A trecut pe la mine Vladimir Bulat. Noi locuim la numărul 86. Dar Vladimir Bulat s-a luat după poemul lui Claudiu Komartin. A întrebat un vecin unde e casa numărul 26. „Oi, blea, daaapoi e în celălalt capăt”. În celălalt capăt este poemul.
Str. Lermontov, 26
Pe drumul spre casa de pe deal,
şoferul Volgăi mi-a vorbit despre limba
dragostei
şi despre limba răului.
Mi-a vorbit cu
tot
trupul
cu muşchii-ncordaţi
şi cu venele îndârjite,
iar volanul din mâinile lui părea
un tufiş în flăcări.
– Am fost abandonaţi, a spus,
surâzător şi pierdut
şi m-am gândit că
portbagajul
e plin
cu nitroglicerină.
– Am fost abandonaţi, şi nici luna
nu o să se mai arate
pentru multă vreme.
Avea ochii roşii, ieşiţi din orbite.
Ochii unui halucinat.
Era în pragul divorţului.
Şerpuirea ilizibilă a şoselei
prin întunericul zdrenţuit.
Şi vorbele lui, rătăcind
sub o lumină rece,
fără stăpân.
Fugisem de ceva fără nume
şi voiam să uit
că undeva în sud
se rafina suferinţa – acolo
soţia profesorului plângea
părinţii lui Virgil plângeau
şi nu prea mai era nimic de făcut
în legătură cu lumea.
La ultima curbă, pe strada Lermontov,
o hăinuţă agăţată
în crengile unui platan
legănându-se în bătaia vântului
şi spaima aceea
că e-un copil spânzurat – o viziune
pe care noaptea a
dat să
o şteargă
cu scrâşnet de os
cu fierul pe fier.
Comandă prin telefon 068 555 579 de luni până vineri: 09.00 - 17.00
Vladimir B.
Nu e prima oară cînd poezia îmi joacă feste. Tocmai de accea, îmi şi place să o citesc. Mereu şi periodic…
Gheorghe Erizanu
@Vladimir B.: „Sunt tânăr, doamnă! Și vinul mă știe pe de rost”.
Vladimir B.
Pentru cei mai mulţi dintre importanţii poeţi, poezia nu a fost numai “vin”, ci, mai ales, suferinţă! Exod, şi anxietate…unii au avut numere tatuate pe braţ.
Gheorghe Erizanu
@Vladimir B.: Cunosc un critic literar care are tatuat un tanc.
Vladimir B.
mă refeream la numere nu la imagini tatuate! “Konzetrazion lager”, îţi spune ceva?
Gheorghe Erizanu
@Vladimir B.: Îmi spune. Dar suferința lui Fundoianu e alta astăzi, din câte știu. S-au cramponat în niște drepturi de autor și nu poate fi editată opera. După ce un autor este ucis în lagărul de concentrare, mai este ucis încă odată de cei care dețin drepturile.
Altfel, sunt de acord cu poezia & suferința. Dar suferința devine poezie când are un strat cultural. Textele maneliștilor sunt pline de suferință. Dar nu sunt poezie.