În martie 1944 Armata Roșie a ajuns la Prut, la Pererita. Trupele române se retrăgeau peste Prut. Doi soldați români au venit la bunică-mea să împrumute căruța. Pe trei zile.
Era o căruță nouă, făcută de bunelul Mihail înainte de concentrare, în 1943. Românii l-au lăsat acasă în primii ani de război, ca să-și crească cele două fete de doi și trei ani. Iar atunci când a fost recrutat, l-au repartizat la Cernăuți. Să fie aproape de familie.
Peste două zile soldatul român a trecut Prutul și i-a adus căruța bunicăi.
Rușii au intrat în sat chiar a doua zi. A venit un soldat rus și i-a zis bunicăi să-i împrumute căruța. Pe trei zile. Drept dovadă că îi va întoarce căruța a lăsat în loc un șaraban. Bunică-mea îi citise încă din 1940. Și a desfăcut șarabanul. Roțile le-a ascuns în locul diferite, coșul, proțapul au fost împrăștiate și ele.
A doua zi vin doi soldați ruși și-i zic bunicăi:
– Noi am lăsat ieri aici un șaraban. Am venit să-l luăm.
Bunică-mea a zis că nu știe rusa. Și nici de șarabanul lor.
Peste ani, pe una dintre roțile de la acel șaraban cânta un cocoș roșu, demonstrându-și virilitatea în fața găinilor care nu prea îl băgau în seama. Ele ciuguleau semințele de pe jos. Bucurându-se mult și cotcodăcind când dădeau peste vreo râmă.
Comandă prin telefon 068 555 579 de luni până vineri: 09.00 - 17.00
Mircea
Buneii si parintii nostri au rezistat cum au putut ocupatiei si dezbinarii din acele timpuri. Eu am prins niste talpi de sanie într-o claia de lemne de sub prasadul de lînga pivnita unde îsi avea culcus cîinele înt-o vreme. Bunica-mea nu a vrut sa dea sania rusilor zicând: “nici mie dar nici voua”. Aveau caracter acele bunele din Pererita.
Gheorghe Erizanu
@Mircea: Erau un fel de restricții. Ceva de genul celor de azi impuse de UE Rusiei.
coperta
frumoasă și istoria, și discuția de sub ea!
Gheorghe Erizanu
@coperta. Mulțumim. Cu mare drag.
Max Ciudin
Din hâtri în hâtri cu numele.
Max Ciudin
Și drept dovadă: teaserul l-am înțeles apoi!
Frumos!
Gheorghe Erizanu
@Max Ciudin: Nu prea am înțeles cu hâtrii. Sper că e de bine.
Rod Udar
Frumoasă, dar și tristă este povestea de mai sus. Perfect adevarată și edificatoare. Și, în același timp, este foarte similară cu povestea spusă de fratele bunicului meu. Din august 1944 și octombrie 1944.
August 1944. Un sat bănățean (cărășean de deal) relativ prosper. Germanii se retrăgeau din România. Trei soldați germani intră în ograda fratelui bunicului meu și îl roagă să le vindă una din cele două vaci de lapte ale familiei. (Aflaseră de la alți săteni că aveau două). După o scurtă consultare cu soția și cu fiul cel mare, unchiul Ioan acceptă. Germanii plătesc pentru una din cele două vaci ale sale, pe care unchiul Ioan o alesese pentru vânzare. O sumă corectă, perfect compatibilă cu cea pe care ar fi obținut-o la târg.
În octombrie 1944, trei ostași ruși intră în aceeași curte și confiscă sub amenințarea armelor unica vacă pe care fratele bunicului meu o mai avea atunci. Ce conta că în casă erau doi copii foarte mici, alți doi copii și alti șase adulți? (Casa era enormă, 15-16 încăperi) Și asa mai departe. Norocul lor fusese ca unica lor vițea fusese la păscut peste dealuri (cu alți viței și alte vițele) cu unul din păstorii satului. Acea vițea a devenit mai târziu, pentru mult timp, singura lor vacă de lapte.
Gheorghe Erizanu
@Rod Udar: Merci mult pentru istorie.