumbravă. Claudia Partole s-a depăşit pe sine cu această carte, este cu siguranţă cea mai bună carte a ei, dar judecata mea critică preferase alte cărţi de proză: ale lui C. Cheianu şi N. Esinencu.
Parantezele mele subiective, aşadar, nu distonează foarte mult cu decizia „colectivă.” Mai şi vorbind despre un domeniu cum este literatura, în care, firesc, decide judecata estetică, adică, judecata de gust… de ce aş fi nemulţumit? De ce, prostul de mine, nu am dormit în această noapte? Foarte simplu, am încetat să mă respect. Pentru că puteam greşi (în ansamblu) pe toate punctele-compartimentele, câte un pic şi nu ar fi trebuit să mă revolt, dar trebia să fiu mai convingător în chestiuni esenţiale, principiale.
Una dintre propunerile mele radicale: să ne limităm la nominalizări şi să nu acordăm premil pentru proză (nici un roman, în opinia mea, n-a făcut, în acest an, gaură-n cer) nu a fost susţinută şi… m-am conformat. Normal. În acelaşi context, am polemizat, dar am privit senin la „execuţia publică” a cărţii lui C. Cheianu (o execuţie medievală, ca să colorez cumva situaţia: pentru „imoralitate”, „lipsă de patriotism” şi „falsificarea istoriei naţionale”!). Iată aşa, Costică Cheianu. Argumentele mele că judecăm un text literar, care trebuie apreciat pe criterii literare, iar cel ce povesteşte este narator-personaj, nu politolog… au cam fost trecute cu vederea. Atât de bine orchestrată, execuţia, chiar mi s-a părut (retrospectiv, recunosc) o „temă pregătită de acasă”. Care, ca să nuanţez îngăduitor, nu e interzisă (n-are cum) de regulile jocului.
O execuţie similară, dar nu prin pronunţare, ci prin tăcere agresivă, a suportat cartea lui Em. Galaicu-Păun. Să fi fost şi aceasta o „temă pregătită acasă”?
Fiindcă făcusem la şedinţele anterioare schimburi de opinii, nu ne-am oprit, în detaliu, la fiecare titlu. Nu m-a deranjat (decât, m-a nedumerit) apariţia, ca două fantome, a doi membri ai juriului, care au lipsit la şedinţele anterioare (De ce m-ar fi deranjat, odată ce, la întrebarea mea dacă au citit cărţile, au răspuns afirmativ? Trebuia cumva să-i testez?).
Acum, bineînţeles, cu toate opiniile mele separate, îmi asum responsabilitatea pentru toate cele întâmplate. Adică şi pentru faptul că cea mai bună carte scrisă la noi în ultimul deceniu, Arme grăitoare, de Emilian Galaicu-Păun, nu a întrunit numărul necesar de voturi. Explic, ca să înţelegeţi cum s-au produs lucrurile. Cu excepţia debutanţilor, am votat pentru carte, indiferent de genul/ categoria ei. În felul acesta (admiţând nuanţele subiective în judecată), un juriu format preponderent din critici (!), a găsit de cuviinţă („individual” şi „colectiv”) că alte cinci (!) cărţi sunt mai bune decât cartea lui Em. G.-P.
Ce o fi fost aici mai mult: rea-voinţă? incompetenţă? joc de culise? Nu pot decât să presupun (mizerabilă ocupaţie!). Oricum, fie moral, fie profesional, fie ambele, juriul (în frunte cu preşedintele, bineînţeles) s-a descalificat. Şi-a încheiat existenţa.
Mircea V. Ciobanu
Ex-preşedinte al unui juriu defunct
31 martie 2010

Comentarii(14)

    • cititordepoezie

    • 13 ani în urmă

    mda. devine din ce in ce mai trist in rm.
    mi se pare ca celelalte premii acordate nici nu se mai… sustin.

