Blog

Victor Munteanu, jurist, expert în politici juridice și de securitate, nu prea se uită la tv. Dar a butonat canalele tv în noaptea de revelion.

Mă uit rar la televizor, așa că butonatul telecomenzii în noaptea dintre ani mi-a oferit tot update-ul. M-am mișcat în interiorul grilelor de programe românești și moldovenești. Ambele au fost suprasaturate de lăutari pe post de figuranți, cântăreți de muzică ușoară care se mișcă, pardon, cântă în diapazon de o octavă, și asta cu mare generozitate, care, dacă e să o transformăm în semnal vizibil pe ecranul unui osciloscop, ar arăta ca liniuța continuă de după ultima bătaie a inimii. Și multe, tare multe țâțe dezgolite, toate în prim plan, toate de mărime identică, anexe săltărețe la fețe înțepenite de tencuială, toate la fel și astea. Din tipar a ieșit o singură cucoană, însărcinată pe ultima sutică de metri, într-o rochie mulată. A sărit cât a putut de mult. Până dimineață  cred că a și născut, fie-i plodul sănătos.  Trebuie să spun că, la toate posturile românești, tot ce a fost de gen feminin cu o vârstă de până pe la 25 a avut parte de un loc modest undeva în planul trei. Păi da, vechimea în muncă contează pe sticlă. Din prim plan doar la groapă. Bărbații… în mare parte cu pantaloni mulați, cu burta peste curea, toți ca vrăbioii pe sârmă, piciorușe fine, subțirele, cu nasturi care stau să împuște, și mai toți afectați de o migrațiune nerușinată a pilozității dezordonate din zona inghinală către față. Îi stă, nu-i stă cu barbă, asta nu are nicio relevanță. Așa e frumos și punct! Pentru decor, dar mai ales pentru contrast, în prim plan (!) a apărut și un tânăr imberb, slăbănog, cu fața lividă, împopoțat cu un maieu din ațe cu ochiuri mari, din alea din care se făceau sacoșe de făcut piața. Se tot strofoca să -și pună și el gurguiele la vedere și-i tot dădea cu tot felul de mişcări languroase de mai mare dragul.

Dar ce fel de Revelion la orice post mai cu fițe, fără cei trei titani cu orchestrele lor: Nicolae Botgros cu lăutarii săi și frații Advahov?.. Se pare că dominația lor pe scenele din Republica Moldova și România este fără drept de apel pentru orișice muzicant. Pe acolo nu se trece. Dar, în timp ce marii și irepetabilii își bagă arcușurile printre ștachete, o nouă stea pe bolta muzicală încearcă să le umbrească   strălucirea. Poate o fi răsărit mai de demult, nu știu, dar e cert că-și revendică locul. E în fruntea unei cohorte de surle și trâmbițe și se cheamă Uzun, parcă. Dar de aici încolo s-o luăm pe rând și am s-o iau cu rândul 3, adică cu muzicantul de rând, cel care suflă, dă din arcuș, aleargă cu degetele pe clape sau bate doba. În toate cele trei cazuri, fețele lor sunt acre și exprimă o singură întrebare: da când, blea, s terminî tăt haltura asta sau, altfel spus, când punem batista pe țambal?.. Dar liderii lor nu-i lasă și-i mână din arcuș. Competiția e acerba. Una și una trebuie servit ceva nou publicului.

Primul intră Botgros pe felie. Dreptul seniorului. De data asta e însoțit ori acompaniază (sau pe el îl acompaniază, nu știu, nu mă pricep) un individ într-un tricou cu mânicile rupte ca să se vadă tatuajul pe jumătate de corp, în adidași roșii, cu chitară bas în mâini și cu o coadă … că-i de câine, ca-i de lup, ca-i de vulpe, că-i de bursuc legată la spate, nu-mi mai amintesc unde anume: ori la cur, ori la ceafă. De cealaltă parte Botgros e flancat de un tip imens, cu o barbă impunătoare, într-un fel de pantaloni mulați jos, iar sus – cu fundul până mai jos de genunchi. Peste tricou are trasă o vestă, piesa numărul trei de la vreun custiumaș vechi, troika. Culmea e că si jaletcuța e lipită la umeri cu cozi de câine pe post de epoleți de cap de haită de lupchi. El e voce. Mai e unul cu căciulă de tarabostes, dar asta-i deja otstoi (porcărie, mizerie – din rusă). El nici nu ştie că în RM este sau a fost o formație întreagă de geto-daco-jazzo-blues-folclor din jumătate de octavă, care se numea Via Dacă. Dublu sens, băi fraiere!  Ba e vie, adică jie, ba e drum, din latinește. Dar aste nu e de mintea fraierilor.

 În această componență puțin ieșită din tipare (!) toată orchestrația se plimbă de sus în jos prin tot ce știm noi despre folclorul românesc de pe ambele maluri ale Prutului, le preface în jazz, în blues în… cucaracea, în cântec de privighetoare, în croncănit de corb și, of course, urlat de câine-lup. Într-un moment dat, toată orchestra a început să bată cu arcușurile în viori și să ciupească de strune à la ciocârlia lui Botgros. Și parcă n-ar fi fot de ajuns, bărbosul jazz-blues-folclor-man-ul  aduce în scaun din recuzită (din acela cu spetează de 15 ruble si 30 de copeici) pe care îl urcă pe Botgros. Stă Botgros cât stă acolo un pic mirat, adică un pic luat pe sus, după care sare jos și-i dă mâna basistului cu coadă, ca să urce și el puțin pe acest piedestal al gloriei improvizat pe loc. Basistul, ca să-și arate și el măiestria, pune chitara pe braţe și unde se apucă și el de ciupit la strune că toate ciocârliile au amuțit pe loc. Toată această frenezie instrumentală era încontinuu însoțită de vocea grasului cu barbă care, minune, în toate genurile de muzică menționată s-a descurcat perfect cu jumătate de octavă. Doaaaaamne, și câte aplauze frenetice au cules!..

Da credeți că frații Advahov s-au lăsat mai prejos?! Pe naiba! Pe alt canal TV, se pare că pe o scena suceveană, ei îl scot la rampă pe imbatabilul, campionul trecerilor graniței de pe Prut, la mustață cu cei mai înverșunați TIR-iști, domnișorul Fuego. Extaz în sală, dar mai puțin pe fețele acre ale muzicanților din rândul trei. Ei au aceeași mimică pe care a afișat-o unul din polițiștii români de frontieră, când l-a rugat pe Fuego să-și dea jos ochelarii de soare, să pună fețișoara lui îmbujorată lângă poza din pașaport. Ușor iritat, Fuego i-a întins polițistului un disc nou-nouț, cu autograf pre-scris. Polițistul era la datorie, el nu are voie să ia cadouri, chiar și muzicale. Și i-a spus lui Fuego: ”Păstrați-l pentru admiratorii dumneavoastră!” Bașca că-s mulți, are de unde. Mai dă-l încolo de polițist nerecunoscător, afonul dracului!

Fuego tot știe să cânte de toate. Nu-i cântare din spațiul carpato-danubiano-pontic care să nu i se potrivească perfect vocii lui catifelate. Dar, chiar și așa, frenezia începe să cam scadă, auditoriul rafinat sucevean începe să caște. E nevoie urgent de piese de résistance, de sfintele moaște. La o desfacere magica a pliului acordeonului lui Advahov, Fuego îşi potrivește medalia de diamant de pe sacoul tip frac în față și poală de popă în spate, face un salt după culise și hopa! iese la braț cu nimeni alta decât cu Irina Loghin. Explozie in sală, bubuituri. Dar ceva nu e în regulă cu Irina. Probabil e de la greutatea enormă a căpiței de păr din cap sau de la multitudinea de agrafe de metal cu care e prinsă ditamai coamă. Irina nu-i tare mărunțică, dar chiar și așa căpița din cap e complet disproporționată. Cred că o incomodează. Irina, într-un duet fără precedent (cum altfel!) îi trage două cântece patriotice de au plâns și toți cucii, bata-i vina. Se pare ca a vrut să-i tragă și un ”treceți, batalioane…”, dar s-a răzgândit. La timp. Fuego a dus-o înapoi de unde a scos-o, dar timp tot mai era. Ce-i de făcut, ce-i de făcut?.. Poate iar un trandafir de la Moldova, dar până și Advahov a zis mărunțel din buze…da’ mai da-o p.. măsii. ”Bai, gata, ştiu, gura, zice Fuego si mai scoate pe cineva de după cortină….E drept, avea muuuult mai puţin par pe cap decât Irina si nici chilul de fard nu putea să acopere originea preistorică a doamnei. A cântat ceva.. împreuna cu Fuego, la braţ. Doamna a încercat să dea și din picioare la una stânga, dreapta doi, dar la doi era deja clar și pentru dobar ca-i gata babeta. Sper ca a trecut cu succes peste acest break dintre doua şedinţe  de resuscitare, căci tare mai  părea o mașinuță cu cheiță…

Click pe telecomandă. Un artist înalt, frumos, cu parul negru ca pana corbului, pe la ceafă tuns aproape chel, iar în vârful capului – tufă gelatinată. E mare, poarta costum alb ca neaua, pantofi …negri, cu  botul uşor arcuit în sus, ca schiurile, centură maro. Frumos, elegant. Nu ştiu la ce instrument ştie să cânte, dar bate o dobă mare, iar în spate are o armată, efectiv un pluton, divizie de muzicanți care, deşi tot acri, dar roşii ca sfeclele. Ei suflă. Suflă tare în tot ce se numește instrument de suflat. Mamă, mamă, si ce dea trompete, tromboane, clarinete, naiuri….în ce naiba se mai suflă… La Filarmonică am văzut odată un fagot. Dl Uzun, mai marele peste această echipa, mă gândesc că încă n-a câştigat destul pentru un fagot. Păi, e și normal. Mai are mult pana la Advahovi și Botgros. Dar las-că toate la timpul său. În schimb, orice instrument e în trei exemplare. Frumos. Plutonul, batalionul, armata de sufl-anți, sufl-eori, sufliști, tot ştie să cânte de toate, mai ales folcloro-jazzo-balcano-ritmuri. Poftim?! Stop! Ce-am zis? Balcani…tra-la-la, hai YouTube, prietene, hai! Și voilà, Bregovici, Goran Bregovici, dragul de el, în costum alb, cu o armata de sufliști, îl copiază pe Uzun. Ce-i drept, vreo douăzeci de ani în urmă, dar nu contează, fraier, ce mai! În schimb, Uzun are și copchil care cântă, tot o jumătate de octava, dar ce, Cleopatra lu’ Stratan era mai buna?!. Ghițaă, portiță, beu puțân câti puțân, jumate de octavă, trei acorduri învățate în copchilărie după Kino-ul lui Țoi și s-o umplut di bani.

Click din nou, încep să ațipesc. O tanti rotofeie, aparent cântăreața se pregăteşte să cânte ceva într-un studio. Dar până atunci, ține un discurs, îi dau și lacrimi…de fericire…pentru ca iar a venit Anul Nou. Ce surpriză!. De partea cealaltă, cu genunchii lipiți și cu ambele picioare deplasate ușor spre dreapta e tânăra comentatoare, jurnalistă, alias știristă și autoare de emisiuni despre mămăligă cu pește prăjit, o ascultă și dă din cap ca un căţel din plastic cu arc în loc de gât, din aia care se pun pe torpedoul mașinii. E frumoasă și e atentă. Doamna cântăreață nu apucă să termine o vorbă că hopa! amfitrioana studioului vine cu altă întrebare: „Și frumos e iarna, e ger, zăpadă multa, fulgii se rotesc, nu-i aşa?!” „Da, desigur, dragă, e aşa de, cum se spune, …romantic acuma ”piafarî”

M-am îmbătat eu, visează ele?! E plus zece și cer senin.

Eh, asta e regia, băi tărane! Jurnalisto-comentatoareo-știristo-prajjtoreasode peștecumujdei are textul și pe foaie și în cap, bai, fraiere. Să-ți fie interesant de Revelion, mojic  ce eşti…

Am cam rămas în urmă. Nu prea știu cum se fac toate la TV. Dar fetele chiar sunt pregătite total: părul e călcat cu fierul de călcat la temperatură potrivită. E drept ca scândurica. Altele au câte o pereche de zulufi mari, făcuți pe bat, să crape ravi de invidie, nu alta. Ştie să scoată sunetul ”șșșșș” fix ca Angela Gonța, nu de pe vârful limbii ca țărăncile de la nu știu ce radio Moldova de prin anii ’80, ci frumos, adânc, de după obraji. Nu te ia nici dracu’ la radio sau TV acum daca nu ştii sa spui ”ș” ca Gonța și, mai ales, daca nu ai părul scândurică sau daca n-ai doi zulufi. Se poate și patru.

Cântăreața începe să cânte, să dea din buze după muzica din studio, tot o jumătate de octavă de jazzo-etno-blues… Frumos. Tare frumos.

”O seară bună, in continuare, să aveți șșșșși (de după obrăjori) un An Nou cât mai rodnic să aveți…”

Frumoasa e limba română la TV-ul din Moldova. Nu trebuie să-ți bați capul cu topica defel. Important e sa spui ”ș” ca Gonța. Și nici când scrii, nu trebuie să-ți bați capul. Subiect, predicat, complement si, respectiv, substantiv, verb, adjectiv sau adverb e pentru fraieri.

Și muzica e frumoasă aici, dar și în România. Îmi place blues-ul, îmi place rock-ul, îmi place și muzica populară, dar aici e mai frumos ca oriunde. Le pui la grămadă, iți mai tragi o coadă de câine-n cap și o pereche de ițari cu curul la genunchi, iți pui pantof cu bot ascuțit sau adidași roşii, după cum e culoarea chitarei, chemi armatele unite ale lui Botgros-Advahov, Uzun, iți potrivești glasul la jumătate de octavă, pentru că a doua parte o dai progeniturii și… gata-i muzica autentica. Ah, am uitat. Părul de la cocoșel îl atârni în barbă. Asta daca eşti bărbat, bărbat cu gene de lupchi prin tine. Nu ai ce sa te apropii de instrumente muzicale dacă nu vii cu analiza la purtător de geto-daco-lupchi. Se poate și de vulpe sau măcar de bursuc. Dar geto-daco. Da’ cum fără barbă, da’ cum fără cușma de dac, da’ cum fără vreo jivină în cap? E ca și masa de Revelion fără salata olivie și răcituri de cucoș cu buturele de porc. Ce sărbătoare, ce An Nou, ce Revelion fără barbă-n față și coadă de jivină la cur.

E sărbătoare și răsună muzica…. Cu ș à la Gonța, futu-ți gura mătii, țăran prost ce ești, afonul dracului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Search
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Search
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt