Stalin convoca Biroul Politic pentru condamnări ale fruntașilor bolșevici. Fiecare membru al Biroului scria cu mâna lui sentința „rastreleati” sau „rastreleati, gada!”. Stalin doar constata: „soglasen”. Și își punea semnătura.

Președintele Putin, spre deosebire de decizia din 2014 de a anexa Crimeea, pe care atunci și-a asumat-o personal, a montat un spectacol pe viu cu toți oamenii Kremlinului, membrii Consiliului Suprem de Securitate. Fiecare membru ieșea la tribună și era obligat să afirme, neforțat de nimeni și în cunoștință de cauză, că susține recunoașterea celor două „republici” din Donbas.

În discursul său lung Putin nu recunoaște independența Ucrainei, nici legitimitatea președinților ucraineni de după 2014. Pușilin, un fost vânzător regional al piramidei financiare „MMM” al escrocului Mavrodin, este recunoscut ca președinte legitim al „Republicii Populare Luhansk”. Președintele ucrainean Zelenski nu există pentru Putin. Negocierile pot fi făcute cu Pușilin, dar nu cu un președinte european. Macron a fost un simplu poștaș, care urma să transmită mesaje președintelui american Biden. Și să fie un elev cuminte care să asculte șase ore lecția de istorie a lui Putin. A fost ca o mantră. Discutăm doar cu americanii. Europenii nu există. Ucrainenii nu există. Există marii lumii: americanii & rușii.

Toți oamenii lui Putin și-au învățat lecția cu sârguință și devotament. Ca Putin să fie polițistul bun în acel spectacol al Consiliului de Securitate al unei țări nucleare. Putin părea chiar cel mai uman dintre membrii Consiliului. Cu excepția lui Narîșkin (șeful securității externe), care s-a bâlbâit, a tremurat și a fost umilit în public cu acea repetare de „a anexa, integra republicile”, apoi, corectat de Putin, „a recunoaște republicile”. Familia lui Narîșkin e stabilită la Londra. Patrușev, fiind în relații bune cu administrația Biden, a încercat să insiste pe continuarea negocierilor cu americanii. Dar a fost forțat să accepte public recunoașterea independenței. Premierul Mișustin, sec, a recunoscut ce i s-a cerut și și-a îngropat visul de a deveni cândva urmașul lui Putin. Restul n-au contat. Nici ucraineanca Matvienko. Nici „liberalul” Medvedev. Nici Kozak al nostru.

Recunoașterea celor două republici s-a făcut în baza frontierelor deținute de rebeli: 25% din teritoriile regiunilor Luhansk și Donețk. Externele ruse au declarat abia azi că urmează să stabilească, totuși, dacă e vorba de teritoriul integral al regiunilor, inclusiv cele 3/4 care sunt sub jurisdicție ucraineană. Sau doar teritoriile controlate de rebeli.

Donbasul, o regiune industrială și prosperă cândva, devine sectorul Gaza cu acte în regulă din partea Rusiei. Un aspirator de bani.

Bielorusia, gradual și prin manevre militare, deja e în brațele Rusiei. Lui Putin i-a rămas să realizeze un singur capitol din „Kak obustroiti Rossiu” a lui Soljenițîn.

Rusia, prin gestul de ieri, a ieșit unilateral din tratatul de la Minsk și din formatul Normandia, o mină cu explozie întârziată pentru ucraineni. Rusia, prin anexarea Crimeei, a ieșit din Tratatul de la Budapesta din 1994. Diplomatic vorbind, gestul Rusiei riscă să facă cioburi toată conviețuirea pașnică și a tratatelor internaționale.

Partidul „Ai Noștri”, afiliați socialiștilor din RM, au declarat public că susțin gestul de ieri al Kremlinului. Dodon a lansat azi, la Chișinău, forumul oamenilor de afaceri moldo-rus. Moldovenii continuă să fie intoxicați cu știrile canalelor tv rusești. „Rusia niciodată n-a atacat prima și n-a ocupat teritorii străine.” Este adevărul curat. Așa zic canalele tv. Iar jumătate din flăcăii din Mălăiești, din fosta RASS Moldovenească, înrolați în Armata Roșie, trimiși și uciși în iarna lui 1940 în Finlanda, nu pot zice nimic. Canalele tv din RM spun altceva.