Blog

„Contrafort”, nr.1, 2020

A ajuns și la abonați primul număr al revistei Contrafort pentru 2020, care găzduiește o anchetă a scriitorilor despre timpurile pe care le trăim. Experiența mea de până la începutul lui mai, după o lună și jumătate de pandemie:

Cum trăiți șocul acestei crize, cum suportați carantina, autoizolarea, cum faceți față claustrării?

Șocul a fost, cred, joi sau vineri, înainte de decretarea Stării de Urgență. Când am văzut un reportaj tv cum se dezinfectează troleibuzele: cu lighean și cârpă. Atunci i-am trimis pe lucrători acasă.

După aia mi-am găsit tot felul de ocupații mărunte pe care nu aveam timp sau nu mă gândeam la ele. Am telefonat și am vorbit cu autorii Cartier. În mod special, cu cei în etate. Văzând atitudinea autorităților față de diasporă, care era privită initial ca niște leproși, am pus gratuit ebookurile Cartier pentru diasporă. Am dus cele două perechi de ochelari de înot de acasă medicilor de la Urgență. Am făcut tot felul de gesturi mărunte pentru oamenii dragi care aveau nevoie de ele. Am liniștit autorii, traducătorii, ilustratorii Cartier care aveau lucrări în derulare. Am organizat campania cu lecturile Cartier pe rețelele de socializare. Că lumea să nu se simtă singură și uitată. Am deblocat conturile facebook ale editurii și librăriilor, care au fost blocate la sugestia unui „binevoitor”. Am organizat o campanie caritabilă. Pentru un om drag. Am avut două săptămâni supraaglomerate cu o inițiativă parșivă și nocivă a Agenției Naționale pentru Sănătate Publică: un proiect de hotărâre de guvern care ar permite o cenzură „sanitară”. Am avut o mustrare de conștiință: un prieten mi-a dăruti 4 măști PPF3. Am utilizat două. Apoi am aflat că sunt la mare căutare pentru medici. Celelate două le-am dăruti unui medic drag. Am făcut videoconferință cu echipa Cartier. Ca să nu ne uităm fețele. Am avut prima primăvară în care am văzut cum crește fiecare fir de iarbă, cum înfloresc florile, culoarea cerului. De acasă. N-am avut timp de alte șocuri.

Ce cărți, filme, muzică și alte produse culturale vă ajută să traversați această perioadă? Scrieți, puteți scrie?

Am scris pe blog. Aproape în fiecare zi. Din rutină. Am crezut că voi avea timp pentru o vacanță de scris. Alta. Dar n-a fost să fie. Nici n-am putut citi. Stă început un Philip Roth și „Sălbaticul” de Guillermo Arriaga. Am trecut prin cărți de poezie, dar nu m-am oprit în mod special la niciuna. La capitolul filme stau mai bine: „Cei doi papi”, „Irlandezul”, dus la capăt „Secretele puterii”, un excelent documentar georgian „Negustorul”, am abandonat după nu știu câte episoade „El Chapo”, continuu să privesc „Costume”, dar sunt în mare întârziere față de alți membri ai familiei.

Comentarii(4)

    • iuliu Ibanescu

    • 4 ani în urmă

    Viața imită arta și moartea e succesiunea firească a vieții. Să ne consolăm cu faptul că măcar vom muri artistic.

    1. @iuliu ibanescu: Important e să nu fim personaj într-un roman de 400 de pagini. Ceva scurt: un poem sau o proză scurtă.

        • Catalin

        • 4 ani în urmă

        Republica MOLOTOVA a depățit demult cele 400 de pagini ale romanului despre care faci vorbire, dom GEORGE ! Iar paginile se adună. se adună… Deja sunt pe punctul a ceea ce va să însemne MOLOTOVISM funciar . Iar genul de rozătoare care scurmă mereu pereții de lut ai ȘANDRAMALEI ,tocmai si-a mai adăugat un guzgan genetic selecționat : Domnul medic,prof univ și deputat ȘTEFAN GÂȚCAN ! Călimările cu cerneală ale zisei republici se vor reîmprospăta de multe ori ,și tot nu se vor epuiza misterele deslușirilor necesare. Așa că…LA BUNĂ CARANTINĂ !

        1. @Catalin: Am senzația că noi nici n-am prea ieșit din carantină nici înainte de covid19. Era doar altă formă, alți viruși.

Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt