Blog

Cu o tenacitate formidabilă și cu un program editorial și solid, și ofertant, Gheorghe Erizanu a făcut din Editura Cartier, pe care a înființat-o împreună cu pictorul Vitalie Coroban, cea mai puternică editură de la Chișinău. Erizanu e un luptător lucid care nu se lasă învins de criza provocată de invazia rușilor în Ucraina. E convins că Maia Sandu e marele noroc al Republicii Moldova într-un moment cînd țara e lovită de crize de tot felul.

Cristian Teodorescu: Cum a fost anul ăsta la Bookfest, după doi ani de pauză?

Gheorghe Erizanu:  A fost, în primul rînd, sub semnul reîntîlnirilor. Am revăzut prieteni pe viu, în carne și oase, după doi ani de Zoom. Ne-am putut așeza pe asfalt, direct, cu o cafea sau o bere, și să povestim, să povestim și, uneori, să ascultăm ce vorbesc ceilalți. După doi ani, subit, s-au lărgit aleile dintre expozanți. Spațiul Bookfest-ului nu a mai fost atît de sufocant. S-au maturizat cumpărătorii. Vin cu listele făcute acasă. E mai greu să prinzi un cumpărător întîmplător. Editorii au rămas aceiași, doar că au mai îmbătrînit cu doi ani. Foarte multe reeditări. Acest Bookfest încă nu a șocat cu prețurile noi. După începerea războiului ruso-ucrainean și ruperea lanțului logistic de aprovizionare cu hîrtie au fost tipărite puține cărți la noile prețuri. Cred că în toamnă sau la următorul Bookfest șocul prețului va fi mai mare.

C.T.: Cartier e cea mai puternică editură din Chișinău și printre cele mai puternice din România. Cînd ai înființat-o, te-ai așteptat la asta?

Gh. E.: Am mers pe lucruri mult mai simple. Să edităm cărți în română, fără frontiere politice. Să edităm cărți bune, așa cum ne duce capul. Autorii din Sibiu, Brașov, Chișinău, Timișoara, Bălți, Iași sau București sînt egali în drepturi și nici unul dintre ei nu are avantaje geografice pentru a fi editat la Cartier. De la bun început am perceput piața de carte română ca una singură, fără frontiera de la Prut. Am avut și am alte așteptări decît să devin una dintre cele mai puternice edituri românești. Aștept și încercăm în continuare să obținem ca exemplare din cărțile editate la Chișinău să intre sistematic în fondurile Bibliotecii Naționale a României. Vorbesc de asta de peste douăzeci de ani. E un lucru simplu, care poate fi realizat rapid, fără costuri mari. Vă asigur: e  e mult mai ușor de făcut decît Unirea. Aștept ca frontiera moldo-română să fie cu posturi comune ale vameșilor și grănicerilor, să fie fluidizată, marfarele să treacă în două-patru ore, nicidecum în trei-cinci zile sau, mai nou, în șapte-opt zile. Aștept, dar nu cu mîinile în sân, ca librarii din Republica Moldova să micșoreze numărul de titluri rusești în librării. Cu excepția Librăriilor Cartier care, de la bun început, am mers pe aproape sută la sută carte românească, librăriile din RM au scăzut de la 90 la 70 și acum la 50 proporția cărții ruse pe rafturi. Cu regret, librarii români care au intrat pe piața din Chișinău au mers pe modelul colegilor mei. Acestea sînt așteptările mele.

C.T.: Cu un război în coastă, cu criza înăuntru, cine (mai) cumpără cărți la Chișinău?

Gh. E.: Avem cumpărătorul nostru fidel. Îl creștem, vorbesc de liceenii de la liceele din centrul Chișinăului, participă la lansări, la evenimentele culturale, apoi își iau Bac-ul și pleacă la studii peste hotare. Începem următorul ciclu. Și tot așa. De ani buni. Cînd vin în vacanță, numaidecît dau pe la librării. Să vadă noutățile. Am încercat să deschidem o librărie lîngă Universitate, blocul Litere. N-a mers. Am închis-o după vreo doi ani de chin. Evenimentele politice ne afectează direct. Vînzările din aprilie 2009 au fost aproape zero. Vînzările de după 24 februarie sînt în continuare aproape de zero. Nu doar războiul afectează vînzările. Luna aprilie, de obicei, e cea mai proastă lună a anului. E luna Paștelui. Sigur, cînd majoritatea moldovenilor stau cu geamantanul lîngă ușă nu mai e loc pentru carte. Probabil, colegii librari cu carte rusă au vînzări bune. Dar nu sînt sigur. Tot cei cu geamantanul pregătit o cumpărau.

C.T.: Ce spun rușii din Chișinău despre invadarea Ucrainei?

Gh. E.: Majoritatea celor care sînt numiți ruși în Republica Moldova sînt ucraineni, foarte mulți dintre ei sînt rusificați. Părerile sînt diferite. Dar majoritatea sînt îngroziți că în secolul XXI cineva poate declanșa un asemenea război. Frica este cuvîntul cel mai căutat după 24 februarie. Cei din stînga Nistrului au asaltat birourile de perfectare a pașapoartelor moldovenești după 24 februarie. Peste 90% le au deja. În martie, cînd Ambasada Rusiei la Chișinău a cerut pe o rețea de socializare reacțiile rușilor din Republica Moldova despre maltratarea rușilor de aici pe relații etnice, majoritatea absolută a comentariilor au fost „să ne lăsați în pace“, „nu vrem în lumea voastră rusă“, „ne simțim excelent aici“.

C.T.: Românii?

Gh. E.: Sîntem diferiți și aici. Spectrul e foarte larg. De la ură ancestrală pînă la iubire și așteptare necondiționată. De la „ăștia sînt mai răi ca hunii barbari“ pînă la conspiraționiștii antioccidentali. „Avem de tăti“, vorba cîntecului. E un război amînat de la desființarea imperiului. Pe parcursul celor 30 de ani au fost focare, lupte hibride. Republica Moldova a fost printre primele victime (războiul ruso-moldovenesc din martie-iulie 1992). Dar nici unul n-a fost atît de sângeros, de lung și mediatizat. Românii de aici i-au cunoscut pe ruși la Stănilești, în 1711, dar și armata rusă de la sfîrșitul secolului al XVIII-lea, cînd mii de basarabeni din nordul Basarabiei erau prinși și vînduți pentru a iobăgi în Rusia. Pentru o imagine a situației: românii de aici au rude de sînge, care au luptat și au murit pentru Ucraina, decorați post-mortem ca eroi ai Ucrainei, altă rudă e la Moscova, căsătorită cu un general rus. Realitatea e mult mai complexă. În listele ofițerilor ruși uciși în război și publicate de ucraineni veți găsi și nume românești.

C.T.: Crezi că Putin a pus gînd rău Republicii Moldova?

Gh. E.: Nu cred că doar Putin e vinovat de această tragedie. Putin putea să poarte un alt nume. Știu că pe coridoarele Kremlinului era populară utopia Al Treilea Imperiu: Rusia care trebuie să fie, de Mihail Iuriev, fost vicepreședinte al Dumei ruse, publicată încă în 2006. Unde se vorbește despre „eliberarea“ Donbasului (în narativul imperial rus nu există noțiunea de „ocupație“, teritoriile doar se „eliberează”). Apoi, în ordine, au fost eliberate Kazahstanul, Turkmenistanul, Crimeea, Osetia, Abhazia, Transnistria (unde e băgată și Republica Moldova), Ucraina, Țările Baltice, Polonia, România (încorporată la Balcani), Germania, Franța, Azorele ș.a.m.d. Cartea e povestită din perspectiva unui istoric din America Latină, din 2054. „Eliberările“ au început în 2018. Istoria Rusiei e ciclică: un război pierdut, apoi 20 de ani de prosperitate economică și de înarmare. A fost Războiul Crimeei de la 1853, pierdut de ruși, apoi au revenit la 1878, unde Armata Română a luptat pentru ruși, iar rușii și-au adjudecat teritorii. A fost pierderea din războiul ruso-japonez din 1904, apoi primul război mondial, apoi războiul ruso-finlandez, apoi al doilea război mondial, apoi Afganistanul ș.a.m.d.

C.T.: E Maia Sandu atît de convingătoare încît să deschidă porțile UE pentru Moldova?

Gh. E.: Maia Sandu este convingătoare. A venit la putere în cea mai complicată perioadă a Republicii Moldova. Ăsta este unicul nostru noroc. Restul sînt doar crize: energetică, pandemică, război, inflaționistă (sper să nu ajungem și la una alimentară). Nici un conducător nu-și dorește așa ceva. Investițiile lipsesc, stabilitatea e un vis frumos. Republica Moldova face ce poate în asemenea situații. Într-un an de zile am urcat 44 de poziții în Indexul Libertății Presei și sîntem peste România. Contrabanda de țigări din RM în România a ajuns la minimul istoric. Avem și cea mai mare inflație din zonă, la aproape 30%. Liderii occidentali vin la Chișinău ca niciodată. Importanți, mulți, des. Depindem foarte mult de maturitatea politică și sinceritatea liderilor UE. Noi am mai fost cedați rușilor în 1812, în 1853, în 1940, în 1944, în 1991. Abandonați în 1999, în 2007. Sper ca eforturile diplomatice ale Republicii Moldova și ale României să dea roade și să convingă guvernele danez și olandez, care deocamdată se opun. Sper ca platforma diplomatică România-Germania-Franța să fie eficientă și să obținem statutul de țară candidată.

Cațavencii, 15 iunie 2022

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt