Ieri a avut loc lansarea volumului Ghetoul din Chișinău 1941 – 1942.
Dureros pentru noi, care credeam că suntem blânzi, cuviincioși, iubitori de oameni, de obicei, în afara evenimentelor istorice, să aflăm, din documente, că am avut o participare directă la eliminarea evreilor din Basarabia în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Noi, vecinii de casă ai evreilor, am fost cei care i-am denunțat. Noi, creștinii milostivi care ne duceam duminica la bisericile noastre ortodocse, am insistat ca ghetoul să fie micșorat. Drumul spre biserică nu trebuie să fie aglomerat cu jidani.
Noi, tinerii recruți imberbi ai Armatei Române, eram cei mai cruzi călăi ai evreilor.
Dar printre noi au fost patru oameni. Doar patru. Care ne-au salvat onoarea. Au fost patru chișinăuieni care au încercat să le ușureze viața evreilor din ghetou. Nu au fost fapte extraordinare. Le-au dat mâncare, apă sau au încercat să transmită niște scrisori. Gesturi firești. Omenești.
 
Salvează