Blog

Cu ani în urmă Ucraina era o țară, undeva, lângă noi. Dar foarte deprate. Știam de Nipru, de Kiev, de Cernăuți, de Cetatea-Albă, de Nouăsuliți, de Hotin sau de Odesa. Războiul a apropiat-o și a lipit-o de noi. Am început a învăța nume de politicieni, nume de orașe, de comune, de râuri, nume de scriitori. Prin filiera rusă sau engleză.

DOOM-ul, ediția a III-a, apărut chiar înaintea războiului ruso-ucrainean, reglementează redarea în română a cuvintelor și a numelor din limba rusă, din bulgară și din sârbă. Nu sunt reglementate redarea cuvintelor din ucraineană sau bielorusă.

Explicații și modele de transcriere din ucraineană și bielorusă în română vor apărea în curând în volumul Filtre, de Valentin Guțu. E adevărat că Valentin Guțu a evitat o regulă a DOOM-ului: cartea apare în ortografia de până la reforma din 1993 a Academiei Române. Altfel, conform noii reguli, toate denumirile ucrainene și ruse trebuie ortografiate acolo unde e î cu â. Eu prefer să rămân la î din i. Chiar dacă am fost nevoit să accept noua ortografie. E, până la urmă, o convenție.

Din respect pentru efortul ucrainenilor și din bun-simț pentru victimele războiului e de datoria noastră să facem un mic efort și să învățăm ortografierea numelor și denumirilor ucrainene din ucraineană. Abandonând filiera rusă. Mai ales că începem a le descoperi și scrie abia acum.

Soția prețedintelui Volodîmîr Zelenskîi, prima doamnă a Ucrainei, este Olena Zelenska (după modelul polonez, nicidecum nu Elena Zelenskaia, nici măcar Elena Zelenski). Iar somniferul de seară al doamnelor din Ucraina și de la noi se scrie corect Arestovîci. Ca și numele scriitorului Andruhovîci.

Urmează recomandările lui Valentin Guțu, pentru o listă de toponime, pentru a unifica scrierea lor în română și pentru „a le respecta specificul național”: (ucr.) Авдiiвка – (rus.) Авдеевка – (engl.) Avdiivka – (rom.) Avdiivka (nu „Avdeevka”), (ucr.) Бердичiв – (rus.) Бердичев – (engl.) Berdychiv – (rom.) Berdîciv (nu „Berdicev”), (ucr.) Бiла Церква – (rus.) Белая Церковь – (engl.) Bila Tserkva – (rom.) Bila Țerkva (nu „Belaia Țerkovi”), (ucr.) Бiлгород-Днiстровський – (rus.) Белгород-Днестровский – (engl.) Bilhorod-Dnistrovskyi – (rom.) Bilhorod-Dnistrovskîi (nu „Belgorod-Dnestrovskii”), (ucr.) Богодухiв – (rus.) Богодухов – (engl.) Bohodukhiv – (rom.) Bohoduhiv (nu „Bogoduhov”), (ucr.) Бориспiль – (rus.) Борисполь – (engl.) Boryspil – (rom.) Borîspil (nu „Borispol”), (ucr.) Винники – (rus.) Винники – (engl.) Vynnyky – (rom.) Vînnîkî (nu „Vinniki”), (ucr.) Вiнниця – (rus.) Винница – (engl.) Vinnytsia – (rom.) Vinnî?ea (nu „Vin(n)i?a”), (ucr.) ВолодимирВолинський – (rus.) Владимир-Волынский – (engl.) Volodymyr-Volynskyi – (rom.) Volodîmîr-Volînskîi (nu „Vladimir-Volînskii”), (ucr.) Галич – (rus.) Галич – (engl.) Halych – (rom.) Halîci (nu „Galici / Halici”, acum, denumire istorică), (ucr.) Глухiв – (rus.) Глухов – (engl.) Hlukhiv – (rom.) Hluhiv (nu „Gluhov”), (ucr.) Горлiвка – (rus.) Горловка – (engl.) Horlivka – (rom.) Horlivka (nu „Gorlovka / Horlovka”), (ucr.) Дрогобич – (rus.) Дрогобыч – (engl.) Drohobych – (rom.) Drohobîci (nu „Drogobîci”), (ucr.) Єнакiеве – (rus.) Енакиево – (engl.) Yenakieve – (rom.) Ienakieve (nu „Enakievo”), (ucr.) Житомир – (rus.) Житомир – (engl.) Zhytomyr – (rom.) Jîtomîr (nu „Jitomir”), (ucr.) Жмеринка – (rus.) Жмеринка – (engl.) Zhmerynka –(rom.) Jmerînka (nu „Jmerinka”), (ucr.) Запорiжжя – (rus.) Запорожье – (engl.) Zaporizhzhya – (rom.) Zaporijjea (nu „Zaporojie”, acum, denumire istorică), (ucr.) Iвано-Франкiвськ – (rus.) Ивано-Франковск – (engl.) Ivano-Frankivsk – (rom.) Ivano-Frankivsk (nu „Ivano-Frankovsk”), (ucr.) Кам’янець-Подiльський – (rus.) Каменец-Подольский – (engl.) Kamianets-Podilskyi – (rom.) Kameane?-Podilskîi (nu „Kamene?-Podolskii”), (ucr.) Киïв – (rus.) Киев – (engl.) Kyiv – (rom.) Kîiv / (tradițional) Kiev, (ucr.) Кривий Рiг – (rus.) Кривой Рог – (engl.) Kryvyi Rih – (rom.) Krîvîi Rih (nu „Krivoi Rog”), (ucr.) Лисичанськ – (rus.) Лисичанск – (engl.) Lysychansk – (rom.) Lîsîceansk (nu „Lisiceansk”), (ucr.) Луганськ – (rus.) Луганск – (engl.) Luhansk – (rom.) Luhansk (nu „Lugansk”), (ucr.) Львiв – (rus.) Львов – (engl.) Lviv – (rom.) Lviv / (tradi?ional) Lvov, (ucr.) Макiiвка – (rus.) Макеевка – (engl.) Makiivka – (rom.) Makiivka (nu „Makeevka”), (ucr.) Миколаiв – (rus.) Николаев – (engl.) Mykolaiv – (rom.) Mîkolaiv (nu „Nikolaev”), (ucr.) Миргород – (rus.) Миргород – (engl.) Myrhorod – (rom.) Mîrhorod (nu „Mirgorod”), (ucr.) Могилiв-Подiльський – (rus.) Могилёв-Подольский – (engl.) Mohyliv-Podilskyi – (rom.) Mohîliv-Podilskîi (nu „Moghiliov-Podolskii”), (ucr.) Нiжин – (rus.) Нежин – (engl.) Nizhyn – (rom.) Nijîn (nu „Nejin / Nijin”), (ucr.) Нетiшин – (rus.) Нетешин – (engl.) Netishyn – (rom.) Neti?în (nu „Nete?in / Neti?in”), (ucr.) Нова Каховка – (rus.) Новая Каховка – (engl.) Nova Kakhovka – (rom.) Nova Kahovka (nu „Novaia Kahovka”), (ucr.) Новоднiстровськ – (rus.) Новоднестровск – (engl.) Novodnistrovsk – (rom.) Novodnis­trovsk (nu „Novodnestrovsk”), (ucr.) Новгород-Волинський – (rus.) Новгород-Волынский – (engl.) Novhorod-Volynskyi – (rom.) Novhorod-Volînskîi (nu „Novgorod-Volînskii”), (ucr.) Обухiв – (rus.) Обухов – (engl.) Obukhiv – (rom.) Obuhiv (nu „Obuhov”), (ucr.) Одеса – (rus.) Одесса – (engl.) Odesa – (rom.) Odesa (nu „Odessa”), (ucr.) Олександрiя – (rus.) Александрия – (engl.) Oleksandriia – (rom.) Oleksandria (nu „Aleksandria”), (ucr.) Очакiв – (rus.) Очаков – (engl.) Ochakiv – (rom.) Oceakiv (nu „Oceakov”), (ucr.) Подiльськ – (rus.) Подольск – (engl.) Podilsk – (rom.) Podilsk (nu „Podolsk”), (ucr.) Почаїв – (rus.) Почаев – (engl.) Pochaiv – (rom.) Poceaiv (nu „Poceaev / Pociaev”), (ucr.) Рiвне – (rus.) Ровно – (engl.) Rivne – (rom.) Rivne (nu „Rovno”), (ucr.) Роздiльна – (rus.) Раздельная – (engl.) Rozdilna – (rom.) Rozdilna (nu „Razdelnaia”), (ucr.) Семенiвка – (rus.) Семёновка – (engl.) Semenivka – (rom.) Semenivka (nu „Semionovka”), (ucr.) Славутич – (rus.) Славутич – (engl.) Slavutych – (rom.) Slavutîci (nu „Slavutici”), (ucr.) Слов’янськ – (rus.) Славянск – (engl.) Sloviansk – (rom.) Sloveansk (nu „Slaveansk / Sloviansk”), (ucr.) Тернiвка – (rus.) Терновка – (engl.) Ternivka – (rom.) Ternivka (nu „Ternovka”), (ucr.) Тернопiль – (rus.) Тернополь – (engl.) Ternopil – (rom.) Ternopil (nu „Ternopol”), (ucr.) Ужгород – (rus.) Ужгород – (engl.) Uzhhorod – (rom.) Ujhorod (nu „Ujgorod”), (ucr.) Харкiв – (rus.) Харьков – (engl.) Kharkiv – (rom.) Harkiv (nu „Harkov”), (ucr.) Хмельницький – (rus.) Хмельницкий – (engl.) Khmelnytskyi – (rom.) Hmelnî?kîi (nu „Hmelni?kii”), (ucr.) Чернiгiв – (rus.) Чернигов – (engl.) Chernihiv – (rom.) Cernihiv (nu „Cernigov”), (ucr.) Чорнобиль – (rus.) Чернобыль – (engl.) Chornobyl – (rom.) Ciornobîl (nu „Cernobîl”), (ucr.) Чорноморськ – (rus.) Черноморск – (engl.) Chornomorsk – (rom.) Ciornomorsk (nu „Cernomorsk”), (ucr.) Шахтарськ – (rus.) Шахтёрск – (engl.) Shakhtarsk – (rom.) Șahtarsk ( nu „Șahtiorsk”), (ucr.) Шепетiвка – (rus.) Шепетовка – (engl.) Shepetivka – (rom.) Șepetivka (nu „Șepetovka”), (ucr.) Южне – (rus.) Южное – (engl.) Yuzhne – (rom.) Iujne (nu „Iujnoe”) (ucr.) Ямпiль – (rus.) Ямполь – (engl.) Yampil – (rom.) Iampil (nu „Iampol”), (ucr.) Яремче – (rus.) Яремча – (engl.) Yaremche – (rom.) Iaremce (nu „Iaremcea / Iaremcia”).

Comentarii(2)

    • Anume

    • 3 ani în urmă

    Mulți spun că Putin ar trebui pur și simplu să moară. Și va fi bine. Nu, Putin trebuie arestat și judecat de o instanță internațională. Se spune că Moldova este poligonul diferitelor experimente. În toamna anului 2015 s-au făcut niște mișcări fine. Simbolice. Apoi dl Filat a fost arestat. De ce? Inclusiv pentru că dl Arestovîci n-a fost împotrivă.

    1. @Anume: Arestovîci nu va fi împotrivă.

Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt