Blog

S-a născut în 42. În Pererita. În documente a fost trecută cu 41. Nu l-a ținut minte pe tătuca Mihail. Românii l-au ținut departe de linia frontului. Avea două fete mici.
Rușii l-au luat în 44 și l-au dus drept carne de tun în Polonia.
În 46, avea 4 ani, unul dintre cei care umblau cu strângerea „postaucei” de prin casele oamenilor i-a dat o bomboană și a întrebat-o unde e ascuns grâul. Grâul era zidit în cuptor. Așa au rămas fără pâine. Bunică-mea a fost „edinolicinică” până prin anii 60. Desetinele erau date cu fiece nouă primăvară tot mai departe de sat.
A făcut școala la Lipcani. M-am întâlnit cu un fost coleg de-al mamei. „Tu ești fiul Mărioarei? Mărioara era foarte frumoasă.”
A fost trimisă într-un sat de sub Chișinău să-i învețe literele pe copii și să facă alfabetizarea printre cei maturi. Și i-a învățat aproape 50 de ani. N-a întârziat nici la o lecție din schimbul întâi, nici la o lecție din schimbul doi și nici la o lecție de la „seral”. N-a fost pe buletin medical niciodată. Se ducea dimineața cu o geantă plină de caiete controlate și cu Eminescu sau Creangă, Druță sau Busuioc, Hasdeu sau Vieru sub braț. Venea la amiază acasă, ca să ne hrănească pe noi, lua altă geantă de caiete, alt braț de cărți și se ducea din nou la școală. Iar la opt seara se ducea la „seral”. Fără caiete și cărți. O întrebam de ce le duce cărțile. Oricum învață din manuale. „Ca să le vadă cum arată, să le răsfoiască.”
În 68 l-a trimis pe tata de acasă. Să nu-l ridice rușii. Ca să fie trimis în Cehoslovacia. Atunci aveau nevoie de tanchiști. Taică-meu voia să iasă din partid. Mama nu prea a fost de acord. Dar „nu trebuia să intri în partid (în armată)” a fost periodic spus.
Prima carte pe care am cumpărat-o din librăria din sat era un Barjanski. Și atunci mama mi-a explicat ce înseamnă o carte pe care trebuie să o cumperi și o carte care nu merită să fie cumpărată.
Altfel s-a luat cu rățile mute, cocoșii cu „șalavari”, gâștele grecești, caprele cu mărgele, pământul din deal, pământul de la Răstiana.
Se împuțina. Dar în neamul nostru cam toți începeau să se împuțineze pe la 70 de ani ca să ajungă la peste 90. Când îi dădea jos câte o răceală.
Avea un corp cum au doamnele bine la 30 de ani. Lui Dumnezeu îi plac oamenii frumoși.
L-am citit pe Zaharia Stancu în armată. Pe unde a căzut nu demult meteoritul. Nu știu cum a ajuns acea carte acolo. Era o ediție de prin anii 80. Copertă verde. Text elegant. Și era o altă biografie.

Comentarii(18)

    • Nick Arsa

    • 10 ani în urmă

    Frumos …

    • Maria Sleahtitchi

    • 10 ani în urmă

    Dacă ai scris cu verbul la trecut, înţeleg că acea iubire caldă, luminoasă, molcumă, grijulie – maternă într-un cuvînt – a trecut dincolo. Dumnezeu să-i lumineze calea…

    1. @Maria Șleahtițchi: Dumnezeu va fi pus la muncă. Ar fi putut să se mai odihnească câțiva ani buni.

    • Maria Sleahtitchi

    • 10 ani în urmă

    Ar fi putut, dar numai El ştie cît şi cînd, cu părere de rău.

    • Mircea

    • 10 ani în urmă

    Plecaciunile mele Gheorghe în aceste momente triste…

    1. @Mircea: Merci mult.

    • dumitru crudu

    • 10 ani în urmă

    Dumnezeu s-o aiba in paza pe lumea cealalta, unde viata contunua, intr-o alta forma.

    1. @dumitru crudu: Eșarfe în cer.

  1. Draga Gheorghe, am trecut prin asta. Nu e usor pentru nimeni. Dar ei pleaca asa de luminosi, incat o sa ne tina si pe noi in conul lor de raze ca si de acolo sa ne protejeze…

    1. @Silvia Grossu: Mulțumesc.

    • alina

    • 10 ani în urmă

    “Dumnezeu ii ia la el pe cei mai buni.” Am invatat asta fara drept de uitare la 9 ani. Si de zeci de ani incerc sa ma impac cu faptul ca Dumnezeu, daca exista, e un mare egoist.

    1. @alina: N-am bănuit niciodată că e atât de dureros.

    • alina

    • 10 ani în urmă

    E. Si asa va ramane. Imi pare rau. Luminata sa-i fie calea.

    • Nic Arsa

    • 10 ani în urmă

    Nu numai că totul este foarte dureros și nu (mai) trece și nu va mai trece vreodat, dar când ne pierdem un părinte (și suntem noi înșine părinți) avem un cumplit și dominant sentiment al ireversibilității tuturor lucrurilor din această lume …

    • Nic Arsa

    • 10 ani în urmă

    … care este sinuos combinat cu un anumit grad de neputință, care semi-paralizează ceva în noi.

    1. @Nic Arsa: E adevărat. Noi ne ascundem și-i scoatem în fața morții inițial pe străbunei, apoi bunei, apoi părinți. E înspăimântător când ești singur, față în față cu moarte. E excelent Jurnalul de doliu al lui Roland Barthes în această privință.

    • Domnishoara FM

    • 9 ani în urmă

    senina tristetze. ganduri duse departe, pornite de sub o frunte ce s-a descretit tocmai…

    1. @Domnishoara FM: Nu știu ce să zic. Nu m-am gândit la asta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Search
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Search
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt