Blog

„Toți oamenii Kremlinului” de Mihail Zâgar

La 11 mai 2000, la trei zile după prima inaugurare a lui Putin, în cinematografele Rusiei a apărut filmul Fratele-2. Veteranul de război din Cecenia pleacă în America ca să-l ajute pe fratele unui prieten căzut în război. Cinematografia rusă din anii zero era la pământ. Fratele-2 a fost primul film rusesc care făcea concurență pe bune filmelor hollywoodiene. După dragostea ruso-americană din anii 90, filmul venea cu o atitudine diferită de cea a Kremlinului față de SUA. „Ia spune-mi, americanule, în ce constă puterea? Oare în bani? Iată, și fratele spune că în bani. Tu ai mulți bani. Ei și? Uite, eu cred că puterea stă în adevăr. Cel care are adevărul este și cel mai puternic.”
Cu trecerea timpului în discursul lui Putin au început să apară citate din film. Dar cel care s-a identificat cel mai mult cu ideologia din Fratele-2 a fost Nikolai Patrușev, șeful FSB-ului. Putin nu a agreat ca Patrușev să fie șeful FSB-ului. Dar ultimul a reușit să se mențină la șefia serviciilor secrete ruse. Din persoană nonpublică Patrușev a început să se dea cu părerea față de politica externă, ceea ce era până atunci doar prerogativa președintelui Putin și a ministrului de externe. Cu trecerea timpului ideologia din Fratele-2 a devenit ideologia oficială a Kremlinului. Iar Patrușev își permite s-o atace direct pe Madeleine Albright, secretar de stat american. Într-un interviu amplu din Rossiskaia Gazeta Patrușev „o citează” pe Albright, care a zis: „este inechitabil că sub stăpânirea Moscovei au ajuns teritorii atât de imense și  bogate în resurse naturale ca Siberia și Extremul Orient.” Învinuirea era atât de gravă încât partea americană a solicitat explicații. Mai ales că Albright niciodată nu a spus așa ceva. Atunci rușii au făcut trimitere la un veteran al serviciilor speciale ruse, care spune că în anii 2007/08, Kremlinul apela la parapsihologi care citeau gândurile politicienilor străini. Patrușev „cita un gând”.
De la acel interviu al lui Patrușev, un manifest al ostilităților ruso-occidentale, a început al Doilea Război Rece. Era 15 octombrie 2014.
E din Toți oamenii Kremlinului de Mihail Zâgar. Cum arată matrioșca puterii Kremlinului, cine sunt în anturajul lui Putin, cine îl poate influența, de ce îl poate și cum? Care sunt costurile puterii?
Nicio carte până la Zâgar n-a fost atât de completă și complexă. Și atât de bine scrisă. O spune Svetlana Alexeevici, laureat Nobel. Iar Stanislav Belkovski, comentatorul politic și unul dintre cei mai atenți biografi ai președintelui Putin, recunoaște că Zâgar a scris o carte așa cum n-a putut scrie nici el în nenumăratele cărți despre Putin.
Bestseller în Rusia. Tradus în germană, poloneză, bulgară, finlandeză, engleză și chineză.
De azi este în toate librăriile bune din Republica Moldova. Iar de marți va fi în toate librăriile bune din România. Cartea poate fi comandată online pe shop.cartier.md. Livrare oriunde în lume.
 

Comentarii(11)

    • catalin codru

    • 5 ani în urmă

    рать-oameni???

    • Rodica Balan

    • 5 ani în urmă

    (probabil justificat). Se referă la ceea ce au făcut popii sau la faptul că este justificat să te plângi? Eu știu foarte bine ce am avut în vedere, când am scris. Dar ce aș fi ales să înțeleg în locul lui Gheorghe Erizanu? Acum este așa de simplu – cu siguranță, aș fi înțeles exact ce a dat de înțeles d-l Erizanu că a înțeles.
    Cum alegem sensurile? Le alegem sau înțelegem cât putem? Până unde poate înțelege fiecare dintre noi? Brusc mi-am amintit de Toți oamenii Kremlinului. Într-un fel, cartea lui Mihail Zâgar este inclusiv o istorie a sensurilor pe care a ales sau a putut să le înțeleagă de fiecare dată Vladimir Putin.
    P.S. D-le Erizanu, dacă mi-ați lăsat cumva vreo replică acolo unde ”ne-am bătut”, să știți că nu am intrat s-o citesc. Nu pentru că nu vă respect, ci pentru că simt că nu este decent din partea mea. Dacă nu mi-ați lăsat nimic, este și mai bine.

    1. @Rodica Balan: Am lăsat scuze.

    • Rodica Balan

    • 5 ani în urmă

    Întuneric. Monumentul lui Ștefan cel Mare. Vladimir Putin tocmai depusese flori și aștepta. Spațiul era cam slab iluminat în comparație cu felul cum era, de obicei, la acea oră. Totuși, ceva-ceva se vedea. Mă uitam cu atenție, dintr-un loc surprinzător de comod. Și iată, am observat ceva.
    În momentul în care fanfara a terminat de cântat imnul Federației Ruse, Vladimir Putin și-a mișcat corpul în semn de plecare. A fost un gest al trupului gata să facă un pas, dar care nu a fost dus până la capăt. Vladimir Putin și-a tras piciorul înapoi și a revenit în poziția de așteptare, întrucât fanfara, după o scurtă pauză, tocmai începuse să cânte imnul Republicii Moldova. Înaltul oaspete își trădase, prin gestul său, atitudinea neglijentă față de locul în care venise. Mai există ceva, într-un ceremonial, după imnul Federației Ruse? Bineînțeles că nu. Poftim? Aveți și voi imn? Ah.
    Ochii mei priveau scena de sus, străduindu-se să fixeze imaginea cam așa cum ar face-o astăzi o dronă. Ce-i drept, fără mobilitatea ei. Am reluat în minte zeci de ori acel început de mișcare, acea pornire întreruptă a corpului, acea intenție curmată. Am reluat imaginea iar și iar. Iar și iar. Era ceva ce privirea mea fixase, dar nu reușeam să descifrez până la capăt. O trăsătură de caracter? Ceva anume se developase brusc, ieșind la suprafață ca dintr-o ascunzătoare. Dar ce? Reluam în minte iar și iar pasul de du-te-vino al lui Vladimir Putin, când cu încetinitorul, când grăbit ca într-un film surdo-mut.
    Imnul Republicii Moldova, răsunat pe neașteptate pentru el, a funcționat ca lumina rapidă a unui scaner, datorită căreia s-a văzut, pentru scurt timp, ceva ieșit dintr-o ascunzătoare. Niște micro-mișcări împrăștiate ca o pulbere peste mișcarea de bază – pasul început, întrerupt și retras.
    (va urma)

    1. @Rodica Balan: Asta-i proză. Mai aștept.

    • Rodica Balan

    • 5 ani în urmă

    La fostul liceu nr.2 din Chișinău momentele dedicate distracțiilor erau cele mai eficiente pentru a lega relații cât de cât sincere între cele două jumătăți care vorbeau rusa și româna. Aveam o organizatoare pe care o adoram cu toții (fără ironie), cu un nume de familie sugestiv – Tocheva. În asemenea împrejurări, eforturile pentru a lega relații sincere se făceau preponderent în limba rusă, dar nouă ne plăcea oricum.
    S-a întâmplat, într-o seară, să avem de ghicit un cuvânt rusesc alcătuit din cinci litere în jocul foarte popular pe atunci la Moscova care încă sună destul de stingher tradus – Câmpul Minunilor. Prima literă ghicită a fost K. Cuvântul conținea două litere de K, una la început și alta la sfârșit. Următoarea mișcare a fost deosebit de rapidă. Dragoș Vicol a avut o înaintare spontană din spatele sălii. Avea ghete cu șireturi nelegate, multă determinare și dorință pasională de risc. Da, un risc rapid și hotărât, asta a răspândit în jurul său Dragoș, când a ieșit în față. Vreau să ghicesc întregul cuvânt. Este куро́к.
    Sfârșitul poveștii despre Câmpul Minunilor rămâne pentru cunoscători. Ce vreau să punctez acum – în virtutea funcției pe care o deține, Dragoș Vicol este obligat să gestioneze zilele acestea cazul Oazu Nantoi. Situația îl obligă pe Dragoș să armeze cocoșul. După atâția ani.
    (va urma)

    1. @Rodica Balan: Nu cred. Dar aștept urmarea.

    • Rodica Balan

    • 4 ani în urmă

    Omul se îndrăgostește într-o singură secundă, în împrejurări foarte concrete. Formal, te îndrăgostești în timp ce te uiți la o umbră de pe față, la un gest făcut cu mâna, la un contur al siluetei sau mai știi ce fel de gropiță în obraz. De facto, cred că în secunda aceea celălalt reușește să-i recunoască firea persoanei de care se îndrăgostește. Cu cât este mai neînsemnat felul de manifestare al firii în secunda de legătură, cu atât este mai de luat în seamă sentimentul.
    Eu m-am îndrăgostit cu vreo 15 ani în urmă, în timp ce mă uitam la spatele unui bărbat. Purta o cămașă albă și pantaloni în stil clasic. Avea în preajmă o căldare plină cu apă și părea foarte concentrat.. Mi-a atras atenția vigoarea nu care își fixase picioarele în podea. Nu, nu stătea. Creștea în locul acela. Ca un copac bun și haios.
    Cred că nici nu-i trecea prin cap că cineva îi privește spatele și se îndrăgostește. Sau poate știa. Și eu idee nu aveam că am de-a face chiar cu secunda îndrăgostirii. Sau poate știam.
    Oricum, atunci momentul a trecut și a rămas intact, fără nici o altă implicație, într-un colț dosit al memoriei. Până acum, la mijlocul lunii mai, când l-am revăzut pe bărbat. Și iată secunda iese din ascunzătoare, dându-și de știre prezența. Și ce prezență! Cum este posibil ca o singură imagine, demult uitată, să fie atât de puternică și atât de valabilă? Nu știu.
    În dimineața zilei de 24 februarie 2015 am ieșit în centrul Chișinăului și am cerut o secundă. Efectiv așa. Am scris cererea cu litere mari pe asfaltul plin de apă. Nu știu cât a rezistat, sub ploaia măruntă, inscripția cu cretă, făcută înainte de ora 8.00. Poate o oră, două? Nu m-a derutat însă efemeritatea gestului. Eram prea hotărâtă.
    Uneori se întâmplă lucruri. Bunăoară, două secunde se suprapun. Pur și simplu

    1. @Rodica Balan: Frumos poem.

    • Anume

    • 3 ani în urmă

    Ф

    • Anume

    • 2 ani în urmă

    .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Search
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Search
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt