Blog

Recensământul RSSM din 1959 a fost publicat la Moscova, Gosstatizdat, 1962, în 2700 de exemplare.

Biroul Național de Statistică a publicat numărul populației Republicii Moldova după o nouă metodologie. Suntem 2,6 milioane. Chișinăul a evitat mult timp să confirme oficial datele pe care le aruncau în spațiul public diferiți experți.

În 30 de ani de independență am pierdut 1,7 milioane de oameni. În 1991 aveam 4,3 milioane. Ne-am împuținat cu 40 la sută din ceea ce am fost.

Suntem mai puțini decât la recensământul din 15 ianuarie 1959. Atunci eram 2,89 de milioane. Și eram după trei valuri de deportări, după al Doilea Război Mondial, după Holocaust, după două exoduri ale basarabenilor, după foamete.

În primul val al deportărilor, cel din 1941, din Basarabia au intrat în numărătoarea Gulagului cca 25 de mii de persoane (unele surse dau 22 de mii, altele vorbesc de 30 de mii).

Înaintea celui de-Al Doilea Război Mondial în Basarabia locuiau 250 de mii de evrei. La recensământul din 1959 erau numărați 95 de mii. După Holocaust și război am pierdut 155 de mii de conaționali.

În Holocaust am pierdut și 50 de mii de rromi.

În 1940 am avut primul mare exod al basarabenilor în România, apoi a fost cel din 1944. Pe care nu i-am numărat nici până astăzi.

Din iunie 1941 și până în mai 1945, Basarabia a pierdut aproximativ 650 de mii de oameni (cca 60 de mii de basarabeni au murit ca ostași ai mareșalului Jukov), ceea ce înseamna 25 la sută din populație. Pierderi mai mari, raportate la numărul populației, au suportat Bielorusia și Polonia (650 de mii pare o cifră exagerată, în 1939 eram 2,5 mln, iar peste 20 de ani – cca 2,9 mln, creșterea, probabil, se datorează și numărului mare de migranți desantați aici după război).

În timpul foametei din anii 1945-1947 au decedat, doar din motive de subalimentație, peste 200 mii de oameni.

Pe 6 iulie 1949, al doilea val al deportărilor și cel mai mare, au fost deportați cca 35 de mii de basarabeni.

În al treilea val al deportărilor, cel al iehoviștilor, din 31 martie 1951, au fost deportați aproape 3000 de persoane.

În 1939, înaintea celui mai negru deceniu din istoria noastră, eram aproape 2,5 milioane.

Suntem aproape ca în 1939.

În Primul Război Mondial au fost recrutați în armata țaristă 300 de mii de basarabeni. Au fost uciși, după unele surse, 55 de mii, 100 de mii după alte surse. Populația era de 2,7 milioane. Eram mai mulți decât în 2023.

Notă: cifrele sunt aproximative. Uneori, diferențele sunt de sute de mii. Nu cred că suntem chiar atât de numeroși ca să nu ne pese nominal de cei care au pierit sub istorie sau au părăsit forțat Basarabia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt