Eco spune că o carte e acceptabilă în formatul de mărime de la un pachet de țigări până la mărimea unui ziar de formatul A3.
În 1841 Christian Tauchnitz din Leipzig a lansat una dintre cele mai ambițioase serii broșate (câte o carte pe săptămână). Coperte identice, pătrățoase. Text bun. Carte neprietenoasă.
În 1867 operele scriitorilor deveneau un bun public la 30 de ani de la moarte. (Astăzi suntem la 70 și 90). Editura Reclam din Leipzig a început una dintre cele mai cunoscute serii și azi Universal Bibliothek cu Faust de Goethe, după 12 volume de Shakespeare. Cărțile se vindeau la un pfening volumul.
La 30 iulie 1935 editorul englez Allan Lane lansa primele 10 volume broșate Penguin. La prețul de 6 penny volumul. Costurile aveau să fie acoperite dacă se vindeau 1700 de exemplare de titlu. Primele vânzări nu s-au ridicat peste 7000 de exemplare la 10 titluri. Într-o zi i-a făcut o vizită șeful achiziții a lanțului Woolworh care i-a propus să le vândă ca și oricare altă marfă.
Iar ideea i-a apărut cu un an mai devreme.  Era în vizită la Agatha Christie, în gară, așteptând trenul,  nu a găsit nimic de citit decât doar literatură ieftină și reviste. Ceea ce l-a făcut să se gândească la reeditarea cărților în condiții mai ieftine. Printre primii scriitori apăruți au fost Agatha Christie, Hemingway și câteva nume uitate astăzi.
George Orwell: „În calitatea mea de cititor aplaud Penguin Books; în calitatea mea de scriitor îl anatimizez. Rezultatul poate fi un potop de reeditări ieftine, care vor duce la râpă bibliotecile care împrumută cărți acasă și va frâna producția de noi romane. Asta ar fi ceva bun pentru literatură, dar ceva foarte rău pentru comerț.”
Cărțile americane sunt făcute pentru comoditatea cititului în pat. Format mare, legate.
Japonezii citesc în metrou. Respectiv formatul cărților e mic, ca să poată fi ținut într-o mână. Cărțile sunt broșate. E utilizată hârtie ușoară.
Basarabenii – scriitorii și cititorii – consideră că o carte bună trebuie să fie tipărită pe o hârtie albă. Dacă orgoliile sunt mari, dacă ești scriitor și cineva îți plătește o carte, atunci să fie hârtie velină. Ținând cont de această înțelepciune națională, Editura Cartier scoate cărți pe hârtie de culoare crem. (Ne-a fost greu să convingem tipografii să aducă astfel de hârtie, care, de cele mai multe ori, e mai scumpă decât offsetul alb).
Națiunile necititoare își tipăresc cărțile pe hârtie albă. Sau velină. Literele îți sparg privirea. De parcă te-ai uita la un câmp plin de zăpadă sub razele soarelui.
Cărțile națiunilor cititoare sunt tipărite pe hârtie de culoare crem. Oamenii citesc mult. Și ochiul nu trebuie să obosească.
Vom tipări pe paperbook până vom lichida și acest stoc. Furnizorii de hârtie nu sunt cititori.
Niciun cuvânt despre cartea digitală. Azi.