Blog

AM MOTIVE. Din respect pentru limba română și pentru Mioara Avram cărțile  Cartier au apărut după 17 februarie 1993 cu „î” din „i”.
După 2008 cărțile Cartier au început să apară cu „â” din „a”.
Motivele:
– am obosit să explic gafa Academiei Române,
– am obosit să explic cititorului din București că un dicționar sau o carte  cu „î” din „i” nu este în limba moldovenească,
– am obosit să explic că un român bun poate scrie și cu „î” din „i”
și, am considerat și consider:
– ortografia din Republica Moldova cu „î” din „i” este corectă, dar periculoasă pentru limba română (AȘM n-a acceptat trecerea la „â” din „a” și „sunt).
ISTORIA LUI „Î/”. Perioada etimologică: între 1881 – 1904 sunetul „î” era redat la începutul și sfârșitul cuvântului cu „î”, iar în interior își făceau loc aproape toate vocalele limbii române, acoperite de dacica căciulă, care voiau să fie „î”: i, e, a, o, u.
Perioada pozițională 1904 – 1953 cu „â”-ul in interior.
Perioada proletkultistă 1953 – 1993 cu „î” peste tot. Cu excepția reformei din anii 60, când s-a revenit la „â” în cuvântul România și derivatele sale. Simplificarea ortografiei s-a propus încă în anii 30. Nu e vorba de o luptă de clasă între „î” și „â”. Au fost profitori komuniștii în 1953. Au fost profitori și academicienii din 1993.
DOOM-ul a putut să apară după reforma ortografică a chimiștilor din 1993 abia după moartea Mioarei Avram, lingvistul care a coordonat DOOM-ul de până atunci (am ediția din 1982). Noul DOOM a fost coordonat de Ioana Vintilă-Rădulescu (am ediția din 2005). Dar nu e suficient. Pentru a da un sens acestui text lingvistul Valentin Guțu mi-a împrumutat până azi Dicționarul normativ al limbii române ortografic, ortoepic, morfologic și practic de Ioana Vintilă-Rădulescu, apărut la Corint în 2009.
A fost un război de 120 de minute al redactorilor Cartier. Războiul celor doi de „î/â”: scrierea numelor rusești în volumul Dușmanul de clasă de Igor Cașu. DOOM-ul a lăsat transcrierea numelor și cuvintelor din limba rusă în limba română pentru Dicționarul normativ. La pagina 702: „terminația „ii” (cu i scurt) a numelor proprii se transcrie cu „i”; „k” din rusă rămâne „k” și în română; sunetul „î” din rusă în română se scrie cu „â” în interiorul cuvintelor și „î” la sfârșit de cuvânt”. E adevărat că același Dicționar normativ la pagina 613 încalcă propria normă: „Lev Nicolaevici Tolstoi”. Pagina 421: „în interiorul cuvintelor proprii din limbi scrise cu alfabet chirilic, „î” nu trebuie redat prin „î”, ci prin „â”: Cernâșevski, Kalmâkia, Vâborg.”
Acest nenorocit „â” din interiorul numelor rusești a produs Războiul de 120 de minute. Nici cei care s-au conformat noilor reguli nu utilizează „â”-ul în interiorul numelor proprii rusești: Soljenițîn, Kosîghin. Răniți în noua ortografie am acceptat tacit „î”-ul în propriile rusești.  „”-ul a rămas doar în DOOM și Normativ.
 
 
 

Comentarii(13)

  1. Tânărul coborî din tren şi, odată coborât, a întinerit pe loc! (Îâââî!)
    Î din i e logic.

    1. @Lucia: Scrierea e o convenție. Atât doar că această convenție trebuie făcută de lingviști. Nu votează chimiștii pentru ortografie. Nici Mioara Avram, nici Rodica Zafiu nu s-au băgat în formulele bicarbonatului de caliu.

    • cristina

    • 9 ani în urmă

    Poate â e ilogic?

    1. @cristina: Nici chiar așa. Chiar dacă nu ne place „â”din „a”, oricum, scriem „alogic”.

    • Ion

    • 9 ani în urmă

    Numai î din i. Din respect pentru George Pruteanu și pentru limba română:
    http://www.pruteanu.ro/103deceidini.htm

    1. @Ion: Rândul lingviștilor cu „î” din „i” e mare.

    • Florin O. Z.

    • 9 ani în urmă

    “După 2008 cărțile Cartier au început să apară cu „â” din „a”.”
    E bine, e altceva, e rău ?! Vom trăi și vom vedea.
    Oricum, evident, “este o convenție.” Personal, pot scrie oricum și citi orișicum. Nu mă deranjează nici chiar denominalizarea Romînia și romîn, deși ne-am obișnuit cu România și român.
    Singurul motiv, strict personal, pentru care le prefer de fapt pe ambele, așa … îmbârligat (sau îmbîrligat, âmbîrligat sau chiar âmbârligat) este că dualitatea lor constituie un țipăt de peste 129 de decibeli, un strigăt de profundă revoltă contra cozilor de topor, comuniștilor, idioților, ticăloșilor, stricătorilor, torționarilor, îndobitocirii (de atunci și de oricînd), asupririi, distrugerii, totalitarismului, întunecimii și preletcultismului.

    1. @Florin O.Z.: E aproape o filipică. Merci.

    • cristina

    • 9 ani în urmă

    Nu lingviștii fac limba, si poporul ce o vorbește. Să vedeți în Franța o Gramatică a Greșelilor, după care se întocmesc regulile noi de scriere… La noi e invers. Lumea e debusolată. Să luăm revistele de cultură din RM (sper că nu de altădată): Contrafort cu î din a, Semn cu î din i.(?!)

    1. @cristina: Respect pentru „î”-ul ”Semnu”-ului. Dacă suntem sănătoși, atunci în 2014 vom scoate un Dicționar imens al greșelilor de română. Nici nu știam că sunt atât de multe. Învățăm de la francezi.

    • cristina

    • 9 ani în urmă

    erată: în prima frază în loc de și-ci

  2. Scriu cu î din i, chiar dacă cunosc pe dinafară regulile scrierii cu â din a. Articolul domnului G. Pruteanu e foarte convingător şi mi-a determinat alegerea. Uneori scriu fără diacritice (pe skype) si dacă se întîmplă să-şi piardă sensul un cuvînt îl rescriu cu a în loc de i. (de exemplu, dacă aş scrie “gîsca de lîngă cântar” fără diacritice ar ieşi “gisca de linga cintar”. Atunci aş putea să rescriu “gasca de langa cantar”. Dar e de preferat să scriem cu diacritice.

    1. @valentineni: E ca un articol din Codul poliției limbii române.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Search
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Search
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt