Un text mai vechi. Cu multe cuvinte inutile. Cu metafore din secolul trecut. Apărut inițial în 2012. Dar, ca să nu ne fie rușine de textele noastre vechi, e bine să vedem ce-am scris. Și ce am zis. Azi. Ca să nu ne fie rușine mâine.
Ghindele pică, rozele se veștejesc, stele se sting. Textele rămân.
Am început a pune întrebări cam devreme. Nu știu dacă părinții mei și mămuca (așa se spune bunicii prin părțile Lipcanilor) erau tare fericiți. Puneam cam multe. Și wikipedia era la o distanță de 30 de ani. Era ușor să explici unui prunc ce-i cu luna. După aia, când am început a umbla singur hai-hui prin sat, au început întrebările celea deocheate.
În Pererita verile erau răcoroase. Probabil erau prea mulți nuci, meri și vișini bătrâni. Și nimeni nu știa de încălzirea globală. Iar roua ținea până aproape de amiază.
În fiecare mahala era câte o casă mai răsărită. Cu grădină mare. Cu pomi bătrâni. Cu iarbă în ogradă. Și acea iarbă n-avea tradiționalul găinaț de rață sub dudul bătrân. Cu o poartă care n-a fost deschisă ani la rând. Dar casele, grădinile arătau așa de parcă stăpânii au plecat alaltăieri la Cernăuți. Se mai rețin pentru câteva zile la piață. Până își vând marfa. Nimeni nu intra și nimeni nu ieșea din acele case. Nici copiii nu săreau zidul ca să fure cireșe sau mere văratice. Și nici nu căsăpeam hulubi cu praștiile noastre. Construcția de praștii era o industrie supermodernă în Pererita. Ne întrecem la inovații cu „Patriot”-ul americanilor. N-am mai văzut praștii atât de performante prin alte locuri. Și performanțele în doborârea hulubilor erau mari. Dar vânatul era la biserica părăsită și la depozitele kolhozului. Niciun vânător de hulubi nu îndrăznea să-i doboare de pe streșinile și de pe șindrila acelor case. Nimeni nu știa ale cui sunt ele. Nimeni nu vorbea de ele. Și tot satul avea grijă de ele.
Li se zicea „brosovaia”. De la rusescul „părăsit”. Erau casele gospodarilor care au fost deportați în Siberia.
Și satul îi aștepta să se întoarcă.
Astăzi trei sferturi de sat e părăsit. Și nici copiii nu mai fac acele praștii care se întreceau cu „patriot”-ul american.
Liberalii pot să interzică simbolurile comuniste. În memoria gospodarilor care n-au mai ajuns la acele case. Alături de interzicerea simbolurilor fasciste. Nicio diferență. Pe acelea le-am văzut în Lipcani, un fost târg cu foarte mulți evrei.
Altfel suntem Republica Brosovaia. În așteptarea gospodarilor. Care s-au dus să vândă ceva la piață. Pentru mai bine de o jumătate de secol.
Marius
Ezit sa scriu un comentariu, sa nu dzica cei care urmaresc tacut blogul, ca scriu prea des. Mamuca ii zice si la noi in Dranita, un pic dupa Mamaliga. Si la noi erau multe case cu sindrila. Pina acum citiva ani, cind putea, si prozatorul Besleaga venea in fiecare vara la Cosuleni. E intre Negrinti si Mamaliga. Asta e o tara mai mica aparte, a Hotinului. Frontiera a rupt in doua judetul dar el a ramas viu. It does not die!
Gheorghe Erizanu
@Marius: Când era coada mare la scărmănătoarea din Lipcani, atunci mergeam la cea de la Mămăliga. Erau niște dimineți cu rouă imensă. N-am mai văzut niciodată atâta rouă.