Gheorghe Erizanu este fondatorul și directorul Editurii Cartier, una din cele mai importante și de succes edituri din România și Republica Moldova, cu sediul la Chișinău.

În România, știm deja că piața de carte este cea mai mică din Uniunea Europeană. În Republica Moldova lucrurile nu par să stea mai bine. Cum reușește o editură să supraviețuiască în aceste condiții?

Noi, de la bun început, de la înființarea editurii, am privit piața de carte românească drept o singură piață. Nu am făcut diferența între piața de cartea din Republica Moldova și cea din România. Nu am mers pe autori pe care să-i vindem doar în Republica Moldova. Am privit piața de carte ca pe o piață comună, cu scriitori comuni, cu cititori comuni; mai ales că așa și este.

Unica problema pe care o avem și pe care o simțim este vama și procedurile vamale. Trebuie să plătim 5% TVA avans când cartea intră pe teritoriul României. Suntem dezavantajați față de colegii din România și întârziem un pic cu distribuția cărții. Cărțile noastre apar mai repede în Republica Moldova și după două săptămâni, o lună, pe piața din România.

Ce am încercat noi și am propus, și Chișinăul a propus Bucureștiului, au fost posturile vamale comune. Bucureștiul spunea că, RM nefiind o țară UE, nu se pot face posturi vamale comune. De fapt, după 24 februarie, Ucraina și Polonia au demonstrat că o țară care este în UE și una care nu este în UE, și o țară care este în Schengen și una care nu este în Schengen, și o țară care este în război și una care nu este în război au reușit să facă posturi vamale comune.[i] Am înțeles că s-a făcut o comisie mixtă moldo-română care lucrează intens, dar încă nu avem aceste posturi vamale comune.

Problema cea mare este traficul la frontieră. Asta înseamnă încetinirea circulației mărfurilor și a economiei. Nu sunt vizate doar RM și România, dar este vizată și marfa din Ucraina, care trece prin RM spre România și UE. Este o problemă care nu e locală și nu depinde doar de RM și România, ci este o problemă a UE.

În 2020 și 2021 am avut pandemia. Anul trecut a început războiul. Editorii trec dintr-o criză în alta, de la probleme în lanțul de distribuție, la scumpirea hârtiei și a tiparului. Editarea cărților se scumpește și asta se simte în buzunarul cumpărătorului. Ce soluții are o editură pentru a menține măcar o minimă atractivitate față de cărți?

Nu prea are soluții. Suntem la fel ca toată societatea. Nu trăim pe Marte. Unicul lucru pe care-l putem face pentru a amortiza un pic creșterea prețului este din contul beneficiilor editurii. Am încercat să eșalonăm aceste scumpiri, care au venit brusc. Noi indicăm prețul pe carte și, dacă vă uitați la prețurile cărților noastre, el nu a crescut atât de mult pe cât ar fi trebuit. Costurile tipografice și hârtia sunt cu 70% mai mari decât înainte de pandemie. Nu ne putem permite să punem un asemenea preț pentru că astfel pierdem cumpărători, care și așa sunt puțini.

Cât de importantă este prezența unei edituri din Republica Moldova la târgurile de carte din România?

Nu ne putem permite să participăm la toate târgurile. Gaudeamus și Bookfest, cele mai importante târguri de pe piața română de carte, au și târguri în provincie. Nu ne permitem să participăm și acolo. Dar la București, la Bookfest, în iunie, și la Gaudeamus, în noiembrie sau decembrie, suntem obligați să fim. Dacă ești la aceste târguri, exiști pe piață, dacă nu ești, nu exiști. Participăm și la Bookfest Chișinău, care are loc la sfârșitul lunii august, începutul lui septembrie. În afară de asta, participăm la standul României la cele mai importante târguri de carte din lume, prin Ministerul Culturii de la București și ICR.

Aceste participări presupun menținerea unui contact cu editorii, scriitorii și cititorii?

