Blog

Starleiul (locotenent major) Bauerjan Momîș-ulâ

Politicienii noștri se pot opri. Pentru o clipă. Să facă o privire. În urmă. Dodon & Ko au avut toată puterea politică, economică, mediatică. De la primarul dintr-o margine de RM până la președintele Parlamentului. Din decembrie trecut și până pe 28 aprilie 2021, prin mutări alambicate, de pe o tablă imaginară de șah, au irosit tot ce au agonisit în ani grei de ghionturi politice, piedici și paruri date în cap de după colț. Decât atâta șah mai bine citeau un singur poem: Mistrețul cu colți de argint, de Ștefan Augustin Doinaș.

Maia Sandu a reușit imposibilul. În limitele Constituției. Astăzi poate spune: viitorul RM este în mâinile cetățenilor. Pe 11 iulie 2021.

Fidel Castro sau Che Guevara, unul dintre ei, fiind în vizită în URSS, a fost întrebat, care este eroul preferat din cel de-Al Doilea Război Mondial. Răspunsul i-a uimit pe sovietici: Bauerian Momîș-ulî. În anii 60 preda într-o școală militară provincială din URSS. Avea gradul de colonel. Sau poate maior. În iarna lui 1941, în grad de locotenent major, a fost trimis în divizia lui Panfilov, care avea misiunea să oprească ofensiva tancurilor germane asupra Moscovei. Tancurile germane dominau complet câmpul de luptă. Cei „28 de panfiloviști” erau doar o poveste de propagandă, pe care sovieticii au transformat-o într-o legendă eroică. Pentru elevii sovietici. Eroul acelor lupte a fost cazahul Momîș-ulî. Care a organizat lupta de guerillă împotriva trupelor germane. Cu unități mobile mici, prin atacuri rapide, prin retrageri și schimbări de locații, starleiul Momîș-ulî a hărțuit și a creat breșe în frontul german. Generalii germani nu puteau înțelege această metodă de luptă. Che Guevara avea s-o înțeleagă și să o copie la două decenii distanță.

Bauerian Momîș-ulî nu putea fi eroul din manualele sovietice. N-a devenit niciodată general. Era prea independent, prea încăpățânat, prea justițiar că să fie așezat cuminte în sistemul de valori sovietic.

Dar el a oferit o șansă celor slabi. Șansa de a învinge într-o luptă inegală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt