După succesul imens (peste 80 000 de exemplare vândute) al primei cărți “Cine suntem?”, apărută anul trecut, actorul Dan Puric vine cu o carte care începe franc cu “România este o țară neodihnită”. Firescul și creștinismul necrispat, inteligența neostentativă și patriotismul/naționalismul/umanismul de bun-simț îl plasează în afara taberelor inteleghenției românești. Dragostea pentru oameni și dragostea pentru Dumnezeu este necondiționată. Este textul unui om liber (o libertate interioară atât de viguroasă încât aproape o poți pipăi). Nu mă voi arunca în citate înțelepte. Voi reda lecția de șoferie a lui Puric. Instructorul era “mecanicul absolut”, unul de vreo 70 de ani: “Bă, fii atent aici! Asta-i cheia!” “Și ce?”, întrebam. “Păi, nu ce! Fii atent aici!… Ăsta este ambreiajul, mă! Ambreiajul este tata. Accelerația este copilul, că ăsta e tâmpit. Până nu intră cu capul în stâlp, nu se lasă. Dar frâna e mama”. Fii atent aici ce zice: “Frâna e mama”, adică ea te apără. A fost genial tipul. Și eu disperat zic: “Acum ce facem?” “Cum ce facem?… Treci în locul meu”, mi-a zis el. “Cum să trec, nene, în locul matale, eu în viața mea n-am condus, lasă-mă măcar să mângâi volanul”. “Bă!, a strigat acela la mine. Nu te-ai săturat să stai pe locul mortului, să te conducă toți tâmpiții?” Și l-a băgat în trafic.
DESPRE OMUL FRUMOS de Dan Puric (Editura DP, 2009). În Punkt nr.28/2009
dandy
Convingator. Vreau sa citesc DESPRE OMUL FRUMOS. Permisul de conducere poate astepta.
Ion Chihai
@dandy – de acord. Fragmentul e fermecător.
Ona
Dle Erizanu, cred ca intru tot mai des pe blogul dvs. Voi merge la libraria din centru sa cumpar cartea. Sper ca o avetzi 🙂
Gheorghe Erizanu
@Ona: De mers puteți merge. Dar cartea nu mai e. Poate găsiți altceva. Textul a fost publicat mai demult în Punkt. Dar, probabil, mă citea doar fiică-mea. Din obligație de fiică. Nu scriu pentru publicitate. Vreau lucruri firești. Indiferent unde se întâmplă. Indiferent cum se numesc. Dacă se întâmplă în Librăriile Cartier sau la Editura Cartier, atunci e foarte bine. Dacă se întâmplă în mai multe locuri, atunci e excelent.
Ona
Sa shtitzi: nu m-am gindit ca scrieti pentru publicitatea Cartierului. Dar publicitate cartii bune – faceti, si trebuie sa faceti in continuare. Mai ales ca aveti un stil de blog foarte incitant si foarte “user-friendly”, foarte tineresc (indiferent de citi ani o fi avind fiica dvs). Asa, o sa mai citeasca si fiicele altora. Nu e ironie si nici o gluma. Va admir sincer.
Gheorghe Erizanu
@Ona: Fiică-mea e la vârsta când a văzut ”Monoloagele vaginului” și ”Oxigen”. A citit Houellebecq și Sylvia Plath. A văzut filmele lui Almadovar și Fellini. Și e mai înțeleaptă ca mine.
dandy
“Textul a fost publicat mai demult în Punkt.” Dar Punkt n-are blog. Este monologic. Conteaza doar opinia emitentului. Aici poti avea iluzia dialogului. Poti crede ca si parerea ta conteaza. Cel putin pentru autorul blogului. A carui parere conteaza. Cel putin pentru tine. E suficient de mult pentru un cititor de blog. Si pentru mine
vasgar
Dan Puric mi se pare un comic solemn, mai ales de cand se recomanda drept salvatorul neamului. Nu consum salata aceasta. Iata cum il caracterizeaza Andrei Plesu intr-o tableta din Adevarul, cred ca din 2008, pe la Craciun sau la Paste, cand Puric se deda la pilde.
Plesu: „… A doua specie care mă indispune e cea care practică extrema opusă. Apare, din când în când, la televizor şi vorbeşte patetic despre „neam”, despre „credinţa omului simplu” şi despre Iisus Hristos. Mă frapează, de fiecare dată, subtonul de impostură, falsul acestui tip de discurs, semidoctismul lui, încântat să manipuleze grandilocvent cele mai obosite locuri comune ale retoricii naţionale: noi care am suferit, noi pe care „ei” vor să ne distrugă, noi care suntem creştini de două mii de ani, noi care nu ne dăm bătuţi, noi care doinim, jelim şi învingem, noi. Totul asezonat cu câteva citate prost asimilate şi cu un fel de sfătoşenie şugubeaţă, pastişând, fără har, stilul Petre Ţuţea.”
Gheorghe Erizanu
@Vasgar: Am tot respectul pentru Pleșu. Dar pentru a urca în trenul Pleșu cititorul trebuie să treacă și prin niște pasaje. Unul dintre ele ar fi pasajul Puric. Ar putea să fie altcineva. Pleșu nu este dumnezeul îngerilor pe pământ. Are și Burmaru dreptul la îngerii săi.
dandy
Orice salata are dreptul la viata. Si Puric. Si Plesu. Si toti cei care se cred salvatorii neamului. Sau intelectualii neamului. Sau constiinta neamului.
Nu-ti place o salata, o omiti din propriul meniu si-ti vezi de treaba. Daca o salata este ceva, in principiu, comestibil.
De la distanta, si Plesu, si Puric (care, daca inteleg corect, il indispune pe primul) au ceva comun – autoreferentialitatea. Care ma indispune in cazul lui Plesu. Daca am voie sa fie autoreferential.
Gheorghe Erizanu
@Dandy: Observ diferența dintre monolog și dialog. Plecăciuni dialogului.
Ion Chihai
Domnule Erizanu, un cititor doreşte să procure cartea DESPRE OMUL FRUMOS de Dan Puric. Nu l-ati putea ajuta? Multumesc.
Gheorghe Erizanu
@Ion: Va fi în Librăriile Cartier în septembrie.
vasgar
@Gh.E.: sigur ca da, il vad in fiecare dimineata pe Brumaru cu ingerii pe umar.
mie “pasajul Puric” nu mi se pare deloc obligatoriu intr-o biografie intelectuala, pentru ca e riscant, nociv (ortodoxist, misticoid, usor legionaroid, antieuropean pe fond)… e doar parerea mea si n-o impun nimanui.Puric mi se pare un amator agitat, chiar zgomotos, dar fara substanta.
in schimb, recomand cu incredere “intervalul Plesu” – adica bun-simt, masura si valoare. multe si folositoare se gasesc acolo.
faptul ca Plesu a tinut sa-l caracterizeze pe Puric – in termeni cumpatati, precisi, expresivi – as usual – e un semn. dar admit ca nu pentru toti.
Gheorghe Erizanu
@Vasgar: Ideal ar fi să te alinte îngerii lui Brumaru, să-ți vorbească îngerii lui Pleșu. Dar atunci vei crede că ești în Paradis. Îngerii lui Puric îți aduc aminte că trăiești în România. Și asta îți ocupă tot timpul. Parcă așa se spune. Dar, oricum, mai bine cu îngeri atât de diferiți și atât de mulți, decât cu stafia îngerului lui Marquez (cel care a căzut în poiată și s-a murdărit de găinaț) purtată în visele noastre de aici. Am rămas fără îngeri. Îngerii noștri demult lucrează pentru îngerii din Portugalia, Spania, Italia.
dandy
@Vasgar: De la bunica stiam ca doar dumnezeu vorbeste cu noi prin semne. Sau, mai rar, ingerii, ca mesageri ai Celui de Sus.
@Gh.E: Datorez cuiva o cafea. Buna. Pentru ca mi-a adus aminte ca fiecare are dreptul la proprii ingeri.
Gheorghe Erizanu
@Dandy: Îngerii nu beau cafea.
Adriana N
Dupa ce termini de citit si inchizi cartea “Despre Omul frumos”, al lui Dan Puric, ramai cu o nostalgie. E o prezentare a Frumusetii intr-un mod idilic. E mai mult, as indrazni sa spun, un Dor a ceea ce am vrea sa fie Omul frumos. Sau ce ar trebui sa fie Omul frumos…
Inocenta intalnirii cu Dumnezeu prin cunoasterea naturii, a dragostei curate, jertfelnice, este una din dorurile ce ne poarta in peregrinarea continua pe acest pamant, in aceasta lume. Cunoasterea frumusetii este posibila doar atunci cand cand esti Liber. Libertatea de a te bucura de simplitate ca de un privilegiu. Libertatea de a ne intoarce, chiar daca doar cu gandul, la copilarie.
Pelerin prin lumea basmelor, prin spiritualitate, precum si prin realitatea istoriei culturii si a neamului omenesc, Dan Puric “ridica frumusetea in picioare”.
E meritul sau. E meritul sau sa raspunda provocarii de a aduce un elogiu Frumusetii, intr-o lume aflata intr-un perpetuu proces de uratire. Relevant in acest sens e fragmentul in care un Copil viseaza Raiul. Si cat de fericit era!! Alerga incolo si incoace sa intrebe: “Unde e raiul? Mama, unde e raiul?”
Iar mama obosita si plictisita ii raspunde indiferent: “Nu stiu, cauta-l singur…” dezolat, copilul isi spune: “Ce lume urata…”
Puric vorbeste despre Omul-inima. Capabil sa ierte, capabil sa iubeasca. El a vazut Frumusetea mamei. A vazut Forta ei de a dezarma prin dragoste. O forta care eclipseaza in mod vadit ratiunea.
Da, intr-o societate dominata de… “uratenie”, Dan Puric este curajos vorbind despre Frumusete. Si vorbeste cu putere, excluzand vreun semn de slabiciune. Insa, desi el foloseste afirmatia, revin la opinia exprimata la inceput: Omul frumos… este un Dor… Creionarea celui mai profund Dor al nostru, al fiecaruia….
Catalin
Adriana,
Tot ce a scris pana acum Dan Puric te vrajeste pur si simplu. Chiar daca uneori nu poti fi cu totul de acord cu unele din ideile lui. Are o mare carisma si face sali pline ochi si atunci cand conferentiaza. Daca mai ai si norocul sa -i vezi spectacolele de pantomima crezi ca te-au atins ingerii cu aripile lor diafane. Vezi, cum se-ntampla? E un moldovean cu un har dumnezeiesc,iar cand scrie despre istoria noastra romaneasca lacrimile iti curg neoprite. Literalmente. Pentru el nu mai exista Prutul ca frontiera,nici Romania ca provincie culturala a Europei.Sper ca ti-au cazut sub ochi si celelalte carti semnate de el. Voi nu-l puteti vedea la TVR Cultural? sau TVR INTERNATIONAL? Are o forta de transfigurare iesita din comun cu efecte catartice indiferent de varsta.
Catalin
Pentru destul de multa lume in Romania, “orga” lui Plesu rezoneaza cu “psalmodierea” ortodoxa a lui Puric si sunt perceputi chiar complementar.Celor doi li s-a adugat in perceptia publica , sa zic asa, H.R. Patapievici,atat de viu contemplativ sub bolgiile si sferele sale dantesti. Toti trei ne ajuta , parerea mea, sa transcedem spre esente spirituale necesare ca aerul. Era si cazul sa fim expusi unei… dematerializari anume,dupa ce decenii la rand am fost spalati pe creier de Ministerul Adevarului . Harta fiintei launtrice a fiecaruia , parca devine de-acum mai bine plasata sub incidenta punctelor cardinale,iar busola interioara le percepe mai fin si mai cu folos.Oricum, prea ne-au fost infectate sufletele cu multe si grele rautati, lasitati, compromisuri si abateri de la umanitatea normala.
Nic Arsa
De la o anumită distanță temporală și spatială, ceea ce văd este un Dan Puric, care este foarte popular pentru că atinge corzile sensibile ale neamului și un Andrei Pleșu, care îl invidiază pentru succesul său la public, încercând să-l denigreze cu orice posibil aflat la îndemană.
Pentru a nu mai pomeni de faptul – absolut evident – că atât Liiceanu cât și Plesu s-au facut “mari” peste noapte în cultura română cățărându-se (inclusiv peste cadravul lui) Petre Țuțea, … “Jurnalul de la Paltinis,” etcaetara, …
Nic Arsa
Apropo de Liiceanu și Pleșu …
Problema cu ambii (ambidoi, cum zice cinic un prieten de-al meu, excelent dascăl de română, evident), Liiceanu și Pleșu, nu este faptul că nu ar avea ceva de spus, au spus-o și o vor mai spune (chiar și bătând câmpii și/sau apa-n piuă), o constituie faptul că sunt lichele. E drept, sunt lichele rafinate, dar … sunt lichele.
Deși, aici remarc un alt aspect al problemei, ca inteligență brută, idei și discurs, Andrei Pleșu îi este superior lui Gabriel Liiceanu cu cel puțin o treaptă semnificativă.