Este foarte important să menținem legătura pentru că în felul acesta se pipăie pulsul vieții editoriale. Este nevoie de lansări de carte. O carte nu există doar datorită faptului că scriitorul a scris-o și a publicat-o. Promovarea cărții face parte din munca editorului și mă bucur că, în ultima perioadă, autorii înțeleg asta. În primă fază, autorii credeau că este important să scrie cartea și mai departe e problema editorului ce face cu ea. Acum s-a schimbat generația de autori, altfel percepe cartea ca produs.

Apoi, sigur, sunt și cititorii care vin la târgurile de carte, mai ales că târgurile oferă prețuri mai mici decât prețurile de librărie. Și dacă nu exista Gaudeamus, cred că ziariștii români uitau de noi, dar așa ne mai văd, își mai aduc aminte de noi.

Editura Cartier organizează, încă din 2010, Zilele Literaturii Române la Chișinău. De ce credeți că este nevoie de un asemenea eveniment și cum s-a văzut el la ediția a VI-a, din decembrie 2022, față de primele ediții?

Ultima ediție a fost amânată din cauză războiului, fiind programată pentru mai, când organizăm de obicei aceste zile, înainte de Festivalul de Poezie de la București și de Bookfest. Am amânat pentru decembrie și am prins practic ultima fereastră a anului. Elena Vlădăreanu, care a fost prezentă la prima ediție și la ultima ediție, o diferență de 12 ani, a constatat o creștere spectaculoasă a numărului cititorilor din Chișinău.

Ideea zilelor este să facem punți între scriitorii din RM și din România sau scriitori care scriu în română din oricare alt punct geografic, pentru că astăzi literatura română nu este doar din România și RM, dar avem scriitori de limbă română în Paris, Roma, Brescia etc. Ne dorim această punte între scriitori și între scriitori și cititori.

Ideea festivalului nu este să aducem pur și simplu scriitori, ci să aducem scriitori care în ultimii ani au publicat cele mai importante cărți, după cronici, după premii și nominalizări. Selecția am făcut-o întotdeauna din cărțile care au fost publicate. Pot fi scriitori importanți care, dacă nu au publicat, nu sunt invitați. Filozofia zilelor este foarte simplă: cartea aduce scriitorul.

Am observat deseori, la titlurile Cartier pe care le am în bibliotecă, tiraje de 500, 1.000 de exemplare. Mai putem vorbi de o afacere cu tiraje atât de mici?

Din moment ce Editura Cartier are aproape 30 de ani, da. De obicei lucrăm cu tiraje scurte. Noi indicăm tirajul și prețul. Lucrăm cu tiraje de 500, 1.000 de exemplare. Este un tiraj adecvat pieței de carte din România. Suntem onești cu autorul și cititorul. Indicăm tirajul, luna publicării, tipografia unde este tipărită cartea. Date care pot fi verificate. Nu știu ceilalți colegi ce tiraje fac, dar eu prefer un tiraj care să se vândă într-un an, pentru că viața de raft a cărții este scurtă, decât să fac un tiraj mare pe care să-l țin în depozit.

Aveți la Cartier câteva colecții foarte interesante, cum ar fi Cartier istoric sau Cartier de colecție, plus autorii ucraineni pe care i-ați scos în traducere mult înainte ca ei să devină atractivi pentru alte edituri. În condițiile problemelor pe care le-ați menționat, îmi imaginez că fiecare titlu care urmează să fie editat trece printr-un proces riguros de selecție. Cum intuiți potențialul succes?

Cu trecerea timpului, tot mai greu și mai greu. Dacă inițial credeam că cunosc piața și știu ce înseamnă o carte care va merge, în ultimul timp nu sunt sigur niciodată.

În cazul scriitorilor ucraineni, Iuri Andruhovîci și romanele lui Serhii Jadan au apărut în Biblioteca deschisă, o colecție de literatură străină, care are un istoric vechi. Au apărut și alți scriitori, Christian Kracht sau Ilija Trojanow, nu putem spune că am mers doar pe scriitori ucraineni.

De Andruhovîci știam încă din perioada URSS. Era unul din cei mai interesanți poeți ai generației ’80 din Ucraina. A scris în ucraineană când majoritatea scriitorilor ucraineni scriau în rusă și aveam un respect deosebit față de el. În română a apărut Moscoviada [Editura All, 2010] înaintea noastră și ni s-a părut că romanul pe care l-am scos noi creează o imagine a Ucrainei de la destrămarea URSS- ului.

În cazul lui Serhii Jadan, Voroşilovgrad, titlul în ucraineană, Jazz în Donbas, în română, ca și în germană, de fapt, vorbește despre regiunea Luhansk, de la începutul independenței Ucrainei, despre rupturile tectonice dintr-un imperiu și apariția unui noi stat. A fost o alegere deliberată știind ce scrie și cum scrie.

În trecut, am observat la Cartier un accent pe autorii locali și literatura născută în spațiul dintre Prut și Nistru, acum, însă, pare că editați foarte mulți autori din România. Este într-adevăr o schimbare?

Dacă în anii ’90 era lupta pentru sincronizarea literaturii române din Basarabia cu literatura română din România, după anii 2000 deja nu mai există nicio diferență. Scriitorii tineri nu mai trebuie să demonstreze că trebuie să ajungă din urmă ceva. Ei sunt la fel indiferent unde locuiesc. Din acest motiv, foarte mulți autori din Republica Moldova apar la edituri din București, Iași, Alba-Iulia, Bistrița și scriitori români preferă să apară la Cartier sau la alte edituri din Republica Moldova.

În final, care sunt câteva titluri scoase de Cartier în 2022 care merită neapărat să fie în biblioteca fiecărui cititor?

Dacă în anii precedenți au fost foarte importante romanele Tatianei Țîbuleac, după ea a venit Oleg Serebrian.

Cred că e foarte important că am scos în Cartier de colecție Un secol de poezie română scrisă de femei, prin care am schimbat atitudinea față de scriitoarele din România care nu prea sunt în manuale. A apărut în trei volume, în trei ani. În primă fază, poate impactul nu era atât de mare. Acum, dacă privești în spate, este o carte foarte importantă.

Am avut curajul – nu știu dacă este bine sau rău, deocamdată încă nu sunt sigur – dar în Cartier de colecție am găsit loc pentru noua traducere din Proust [în traducerea lui Cristian Fulaș, n. red]. Anul trecut au apărut trei volume și pentru anul acesta avem deja pregătite două, poate reușim să apară chiar toate cele șapte volume din Proust.

Cred că am făcut foarte bine că am scos antologia lui Judith Mészáros, o poetă care nu este știută, dar care este una din cele mai importante poete și care a marcat poezia anilor ’90.

În colecția Cartier istoric am scos Aventuri în Rusia de azi și urmează Aceasta nu e propagandă, de Peter Pomerantsev. Este un expert în propaganda rusă, care a lucrat în televiziunile rusești. Explică propaganda la firul ierbii, fiindcă e o chestie mult mai complexă decât ne pare. Sunt televiziuni [în Rusia] care au dreptul să critice, sunt televiziuni care trebuie doar să laude, sunt altele care trebuie să facă emisiuni distractive, pentru că propagandă se face și prin conținut distractiv.

[i] Legislația UE nu permite posturi vamale comune la granița externă a Uniunii Europene, totuși, Polonia și Ucraina lucrează la fluidizarea procedurilor vamale la frontiera comună prin coordonarea dintre autoritățile ambelor state, prin coridoare speciale pentru mărfuri, pasageri și auto-trenuri fără marfă, și prin controale pe teritoriul polonez la care participă vameși ucraineni. Autoritățile vamale din Republica Moldova și România au semnat, la 24 iunie 2022, un Plan comun de acțiuni privind fluidizarea traficului transfrontalier în punctele de trecere a frontierei dintre cele două țări, n. red.

Observatorul militar, nr. 2023

http://presamil.ro/interviu-gheorghe-erizanu/