Blog

Pe coperta celei mai populare reviste din URSS „Ogoniok”, anii Glasnosti,
Pe coperta celei mai populare reviste din URSS „Ogoniok”, anii Glasnosti

În fiecare an, pe 25 iulie, Vladimir Beșleagă își deconectează telefonul mobil. Se urcă la volanul bătrânului Jiguli rusesc și pleacă la țară. La casa părintească. Care-i peste Nistru.
În 1959 în revista Chipăruș apărea articolul De ce suntem limitați (mărginiți) de Vladimir Beșleagă. După apariția articolului redacția a fost împrăștiată. Articolul este valabil și azi.
În 1966 erau deja apărute Balade din câmpie de Ion Druță, Singur în fața dragostei de Aureliu Busuioc, Povestea cu cocoșul roșu de Vasile Vasilache. Era pus pe linie de așteptare Zbor frânt de Vladimir Beșleagă. Ideologii realismului socialist nu prea înțelegeau ce-i cu acest Isai care tot trece Nistrul de pe un mal pe altul. Ba e printre ruși. Ba e printre români. Și ce-i cu acest titlul deloc în spiritul realismului socialist. A fost, totuși,  al patrulea roman important din literatura română din Basarabia apărut la finele lui 1966.
Imediat după Zbor frânt a scris Noaptea a treia.  Romanul a apărut abia în 1988 cu titlul Viața și moartea nefericitului Filimon. A fost unicul roman de sertar al literaturii din Basarabia.
A fost deputat în ultimul parlament al Uniunii Sovietice. A fost deputat în parlamentul care a proclamat independența Republicii Moldova.
A fost în manualele școlare. În perioada sovietică. A fost în manuaelel școlare în perioada independenței. A fost scos din manualele școlare din ultimii ani. Este în manualele școlare din Tiraspol. Încă nu este scos din ele.
Ieri, 25 iulie, Vladimir Beșleagă și-a deconectat telefonul. A plecat la țară. Peste Nistru. Unde a făcut 82 de ani.
Bănuiesc că pe la televiziuni s-a vorbit despre politicieni, pițipoance și alte lucruri veșnice. E dricul verii. Și sânul se topește.

Un comentariu

    • E. R. Bellu

    • 11 ani în urmă

    O serie de filme scurte (video), cu Vladimir Beșleagă ca orator în fața unei audiențe dintr-o bibliotecă, sunt de găsit aici
    http://www.youtube.com/watch?v=KSgStlVavIA
    Este o placere să asculți ceea autorul ce are de spus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt