Gheorghe Erizanu (Cartier): „Aș vrea ca produsul cultural să intre în zona comună româno-moldovenească. Fără frontiere, fără vămi. Un Schengen cultural
Gheorghe Erizanu, scriitor, jurnalist și om de cultură, a fondat, în 1995, editura Cartier, în Chișinău. După 30 de ani, Cartier se numără printre cele mai importante edituri din Republica Moldova, situându-se în top 5 în funcție de cifra de afaceri.
Forbes: În urmă cu 30 de ani, ați lansat editura Cartier. Care au fost motivațiile și gândurile de atunci pentru a lansa o editură? De ce tocmai o editură și nu orice afacere din care să câștigați rapid niște bani? De ce ați ales numele „Cartier”?
Gheorghe Erizanu: A fost o întâmplare nefericită. Lucram în presă. La o revistă privată. Care a reușit într-un an să ajungă la tirajul de 70 de mii de exemplare. Eram mulțumit și fericit. Responsabil de secția cultură. Peste câțiva ani, în criza presei scrise, redactorii culturali aveau să fie primele victime și primele funcții disponibilizate. Cultura nu mai aducea cititori. Venea perioada can-canului. Trăiam în gazdă. Căsătorit. Copil mic.
Am găsit un apartament care-l puteam procura cu un preț decent. Era o soluție foarte bună. Aveam nevoie de un avans nu prea mare din partea revistei. Directorul mi-a zis că nu mă poate ajuta. Știam că o poate face. Suma nu era mare. Atunci am decis că voi face ceva pe cont propriu. Nu voi lucra niciodată pentru cineva și niciodată la stat. Dacă reușesc, îmi asum meritul. Dacă pierd, îmi asum ratarea. Cunoșteam sau credeam că cunosc bine piața de carte. De aia prima opțiune a fost editura. E adevărat, primul val cu afaceri cu tiraje mari pe piața trecuse deja. Dar eram optimist. Nu sunt un aventurier. Așa că am avut nevoie de un partener cu spirit de aventurier.
Denumirea a venit ca o reacție la majoritatea denumirilor de atunci, care conțineau în denumirile firmelor cuvintele Global, Universal sau Imperial. Am ales o unitate mai mică a pământului: Cartier. Nu știam de celebra firmă de lux franceză. Denumirea nu era rezervată la registrul de stat, nu avea semne diacritice, ușor de pronunțat. Făcea și o ușoară trimitere la carte. Ăsta-i începutul.
Ulterior, hermeneuții căutau numele Erizanu în denumire. Și încercau să demonstreze. Mai ales, că în presă semnam cu Ierizanu după ce am semnat în chirilice Erizanu. Dar erau discuții de maidan. Nu interesa pe nimeni denumirea în mod special.
Discuții mai aprinse printre foștii colegi de presă erau cât voi rezista. Aveam 28 de ani. Nicio relație în lumea afacerilor, nicio relație în lumea interlopă, nicio relație printre bancheri, nicio relație în lumea politicului. Cunoșteam doar scriitori și operele lor. Mai ales generația tânără.
Forbes: Cum arăta Republica Moldova în 1995? Dar piața editorială din Republica Moldova?
Gheorghe Erizanu: Erau primii ani ai independenței. Cu primul președinte Snegur. Cu mari speranțe, care prin 1995 începeau să se topească. După euforia renașterii din anii 90 și viitorul luminos și liber pe care-l vedeam în față, în politică au revenit foștii președinți de colhozuri, numiți aproape homerian „agrarieni”, rândul doi al nomenclaturii comuniste, deveniți socialiști, intelectualii și-au creat propriul bloc politic, agenții Kremlinului s-au unit în Interfront și s-au aciuat prin toate partidele posibile. Republica Moldova după cele trei propuneri ale lui Snegur pentru reunirea cu România, refuzate ostentativ de Ion Iliescu. Asta am aflat-o mult mai târziu.
Aștept în continuare memoriile sau jurnalul unui scriitor, membru al acelor delegații, care se întâlneau cu emisarii lui Iliescu prin Cișmigiu. Foștii agenți KGB, nomenclaturiștii comuniști și comsomoliști își privatizau fabricile și uzinele cele mai rentabile, bandiții își luau ce puteau și ei din fosta economie sovietică, băncile acordau credite doar prin relații, contra șpagă, știind foarte bine că nu vor vedea rambursarea creditului.
Majoritatea micilor firme, proaspăt apărute, se împrumutau cu bani de la cămătari. Cu dobândă foarte mare. Ascunzând prin haosul financiar în propria contabilitate rambursarea dobânzilor și a creditelor cămătărești. Cămătăria era interzisă. Se elaborau legi în grabă. Se învăța noul limbaj administrativ. Se uita limba de lemn sovietică. Se făceau proiecte de țară, numite „de republică” (nimeni nu credea în țară), care se abandonau a doua zi din lipsă de bani sau din cauza că veneau alte nevoi și mai mari. Și trebuiau rezolvate mai întâi ele. Primarul Chișinăului Costin fusese asasinat cu mercur. Iar șoferul lui mai umbla prin Chișinău cu Mercedesul prin care mai dansau lacrimile de mercur.
Piața de carte din anii 90 a fost una dintre cele mai prospere domenii. Primii editori făceau tiraje de sute de mii de exemplare. În special, pentru piața rusă de carte. Se făceau zeci de mii de exemplare, fără drepturi de autor, pentru piața de carte românească.
Când am început noi lucrurile s-au mai așezat, temperat. Tirajele au scăzut. Editorii români au început să urmărească drepturile de autor. Nu mai puteai scoate Marin Preda sau Camus ca să-l vinzi în zeci de mii de exemplare la București la un preț, la Cluj, prin alt partener român, la alt preț sau la Iași, la cu totul alt preț.
Primii scriitori basarabeni stabiliți în România au barbarizat anii 90 din Basarabia. Nu umbla nimeni cu Kalașnikovul pe bulevardul Ștefan cel Mare ziua în amiaza mare. Erau povești ale basarabenilor cu multă fantezie și care voiau să pară eroi în fața prietenilor din București. Asta era prima întrebare a prietenilor din România din acei ani, dacă e adevărat că lumea umblă pe stradă cu Kalașnikov.
Era o margine de imperiu, o fostă colonie, care se îndepărta de metropolă și făcea eforturi ca să se apropie de țara care spera s-o adopte.
Forbes: Care au fost primele cărți editate în 1995? Cum s-au vândut?
Gheorghe Erizanu: Au fost două cărți. O carte de poezie. Lunaticul nopții scitice de Nicolae Popa. Foarte bună. Venea după o pauză de vreo 12 ani. Cred că a luat și premiul Uniunii Scriitorilor din România. Într-un tiraj de o mie de exemplare. Și o carte pentru copii: Frumoasa lumii de Mihai Eminescu, ilustrată de Angela Brașoveanu. Într-un tiraj de 5 mii de exemplare. Carte legată. Ambele volume au fost tipărite la tipografia din Tiraspol. Pe cuvânt de onoare! Plata am făcut-o mai târziu.
A fost un business plan de milioane! Să începi cu o carte de poezie! Dar mi-a plăcut manuscrisul. Paradoxal, am reușit să le vindem în 2-3 ani. Cred. Nu-mi aduc aminte să le dat la topit. Gesturi. Trilogia nimicului, cea de-a treia carte, apărută la începutul anului 1996, de Emilian Galaicu-Păun, a avut vânzări nominale. Emilian și-a notat într-un carnet numele fiecărui cumpărător din cele o mie de exemplare. Era foarte multă muncă, bani puțini și entuziasm mare. Era și un optimism venit din libertatea de a face ceea ce-ți place.
Forbes: Cum s-a poziționat editura Cartier în primii ani de funcționare pe piața editorială din Republica Moldova? Cum se poziționează în prezent?
Gheorghe Erizanu: Atunci editura Litera domina complet piața de carte. Anatol Vidrașcu, directorul și fondatorul editurii, îmi spunea „ce-ți trebuie editură, te angajez eu de mâine cu mai mulți bani într-o lună decât vei face tu într-un an”.
Editura de stat „Știința” vindea foarte bine pe piața română seria sa de dicționare. Fundația Soros-Moldova a oferit tehnică, spațiu și susținere financiară pentru proaspăt înființata Editură Arc. Editura Sigma a regretatului Iuliu Gheorghiciuc vindea foarte bine auxiliare matematice pe piața de carte din România și vagoane de Angelique de Anne Golon în Rusia.
Celelalte edituri de stat mureau încet și cuminte. Periodic erau injectate financiar de la bugetul se stat ca să nu moară abrupt în văzul tuturor. Editura Museum a lui Iurie Colesnic recupera perioada interbelică din Basarabia. Dar vânzările erau axate doar pe Republica Moldova.
Editura Prut Internațional, care a produs inițial mobilă, a încercat să împrumute politica editorială a lui Iuliu Gheorghiciuc. Axul Z lucra exclusiv pentru piața de carte rusă doar din Moscova. Era suficientă.
Așa arăta piața de carte din Republica Moldova când am intrat noi. Am mers din start doar pe piața de carte românească, înțelegând România și Republica Moldova ca o piață comună. Cu autori comuni.
Am căutat distribuitor în România. Doar unul singur. Și pentru București, și pentru Iași, și pentru Cluj. Am inițiat câteva colecții cu tipografică, design, format distinct. Unele s-au mai transformat. Altele și-au dat obștescul sfârșit. Au mai apărut unele noi. Dar nu foarte multe. Ne-am orientat la 60-80 de titluri anual. Cu câte 5-10 titluri per colecție. Cu coordonatori de colecție.
Suntem o editură generalistă. Cu literatură contemporană română, cu carte de istorie, literatură străină, cărți pentru copii, seria de artă, carte juridică și dicționare, care au dispărut după ofensiva netului. Nu ne-am schimbat radical. Am îmbunătățit ceea ce credeam că trebui îmbunătățit, am abandonat ceea ce părea balast, am lucrat și continuăm să lucrăm sistemic.
Nu mai lucrăm 7 zile din 7, ca în primii ani. Improvizăm mai puțin. Facem planuri editoriale pe un an-doi înainte.
Nu am avut ambiția să mă poziționez cumva în fața colegilor. Am încercat să fac ceea ce cred că e bine. Din start, am venit cu o altă organigramă editorială decât era obișnuită pe timpuri în Republica Moldova, preluată de la editurile din perioada sovietică.
Din primii ani în portofoliul nostru editorial au fost scriitori români indiferent de geografie și frontiere politice. În 1996 apăreau la Cartier Alexandru Mușina și Gheorghe Crăciun.
Cred că acum avem mult mai mulți autori români din afara Republicii Moldova. Asta ar fi marea diferență. Lucrăm foarte bine cu membrii Clubului Ilustratorilor de Carte din București. Chișinăul a avut o școală foarte bună de ilustratori, dar am reușit s-o pierdem în anii 90. Au rămas doar câteva excepții și canonicul Lică Sainciuc.
Am reușit, după 30 de ani, să vindem drepturi de autor ale scriitorilor noștri. Asta ar fi cea mai mare diferență față de primii ani. Când piața de carte românească doar cumpăra drepturi de autor.
Forbes: O evaluare: câte titluri au apărut la Cartier în 30 de ani? Tirajul total al volumelor Cartier în 30 de ani?
Gheorghe Erizanu: Sunt peste 2400 de titluri. Într-un tiraj total de aproape 1,2 milioane de exemplare.
Cartier nu este liderul pieței editoriale din Republica Moldova. Editurile specializate accentuat pe manuale și auxiliare didactice sunt liderii pieței, ca cifră de afaceri. Dar cred că suntem în primii cinci editori din Republica Moldova.
Impresia că suntem lideri poate fi din cauza vizibilității noastre pe piața de carte românească și prin selecția titlurilor. Printr-un program editorial asumat și clar. Avem editori cu cifre de afaceri mai mari. Și mă bucur pentru ei.
Forbes: Care a fost momentul cel mai dificil al editurii în cei 30 de ani? Momentul de criză. Cum l-ați depășit?
Gheorghe Erizanu: În Republica Moldova nu poți avea un singur moment de criză. A fost 2003, cred, când le-am dus un bax de apă jurnaliștilor de la Radio Chișinău, care intrase în greva foamei.
A doua zi am avut doi colonei de la secția lupta cu contrabandă în proporții deosebit de mare care au venit să inspecteze o librărie de 48 de metri pătrați. Am fost abonat un an întreg la Centrul Național Anticorupție și la Ministerul de Interne. Miercuri eram la Centru și joi la Interne. Sau invers. Săptămână de săptămână.
Pe 31 decembrie mi-a telefonat unul dintre cei doi colonei. Cel care vorbea româna. Și-a cerut scuze. Mi-a cerut urgent să-i dau datele din buletin. „Păi, le aveți!” Nu era în birou. Era la bancă și achita o amendă pe numele meu. Din banii lui. I-au cerut șefii raportul pe numele meu.
Apoi a fost 2007, când un membru al familiei a fost fondator la un partid politic, care intra în opoziție cu partidul lui Voronin. Eu nu ajunsesem încă la birou, cei de la Centrul Național Anticorupție erau deja la ușă și mă așteptau cu controalele. Și eu sunt foarte matinal.
În 2010 a fost o încercare de preluare rider a editurii. După metoda clasică din acea perioadă. Judecată fără ca tu să știi de ea. Decizie judecătorească defavorabilă. Blocarea completă a activității, conturilor și ale bunurilor.
Pandemia din 2020, când au blocat trei luni accesul la birou. Dar am reușit să ducem tehnica acasă la angajați. Luam printurile și le duceam acasă la redactori. Apoi iar la machetatori. Am reușit să păstrez toată echipa. Chiar dacă librăriile au fost închise. Și nu puteam vorbi de cash flow. Ne-am descurcat. A fost un gest public atunci al primarului Iv Ceban, care a declarat că primăria nu va percepe taxa de arendă pentru aceste trei luni. În prima zi când am revenit, am primit o scrisoare privată că arenda s-a dublat pe aceste trei luni.
Apoi a fost februarie 2022. Când tot Chișinăul era cu geamantanele la ușă. Unii erau deja ajunși prin Oradea chiar în ziua de 24 februarie. Am reușit să păstrăm calmul. Am ieșit toți la lucru. Zi de zi. Am reușit să dau salarii. Chiar dacă vânzări nu erau. Nu cumpără nimeni carte în asemenea situații.
Aveam un scriitor care voia urgent să-i scot cartea exact atunci, la sfârșit de februarie. Și un partener care voia banii imediat din cărțile date în consignație. Otova. În avans. Cred că asta a fost cea mai mare presiune.
Când ai în spate responsabilitatea a peste 20 de oameni și familiile lor, nu ai dreptul să-i lași de izbeliște. Și nimeni dintre ei nu voia să rămână sub ruși. Eram aproape sigur că rușii nu reușesc, atunci când am văzut coloanele de tancuri. Dintre patru tancuri toate erau modele diferite, de la cel din anii 60 pe care l-a condus în armată taică-meu până la T90, pe care nici eu nu l-am apucat în armata mea.
Kremlinul a început să mintă din prima zi. Nu poți câștiga un război armat pe minciună. Unul propagandistic, da, dar nu poți învinge în bătăliile militare. M-am liniștit complet după bătălia de la Voznesensk, când ucrainenii din apărarea teritorială au reușit să-i oprească pe ruși la 70 de kilometri de Odesa.
Forbes: Care a fost cel mai bun an din activitatea Cartier? (vânzări, premii, tiraje)
Gheorghe Erizanu: Ca vânzări și tiraje mari a fost 2008. N-am revenit la el nici în ziua de azi.
Premii au fost multe. De cele mai multe ori de peste hotarele Republicii Moldova.
Volumul Aceasta e prima mea revoluție. Furați-mi-o! a fost declarată de către Comisia germană din cadrul UNESCO cea mai frumoasă producţie editorială într-o piață emergentă, premiu acordat la Târgul de Carte de la Leipzig; premiul Uniunii Editorilor din România pentru DEI (Dicționar enciclopedic ilustrat) în 1999, Premiul Uniunii Europene pentru Grădina de sticlă de Tatiana Țîbuleac, premiul Angelus pentru Tatiana Țîbuleac, premiul Cazino de Santiago pentru Tatiana Țîbuleac, Moldova: oameni, locuri, bucătărie și vin, de Angela Brașoveanu și Roman Rybaleov, a luat premiul Best the Best la Premiile Gourmand World Cookbook, Paris. Volumul de poezii Anunțuri hazlii pentru adulți și copii, de Ionela Hadârcă, cu ilustrații de Irina Dobrescu, a luat premiul Cartea ilustrată a anuluiîn cadrul ediției inaugurale a concursului Cărturino.
Avem trei cărți pentru copii care au fost incluse în diferiți ani în prestigiosul catalog The White Ravens, care alege cele mai bune 200 de cărți pentru copii și tineret din lume ale anului: Regele Piticuț de Radu Vancu & Irina Dobrescu, Melcușorul de Lavinia Braniște & Veronica Neacșu și Anunțuri hazlii pentru adulți și copii de Ionela Hadârcă & Irina Dobrescu. Cărțile Cartier, în diferiți ani, au intrat în topul celor mai frumoase cărți românești, expuse la Târgul de Carte de la Frankfurt. Nu vorbesc de premiile literare naționale. Sunt multe. E meritul autorilor.
Cred că avem mai multe premii internaționale decât tiraje și vânzări.
Forbes: În ce an a intrat Cartier cu cărțile sale pe piața din România? Ce a însemnat acest lucru din perspectiva investițiilor, resurselor, birocrației?
Gheorghe Erizanu: Suntem din primul an deplin, din 1996. Am început cu un partener. Mergea foarte bine. Care a încercat să trișeze. Noi fixam prețul cărții în librării, în cele din Republica Moldova și în cele din România. A încercat să pună un preț mai mare. Am schimbat partenerul. Lucrăm cu el de aproape 30 de ani. A însemnat investiție în transport, spațiu. Am început a pune prețul pe copertă. În RON și în MDL. Și tirajul pe pagina tehnică. Și luna apariției ediției. Pentru transparență. Și din respect față de cititorul nostru.
Până în februarie 2022 făceam exportul cu propria noastră mașină. Apoi au apărut cozile de 7-10 zile de la vamă. Nu avea rost să țin un om și mașina atâta timp în vamă. Am început a lucra cu firmele de transport. Care încetinește apariția cărții pe piața română. Dar asta e situația.
Orice carte Cartier până a intra pe piață românească achită în avans TVA-ul. Acum sunt 5%. Dar au fost și 9%. Periodic, apare câte un politician la început de carieră, care vrea să ne ajute, să elimine barierele de la vamă. De 30 de ani.
Forbes: Cum arată în prezent piața editorială din Republica Moldova? (vânzări, concurență, consum de carte etc)
Gheorghe Erizanu: Nu există studii statistice. Ultimul studiu a fost făcut în anii 2000 de către Fundația Soros-Moldova. Se vehiculează cifra de 6 milioane de euro. Pentru piața de carte din Republica Moldova.
Avem o rețea de peste 60 de librării, dintre care Librarius are peste 40. Celelalte sunt rețele cu 2-5 librării sau librării independente. Majoritatea librăriilor din Chișinău, din februarie 2022 și până astăzi, ca și înainte de 2022, au peste 50 la sută dacă nu chiar 70% carte rusă.
În Librăriile Cartier cartea românească constituie 99 la sută. E un principiu pe care-l respectăm din 1998, când am deschis prima librărie.
Forbes: Dacă ați avea o baghetă magică, ce ați schimba în piața editorială din România?
Gheorghe Erizanu: Doar Trump umblă cu baghete magice. Eu cred în evoluție. Piața de carte se așază, se maturizează. Sper că va ieși din zona opacă. Am în vedere acceptarea softului care permite urmărirea în timp real al vânzărilor. Vom câștiga toți. Și editorii, și librarii, și autorii, și cititorii. Vor pierde doar șmecherii.
Sigur, aș vrea ca produsul cultural sau cartea să intre în zona comună româno-moldovenească. Fără frontiere, fără vămi. Un Schengen cultural. Dacă cel politic tot se bâlbâie. (Aștept și memoriile politicienilor din 2022. Dacă vor fi sincere, atunci va fi foarte interesant.) Vedem. Poate mai încearcă niște tineri politicieni de la Chișinău sau București să ne întrebe ce pot rezolva pentru cultura noastră națională. La începutul carierei lor politice. Sper să-i apuc în viață.
Forbes: Unde vedeți editura Cartier peste 30 de ani?
Gheorghe Erizanu: Mă tem să fac asemenea pronosticuri. Fac urât când politicul îmi dă peste cap planurile editoriale de un an. Sigur, îmi doresc să fie o editură vizibilă pe piața de carte românească. Și să reziste.
(25 februarie 2025)
Publicat de Forbes România, mai, 2025