    1. @cititordepoezie: În RM este foarte vesel. Nu spera. Și nu ai teamă. „Editura Cartier este o editură românească”, se vorbește pe la mesele din barul USM. Deci „este o editură antinațională”. „Sex & Perestroika” lui Cheianu nu prezintă conform canoanelor realismului socialist curajul nețărmurit al avântului de eliberare națională din anii 90. „Noi făceam revoluție, da Cheianu făcea dragoste”. Nu se poate să faci dragoste în timpul revoluției. „Galaicu face o poezie pornografică”. „Și e complicat”. Noi iubim doar cu sufletul. Anatomia e o chestie inventată de regimul burghezo-moșieresc român.
      Nu credeam că voi discuta vreodată despre premiile USM. Nu mă interesează demult. Dar romanticul Mircea V.Ciobanu m-a convins să fac un efort. Îl fac. Chiar încep să cred că ar putea fi benefic. Acest efort. Care-l fac pentru carte.
      Pe de altă parte, aceste rânduri le citesc oricum cei care gândesc aproape ca mine. Ceilalți și-ai pus prosoape pe ecranul computerilor încă în anii 90. De atunci doar schimbă busuiocul din când în când.

    • Catalin

    • 13 ani în urmă

    Am o exclamatie mare de facut la dresa dv, d-le Erizanu.Mai dat gata cu expresia (…)”si-au pus prosoape pe ecranul computerelor”!! E colosala. Dat fiind stiuta etimologia de la Colosseum! Si uite asa s-a nascut abandonul de pe toate ringurile. Pugilistice sau nu. Dupa caz.Cu busuiocul si aghiasma de rigoare,fireste.

    1. @Catalin: Scuzați. O concretizare: „prosoape cu horboțică”.

    • GriArg

    • 13 ani în urmă

    Dacă îmi permiteți, o singură pecizare. E adevărat că dl C.Cheianu nu (nu, nu!) este politolog, dar își arogă acest rol atât în publicistica sa, cât și, printr-un efect de ecou, în dramaturgie și proză. Acest aspect (nu politic, ci politologic! sau politruc-gic?)al creației sale nu poate fi trecut cu vederea, mai ales că, la celelalte capitole (tehnică, plasticitate, originalitate) C.Cheianu nu (nu, nu!) prea strălucește… Părerea mea! Esinencu, da, este, adică rămâne unul dintre cei mai buni scriitori de la noi (iarăși părerea mea).
    P.S. N-am auzit pe nimeni, la US din Chișinău, să spună că ”românesc” ar echivala cu ”antionațonal”. Cred că este o hiperbolă, menită să diabolizeze US. Or, da, cred și eu că se bea prea mult (și aiurea) pe acolo, dar încă nu și-au băut mințile detot, încât să devină CHIAR ATÂT de confuzi! 🙂
    P.P.S. Zic astea fără răutate, că e și Sâptămâna Luminată, și e musai ”să fim buni”… Poate că ar fi bine ca dl Cheianu să-și ia un pseudonim: CheiaDA! Și să încerce din nou… 🙂

    1. GriArg: Care Esinencu: Nicolae sau Nicoleta?

    • GriArg

    • 13 ani în urmă

    Bună întrebare! 🙂 Ambii!
    Eu m-am referit la Nicolae, pentru că, din câte știu (mai bine zis, banuiesc), e vorba de el. Citesc (recitesc, de fapt) volumul cu poezii a lui. Este absolut diferit de tot ce s-a scris la noi în acea perioadă… Uneori, ai impresia că nu are nimic deosebit, dar mai târziu îți dai seama că ai tu ești acela care a greșit, ai tratat lucrarea respectivă cu superficialitate.., că, totuși, omul chiar a avut ceva, inedit, de spus… Orice bucată (fie de teatru, fie de proză sau de poezie) are ”tupeul” de a ți se impregna în… creier. Puțini autori de la noi au același talent de a-și captiva cititorul. Cred că nu se adună mai mjult de zece.

    • GriArg

    • 13 ani în urmă

    Mii de scuze pentru cacofonii și greșeli. Știu că-i păcat și de limbă, și de bunătate de blog, scris cu mult gust. Graba, bat-o vina! Mea culpa.

  1. aoleu!
    am lipsit din Basarabia o saptamana si nu stiam ca s-au dat Premiile USM.
    am citit cu interes si cu strangere de inima relatarea dramatica a lui Mircea V. Ciobanu.
    cu ceva timp in urma ii sugeram ca, acceptand sa jurizeze, risca o suferinta si o dezonoare (“descalificare”). nu m-a crezut. mi-a recomandat colegial sa nu fiu pesimist si sa nu abandonez lupta cu impostura.
    acum, ca tot am aflat, imi pare sincer rau pentru suferinta lui.
    ii pretuiesc curajul si puterea de a marturisi, chiar daca a ezitat sa divulge numele celor doi membri ai juriului (membri strategici?).
    poate abordez subiectul si in Contrafort.
    sau poate NU.

    1. @Vasgar: Dacă mai revenim la acest subiect înseamnă că sperăm, totuși, într-o periferie a subconștientului că se mai poate face ceva în Basarabia. Suntem și noi, Vasile, ca Mircea. Nu suntem chiar atât de pesimiști. În ce mai credem?

    • GriArg

    • 13 ani în urmă

    Nu mi se pare nimic ciudat în prezența acestui spirit de gașcă la scriitori (dar înnobilat prin ”sentimentul” de apartenență la o gașcă sau alta pe criterii estetice, cam în aceeași manieră se asociază adolescenții: după niște preferințe muzicale)… Mi se pare ciudat că în ambele tabere acest spirit de coeziune este atât de dominant, încât se autoanihilează reciproc, negând orice încercare de a argumenta că și cealaltă ”grupare” ar avea și ea niște merite, pe lângă rebutul literar, absolut firesc în orice mediu artistic… Păcat. Dacă stai să-i asculți pe lideri de gașcă, în ambele ”tabere” sunt numai genii neînțeleși!
    Când stai să citești, însă, îți vine să-ți faci cruce: majoritatea producțiilor care apar la noi sunt plictisitoare, primitive, ieftin epatante, ridicole… Când, cu orgoliul specific geniilor neînțelese, unii devin vedete TV, descoperi că și azi, după 20 de ani de libertate la ”limba română” ei încă mai vorbesc RUSIFICAT, n-au reușit să-și pună la punct cunoștințele de sintaxă (de care au ieșit ”eliptici” din școala sovietică), au dezvoltat un fel de mimetism ieftin, cu care pretind că ”se integrează în literatura din Țară”, lansează producții literare fără finalitate, impulsionate de un fel de orgoliu excerbat, care dezminte actul creator…
    Pe scurt, e jale mare! se mănâncă între ei, ca niște români adevărați! Dar, măcar e bine că toate găștile au destulă minte să nu accepte moldoIVANismul, impus de toate guvernările pe care le-am avut până acum. Rostul, VALOAREA US din Chișinău, după părerea mea, constă în menţinerea spiritului românesc într-o societate a cărei existență este periclitată, și astăzi, prin atacuri neîncetate asupra identității sale (culturale și lingvistice).
    P.S. Revenind la Cheianu, din păcate este cam impotent în fața cuvântului. Din acest motiv, el nu reușește să se exprime nici pe el însuși, în articolele sale, dar nici pe eroii săi, în proză. Altceva e în teatru. Abia acolo, pe scenă, în dramaturgie, unde este ajutat de instrumentele artei teatrale, Cheianu devine cu adevărat un artist, care nu dezamăgește prin stângăcii și trucuri ieftine, ca alți confrați ai săi.

    • dandy

    • 13 ani în urmă

    Tot respectul (de care sint capabil la virsta si la ora asta) pentru scriitorul si omul Mircea V. Ciobanu. Chiar daca stiu si stie ca donquijotismul este captivant /demn de admiratie doar in textul literar. E prea naiv sa asteptam si publicarea judecatilor de valoare ale celorlalti membri ai juriului USM sau transparenta ramine in continuare doar un mit? As pune la bataie un pachet de cafea boabe sau macinata (la discretia beneficiarului) pentru persoana/redactia care reuseste performanta.

    • dandy

    • 13 ani în urmă

    Iar cartea lui Constantin Cheianu oricum este cea mai interesanta aparitie editoriala a anului 2009.

    • mircea v. ciobanu

    • 13 ani în urmă

    Daca tema nu e inchisa inca, as adauga doar atat. Cativa membri ai juriului au fost onesti si au apreciat profesionist textul literar, nu persoana si contextele extraliterare. Fiindca si-au pronuntat deschis opiniile pot sa-i nominalizez (mai ales ca… asa cum se mai intampla, s-au purtat cavalereste… femeile: Maria Sleahtitchi, Lucia Turcanu, Aurelia Borzin). Nu imi face nicio placere sa “divulg” numele fantomelor “strategice”. Nedumerirea mea absoluta se leaga de trei critici literari cu acte in regula care au preferat altceva decat discernamantul literar. Daca s-au mai si lasat antrenati in jocuri de culise ori cine stie ce ranchiuna… e trist de tot. Dar ii priveste. Despre ceilalti… se poate sa nu spun nimic?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Search
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Search
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt