Blog

Maramureșul imaginar era cu oameni demni, cu porți imense de lemn ca să intre sufletul liber și stăpân pe trup, cu biserici de lemn subțiate de atâta rugă și foarte aproape de Dumnezeu.
Am găsit oameni demni. La poalele Rodnei. Am găsit oameni alcoolizați. Fără clapoane. La poalele Rodnei. Am chefuit cu o familie imensă (profesori, editori, psihologi, șomeri, polițiști) din Sălaj. Tot la poalele Rodnei. Am văzut Cascada Cailor. În Munții Rodnei.
Am văzut porți din metal. Am văzut garduri din metal. Am văzut și o poartă din lemn. Apoi au fost iar din metal, iar din metal. Și a mai fost o poartă din lemn. Restul era din metal. Și poarta, și gardul. Tot Maramureșul.
Am văzut biserici acoperite cu bleah, apoi iar biserici acoperite cu bleah, apoi biserici date cu „șubă”. Am dat și de biserici frumoase din lemn, acoperite cu șindrilă. Dar Maramureșul era în bleah. Unde și unde se zărea câte o șindrilă.
Patruzeci de ani de comunism a fost o mare belea peste Maramureș. Bleah, metal și palincă.
De douăzeci de ani maramureșenii din Certeze și celelalte certeze din împrejurimi fac bani în Franța și investesc în casele din satul natal. Versailles-ul intră în Certeze. Fără clapon.

Comentarii(15)

  1. Certeze e in Satu Mare, nu in Maramures. Iar Maramuresul istoric este jumatatea estica a unitatii administrative actuale, de la Borsa pana la Sighet, pe valea Izei sau trecand peste dealul Hera, prin Leordina. O zona interesanta prin amestecul etnic, prin obligatia de a distila de 2 ori palinca si prin mandria de a pastra obiceiurile locale. A se vedea neaparat Barsana. A se parcurge Salva-Viseu cu personalul. Si memorialul Sighet. Si mii de alte minuni ascunse prin banalul cotidian.

    1. @Alex Siclovan: După minunile alea am fost. Pe Valea Izei, prin Leordina. Probabil că am avut o imaginație prea bogată. Iar Certezele (că sunt vreo trei) sunt chiar la frontiera dintre sătmăreni și maramureșeni. De aia și eram ofticat. M-am dus în Maramureș după șindrilă și am dat de „bleah”.

  2. Eu aş propune aşa: Memorialul Sighet, mocăniţa din Vişeu, Valea Isei, şi chiar cimitirul din Săpânţa (eu îl găsesc cu miez!).
    Satu Mare şi Baia Mare fac parte din altă stilistică decît demoralizarea Maramureşului, dar astă constatare nu schimbă radical datele problemei ridicate de Gh.!
    Şi nu e el primul, evident.

    1. @Vladimir B.: Săpânța o lăsăm la desert. Încetișor. Nu suntem olteni. Vorbim de Maramureș.

  3. maestrul Grigore Lese sa ne fie ghid …
    si el e de parere ca oamenii de prin partea locului au ceva special, in felul de a povesti si de a se confrunta cu greutatile, precum si in raportul lor unic cu timpul.

    1. @Alex Siclovan: De acord. Cu Lese.

  4. Deh, şindrilă găseşti şi în Bucovina!
    Iar Săpânţa nu are nimic în comun cu Oltenia. Chiar dacă şi acolo e mult lemn, dar oltenii nu îl pictează, îl cioplesc. Fac cruci minunate, apoi — tot vin cu “vopseluri” peste…

    1. @Vladimir B.: Eu vorbeam de caracter. De felul de a fi.

  5. devine interesant. hai sa facem un fel de “album polemic”, deoarece am facut si eu traseul acum vreo saptamana. apropo, stiai ca sunt de loc din viseu ?

    1. @Alex: Săptămâna aceasta o dedic Maramureșului. Și manualelor școlare.

    • dandy

    • 12 ani în urmă

    De cind lumea si literatura, mimesisul e o chestie cu doua taisuri. Parca ar perpetua (in spatiu/timp) o traditie, parca ar spulbera alta traditie. Parca ar transfera “inovatia”, parca ar anihila orice inovatie “in simbure”. Da bleahul oricum e enervant. Chiar daca e vopsit.

    1. @Dandy: Nici nu era măcar vopsit. Parcă era un Maramureș pentru coțofene.
      Biserica de piatră din Pererâta, făcută de un boier la sfârșitul secolului XIX, arăta elegantă, proporțională și superbă. Avea un alb sobru. Până în anii 90. Când a fost dată cu „șubă”, au făcut-o gri și au tăiat copacii imenși din jurul ei. Zidul de 2 metri și ceva, de asemenea, a fost dat cu „șubă”. Să fie frumos. probabil că e frumoasă. Dar în alte priviri.

    • Mircea

    • 12 ani în urmă

    Dar culmea, Gheorghe, e ca satenii i-au scos palaria din cap boierului sub pretextul ca in biserica se descopera capul (tabloul poate fi vazut de vizitatorii mai insistenti in podul destinat corului. Pictorui a fost sârguincios.). “Suba” nu-mi pare prea groaznica caci ar putea fi dezbracata. Trebuie un alt boier.

    1. @Mircea: După absența de mai bine de juma de veac a cucoanei Sașa sau Kișkin în sat, probabil, va fi nevoie de un alt juma de veac ca acest sat să crească un alt boier. Nu știu numele boierului care a făcut biserica nouă la sfârșitul secolului XIX în Pererâta. Biserică de lemn exista, dacă nu mă înșală memoria, din secolul XVII. Ai vreun nume?

    • Mircea

    • 12 ani în urmă

    Am vazut la cineva niste nume ce tin de biserica de lemn, reconstruita dupa desenele din arhive. In ce priveste biserica de piatra, in ograda carei mi-am petrecut copilaria in perioada pe cand era inchisa, nu am vazut nici un document. Sper sa existe urme scrise, caci memoria satului se duce cu batranii.. Dar poate mai sunt oameni in sat care au retinut cate ceva?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Search
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Search
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt