Niciodată Kievul n-a avut o ofensivă diplomatică ca în acest august.
Patriarhul ecumenic Bartolomeu I, arhiepiscopul de Constantinopol și Noua Romă, a fost împreună cu ucrainenii la cei 30 de ani de independență. Patriarhul Moscovei n-a mai fost în Ucraina din vremurile președintelui Ianukovici.
44 de țări și organizații internaționale, inclusiv 14 șefi de stat, de guvern și reprezentanți ai Uniunii Europene au devenit fondatorii Platformei Crimeea. Analiștii și experții politici o consideră un succes. Moscova a reacționat nervos. Președintele Maia Sandu a fost unul dintre cei 14 șefi de state. Pe ultima sută de metri trei state au trimis reprezentanți de rang inferior, comparativ cu cei anunțați anterior. Cele trei sunt Franța, Germania și Italia (analiștii finuți zic că jucătorii importanți europeni nu vor să împingă Rusia în brațele pandei chineze). Nu vorbim de pretexte oficiale, ci, mai degrabă, de presiunile și jocurile de culise ale diplomației ruse. Noi doar putem bănui dimensiunile războiului diplomației ruso-ucrainene care s-a dus pentru fiecare reprezentant. În ajunul deschiderii Platformei Crimeea, Kremlinul l-a inclus pe Dmitro Kuleba, ministrul ucrainean de externe, în lista persoanelor cu restricții în Rusia.
Prezența Maiei Sandu a fost criticată de socialiștii moldoveni, care au calificat-o ca un gest antirusesc. Discursul Maiei Sandu a fost luat în răspăr de foștii diplomați moldoveni, fostul premier Chicu și alți revoluționari unioniști, salvatori ai Nistrului sau misoginii de serviciu: președintele RM n-a utilizat Platforma Crimeea pentru a aduce aminte lumii de Tratatul de la Istanbul din 1999, declarația ONU, decizia CEDO și alte declarații internaționale despre prezența militară rusă în Transnistria și retragerea lor. Cu câteva zile înainte de plecarea președintelui RM la Kiev, Maia Sandu s-a întâlnit, la insistențele Moscovei (chiar dacă Rusia a lansat zvonul că Chișinăul a fost cel care a solicitat întrevederea), cu Kozak, adjunctul administrației prezidențiale ruse. Nu cunoaștem ce presiuni a pus Moscova pe Chișinău. Oficial, Kozak a declarat că e treabă noastră internă relația Tiraspol-Chișinău. De aia și mă mira reacția foștilor diplomați de a lua/cuceri Kremlinul cu declarațiile președintelui RM. Iar după scandalul sexual al fostului ambasador moldovean de la Moscova, Republica Moldova a rămas și fără ambasador în capitala rusă. O situație mai proastă pentru RM nici nu se putea. Dodon, care l-a numit pe Golovatiuc ambasador după victoria Maiei Sandu în prezidențiale, gest de bădăran pentru un președinte, a acționat ca un dușmn al RM, dacă știa de problemele lui Golovatiuc, iar dacă nu știa, atunci înseamnă că serviciile noastre de inteligență sunt inexistente și sub nivelul sergenților de poliție de pe Arbat.
Relația Republicii Moldova cu Ucraina nu e o fotografie protocolară cu președinții Zelenski și Sandu. Construcția podului de către ucraineni peste Nistru, lângă Soroca, nu șterge imediat problemele noastre: demarcațiile de graniță de la sudul și nordul RM, susținerea neoficială a Transnistriei de către ucraineni, mai ales până în 2014, apele Nistrului și hidrocentralele ucrainene, atitudinea față de românii din sudul Ucrainei, numiți moldoveni, atitudinea față de românii din regiunea Cernăuți și Maramureșul de Nord, numiți români, cazul Ceauș, foarte recent și deloc prietenos…
Maia Sandu a avut un discurs corect. Într-un spațiu de manevră extrem de limitat. Nu putea face trimitere ca președintele Ungariei la Tratatul de la Trianon. Ca să iasă în evidență ca o husară. RM este un stat mic, cu o armată ținută doar pentru mofturile ofițerilor și generalilor, unica armă de apărare a noastră sunt respectarea tratatelor internaționale: „Ordinea internațională bazată pe reguli, nu utilizarea brută a forței, este singura bază pe care poate fi construită o regiune pașnică și prosperă, în interesul tuturor.
A privi înapoi prin veacuri spre un trecut îndepărtat nu este o lumină călăuzitoare potrivită pentru viitor. Viitorul nu este constrângere. Nu este despre forțarea mâinilor. Viitorul înseamnă cooperare, respectarea drepturilor omului și dezvoltarea economică a tuturor. Acestea sunt principiile în care țara mea crede cu fermitate.” (Fragment din discursul Maiei Sandu la Platforma Crimeea).
Ocuparea Crimeei de către „vejlivâîie zelenîie celoveciki” în 2014 și reacția celor trei țări (Rusia, SUA și Marea Britanie), care au garantat Ucrainei securitatea frontierelor și țării în schimbul dezarmării nucleare, Memorandumul de la Budapesta din 1994, Platforma Crimeea și discursul președintelui Sandu îmi aduc aminte de un graffiti al unui pacificator olandez pe o clădire din Srebrenica, înainte de masacrul bosniacilor, păziți de acei pacificatorii olandezi care au permis măcelul sub privirile lor „politikal corect”.
E o ghicitoare: „fără dinți, cu mustăți și urât mirositoare? E fata bosniacă.” Citat închis.
Bosniacii au avut spirit, demnitate și umor și, peste o vreme, au utilizat ghicitoarea pacificatorului olandez pe un poster (lucrarea artistei Šejla Kamerić).
