Blog

Boris Romancenko a supraviețuit în lagărele naziste Buchenwald, Peenemunde, Mittelbau-Dora și Bergen Belsen. A fost ucis de bombele ruse în apartamentul său din Harkiv, la 96 de ani.

Am scris pentru Observator cultural. Dar, cu regret, despre război.

Niciun expert militar nu putea prezice agresiunea de amploare a Rusiei în Ucraina. Experții se ghidează de analiză și logică. Iar acest război nu are nici una, nici alta. Serviciile secrete americane au avut dreptate. Dețineau informații. Și marginalii ruși au avut dreptate. Imperialismul rus a crescut exponențial după alipirea Crimeei. Iar utopia Al Treilea Imperiu: Rusia care trebuie să fie, publicată încă în 2006, scrisă de Mihail Iuriev, fost vicepreședinte al Dumei ruse,  a devenit plan de acțiune. În romanul său de acum 16 ani se vorbește despre „eliberarea” Donbasului (în narativul imperial rus nu există noțiunea de „ocupație”, teritoriile doar se „eliberează”, câte 80 de kilometri pe zi, de la Ivan Groznîi încoace). A urmat pacea de la Dnipro. Apoi, în ordine, au fost eliberate Kazahstanul, Turkmenistanul, Crimeea, Osetia, Abhazia, Transnistria (unde e băgată și Republica Moldova), Ucraina, Țările Baltice, Polonia, România (încorporată la Balcani), Germania, Franța, Azorele ș.a.m.d. Cartea e povestită din perspectiva unui istoric din America Latină, din 2054. „Eliberările” au început în 2018.

Construcția social-politică al celui de-al Treilea Imperiu este după modelul romanului Ziua opricinicului/ Deni opricinika a lui Sorokin. Doar opricinicii (poliția secretă) au dreptul să aleagă și să fie aleși. Pot ucide fără judecată. Judecătoriile sunt pentru neînțelegeri mărunte. Opricinicii sunt scutiți de impozite. Rușii au dreptul să-și aleagă profesiile. Lumea occidentală nu are acest drept, lucrează conform repartizării opricinicilor. În ierarhia socială, opricinicii sunt urmați de slujitorii bisericii.

Cultura Imperiului are două componente clare: „bețiile frățești”, care trebuie să se încheie cu „bătăi prietenești” și bătăile cu pumnii goi, zid la zid, a comunităților vecine. Atât. Bețiile și bătăile sunt unicele distracții în cătunele îndepărtate din Rusia de astăzi. Iuriev nici n-a inventat nimic.

Firul roșu al cărții este lupta și victoria „lumii ruse”, care, numaidecât, este văzută doar ca civilizație și civilizația occidentală.

Adevărul e că Mihail Iuriev n-a reușit să-și vadă visul împlinit. A murit în 2019. Iar planul său a fost amânat doar cu trei ani.

Coloanele de tancuri rusești, care au intrat pe 24 februarie în Ucraina, aveau, alături de tricolorul rus, misterioasa literă latină „Z” a lumii slave și drapelul fostei URSS. Pe 17 martie trupele ruse din Transnistria au înlocuit drapelul rus cu cel al URSS-ului. Iar pe un elicopter rus, doborât de ucraineni pe 16/17 martie, era inscripția „Na Berlin!/ Spre Berlin!”

Declarațiile oficialităților ruse că ei nu vor ataca nicio țară, „nici Ucraina” măcar (Lavrov, ministru de externe) este din lumea lui Orwell.

Ucraina luptă astăzi pentru libertatea tuturor. E un război dintre civilizația occidentală și lumea rusă. E după Mihail Iuriev. Și președintele Zelenski are dreptate. Este al Treilea Război Mondial. Noi ne ascundem în confortul nostru și nu vrem să recunoaștem. Rusia a testat Occidentul în Georgia, în 2008. Când președintele Saakașvili, încercând să dea disperat de un președinte al lumii libere ca să-l anunțe că e atacat, a dat doar de un clerc de la un Departament american. A urmat Crimeea. Occidentul a sfătuit Ucraina s-o cedeze fără lupte. A urmat Donbasul cu Ilovaisk și Debalțovo. Forțarea Ucrainei să accepte pacea impusă de ruși.

Siguranța și construcția mondială a lumii, pacea lumii a fost distrusă de atunci. Iar 24 februarie 2022 a început atunci.

În prima zi de război intestinele mele au devenit mai mari decât corpul și cântăreau o jumătate de tonă. Calmantul meu e „nu spera și nu ai teamă”. E tableta clasicului. Apoi a venit calmantul real. Imaginile cu coloanele imense de tancuri rusești, care intrau dinspre Bielorusia pe șoselele proaspăt reparate în cadrul programului președintelui Zelenski. Era „Armada”, noul tanc rus, arătat lumii la parada din 9 mai dinaintea pandemiei, urmat, în șir indian, de T-54, tancul pe care și-a făcut serviciul militar taică-meu, în Rostov-pe-Don, la sfârșitul anilor 50 ai secolului trecut, urmat de tancul care a luptat în Afganistan, apoi de cel care a intrat în Praga. Și tot așa mai departe. Rusia are o armată lungă. Cu un buget militar mare. Furat de generali, colonei, căpitani, sergenți. Iar o armată care are patru modele de tehnică atât de diferite nu este o armată. E un parc de tancuri. Care poate fi arătat lumii. Dar nu poate fi eficient. Mai departe îi las pe experții militari și pe experții vaccin și antivaccin să se dea cu părerea despre armata rusă și armata ucraineană. Care ar trebui să știe doar atât: acest război nu e despre numărul de like-uri. Este un război despre noi. Vom fi sau nu vom fi. Și dacă vom fi, atunci cum vom fi.

Păcat că numele scriitorilor buni ucraineni încep să fie cunoscuți datorită unei tragedii. Să-i învățăm, din respect pentru ucraineni, pentru început, să-i scriem corect: nu Serghei, ci Serhii Jadan, nu Iuri Andruhovici, ci Iurii Andruhovîci. Să învățâm și să respectăm geografia și denumirile ucrainene: nu Harkov, ci Harkiv, nu Irpeni, ci Irpen (e ca și Gogol, nu scriem doar Gogoli), nu Odessa, ci Odesa. Lăsații măcar acum în rafturile din librării pe Jadan, pe Andruhovîci, pe Zabușko. Chiar dacă cărțile lor nu sunt vandabile. Ca al unui Coelho, sau al unui Makine, sau al unui Vodolazkin. Biografia și caracterul scriitorilor contează. Lumea ar fi fost mult mai bună și mai sigură. Ucraina nu e un teritoriu îndepărtat. Undeva. E chiar lângă noi. Și noi suntem pentru că ei ne apără.

18 martie 2022

Publicat în Observator cultural, 23 martie 2022, nr.1101.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Search
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Search
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt