Fereastra din Tartaul, raionul Cantemir. Foto: Sanda Watt
A venit prima fereastră. E cu o vedere spre Pădurea Nemților. Din sudul Basarabiei.
Fereastra și casa au fost demolate.
Eugen Doga a murit la 88 de ani. Până azi a fost considera cel mai mare compozitor român în viață. Născut în Transnistria, în URSS, a învățat româna după 20 […]
Sloganul Maiei Sandu din campania prezidențială din 2020 a fost „E vremea oamenilor buni!”. Era a doua campanie, după cea pierdută în fața lui Igor Dodon din 2016. De la […]
Cea mai frumoasă stradă din Chișinău a fost Strada 31 August. Nu din cauza caselor sau clădirilor frumoase, nu din cauza benzii pentru cicliști, nu din cauza drumului reparat, nu […]
Editura Cartier revine cu noutăți, dezbateri și lansări de carte pe toate gusturile și pentru toate vârstele la Bookfest. Din ficțiune, vă recomandăm romanul cu haz despre copilărie în comunismul […]
N-as fi asa de sigur 🙂 Intreaba-l pe Mihail Vakulovski cum era s-o patesc in sat de pe urma literaturii. Rogozanu zicea sa le dau cu Jaap Lintvelt in cap si sa le explic cum e cu naratarul s.cl. Nu merge asa 🙂
@vklvsk & igor: Mihai, ce urma să pățească Igor în sat de pe urma literaturii? Și ce sat de cititori se ascunde prin sudul Basarabiei la coada Bugeacului?
io zic să-l lăsăm pe Igor să povestească, să vorbească naratorul homodiegetic…
şi Dudu are poveşti cu păţitu-n sat de pe urma literaturii, pe una a băgat-o şi-n „Georgia”
Igor
15 ani în urmă
Ok, ideea e ca am vrut sa imaginez o comunitate rurala utopica, pe care comunistii de la putere din vremea aceea reusisera sa o transforme intr-un soi de abator psihologic imploziv, ca sa ma exprim asa. Si am luat ca model strada pe care locuiesc eu, imprumutind si unele detalii din viata de zi cu zi a oamenilor de-acolo, literaturizindu-le, bineinteles. Greseala mea a fost ca am folosit in acea proza unele nume, unele porecle reale, in scopuri strict literare. Aveau o sonoritate literara pe care nici macar Cosbuc, oricit s-ar fi scremut, n-ar fi putut-o obtine. Si am publicat-o in „Tiuk!”, revista online, cum bine se stie. La citeva saptamini ma suna ai mei, ca sa-mi spuna ca i-am facut de ris in sat, ca ce-am avut eu cu oamenii aia de le-am scos asemenea vorbe urite etc. Intimplarea a facut ca unul din modelele indepartate ale unui personaj sa ajunga la un internet din satul vecin, sa caute ceva despre Tartaul si sa-i apara si aceasta „intrare” in Google… „Ia uite, ba, zice de tine…”, face ala cu internetul. Mai departe e nebunie curata, toti genettii si rolandbarthesii, si telquelistii luati la un loc n-o sa se descurce in stufarisul teoretico-literar care a izbuncit. Ce fictiune, n-a mai contat nici ca inceputul si sfirsitul prozei mele erau luate, cu copy&paste, din „Ion” de Liviu Rebreanu, nici ca povestea, desi folosea toponime reale, era plasata intr-un spatiu utopic, nici ca totul era narat din perspectiva cainelui lui Zaharia Herdelea, nici macar ca naratorul homodiegetic dotase biblioteca din sat cu vreo doi ani inainte cu carte luata de pe la ONG-urile din Romania sau ca organizase, tot atunci, un festival de film romanesc la clubul din sat. Nu, eram asteptat in sat sa dau seama… Dar a trecut timpul, lucrurile, bineinteles, nu s-au uitat, dar au revenit altele in memoria colectiva, momentele cind, la un moment dat, mi-am ajutat la greu modelele personajelor mele literare si, din cite se pare, acestea au cintarit mai greu. Chiar daunazi imi spunea un bun prieten ca pastreaza un print dupa proza aia ascuns in podul casei, sub un caprior. Nu stiu cum arata acum toate acestea, dar la momentul ala aratu nasoale de tot, asa ca va rog sa nu-l acuzati pe Mihai de autocenzura a propriei reviste, a scos proza aia de-acolo ca modelele mele literare sa nu-mi dea foc la casa, sa nu bage furca-n burta naratorului homodiegetic sau mai stiu eu ce alta trasnaie… Nu, nici „Tiuk!” si nici tartaul nu stun de vina, e numai vina mea. Iarta-ma, Parinte, am pacatuit…
ahahahahahahhah, scuze, că „nu-i de rîs”…
mama mi-a zis o dată (odată, o dată): „să nu bîrfeşti pe internet, că e păcat”, ştiaţi de noul păcat?:))
asta după ce-am scris textul ăla cu beţivii şi s-au recunoscut unii acolo, fireşte. păi dacă s-au recunoscut nu e bîrfă, ci e pe bune, nu?
eu nu-mi şterg „păcatele”, prefer să las personajele să-mi ceară socoteală şi să le arunc în faţă: „Ce spui, băi, mă înveţi tu pe mine cum e cu literatura? Da, te-ai supărat, şi ce vrei să faci, să mă baţi?”:))
nu vrea nimeni să mă bată…
Igor
15 ani în urmă
Pai daca ma bateau pe mine, era o treaba, dar se aflau mult mai multe in jocul literar…
ştiu, Igor, nu făceam aluzii la cazul tău,
ştiu că lucrurile/cazurile sînt foarte diferite.
şi la Crudu au fost
sîngeroase razborşili,
dar
ai noştri se împacă la o căldare di jin
oricît de gravă ar fi situaţia:D
@Dan: Nu. A fost o chestie întâmplătoare. Nu înseamnă că ceea ce am publicat acu e o preselecție. Este loc pentru toate ferestrele. Încă nu toate ferestrele au ajuns la toți membrii juriului. Unii membri ai juriului sunt egoiști și se uită doar ei la ferestre.
Vom prezenta toate ferestrele trimise. Veți vedea din ce și cum am ales.
eu
Gheorghe, nu scoate vorbe-n sat, doar fereastra, rumeaza sa fie schimbate, postmodernizate rural :))
Gheorghe Erizanu
@eu: Satu-i pe alt windows. Nu-ți fă griji.
Igor
N-as fi asa de sigur 🙂 Intreaba-l pe Mihail Vakulovski cum era s-o patesc in sat de pe urma literaturii. Rogozanu zicea sa le dau cu Jaap Lintvelt in cap si sa le explic cum e cu naratarul s.cl. Nu merge asa 🙂
Gheorghe Erizanu
@vklvsk & igor: Mihai, ce urma să pățească Igor în sat de pe urma literaturii? Și ce sat de cititori se ascunde prin sudul Basarabiei la coada Bugeacului?
Ski
io zic să-l lăsăm pe Igor să povestească, să vorbească naratorul homodiegetic…
şi Dudu are poveşti cu păţitu-n sat de pe urma literaturii, pe una a băgat-o şi-n „Georgia”
Igor
Ok, ideea e ca am vrut sa imaginez o comunitate rurala utopica, pe care comunistii de la putere din vremea aceea reusisera sa o transforme intr-un soi de abator psihologic imploziv, ca sa ma exprim asa. Si am luat ca model strada pe care locuiesc eu, imprumutind si unele detalii din viata de zi cu zi a oamenilor de-acolo, literaturizindu-le, bineinteles. Greseala mea a fost ca am folosit in acea proza unele nume, unele porecle reale, in scopuri strict literare. Aveau o sonoritate literara pe care nici macar Cosbuc, oricit s-ar fi scremut, n-ar fi putut-o obtine. Si am publicat-o in „Tiuk!”, revista online, cum bine se stie. La citeva saptamini ma suna ai mei, ca sa-mi spuna ca i-am facut de ris in sat, ca ce-am avut eu cu oamenii aia de le-am scos asemenea vorbe urite etc. Intimplarea a facut ca unul din modelele indepartate ale unui personaj sa ajunga la un internet din satul vecin, sa caute ceva despre Tartaul si sa-i apara si aceasta „intrare” in Google… „Ia uite, ba, zice de tine…”, face ala cu internetul. Mai departe e nebunie curata, toti genettii si rolandbarthesii, si telquelistii luati la un loc n-o sa se descurce in stufarisul teoretico-literar care a izbuncit. Ce fictiune, n-a mai contat nici ca inceputul si sfirsitul prozei mele erau luate, cu copy&paste, din „Ion” de Liviu Rebreanu, nici ca povestea, desi folosea toponime reale, era plasata intr-un spatiu utopic, nici ca totul era narat din perspectiva cainelui lui Zaharia Herdelea, nici macar ca naratorul homodiegetic dotase biblioteca din sat cu vreo doi ani inainte cu carte luata de pe la ONG-urile din Romania sau ca organizase, tot atunci, un festival de film romanesc la clubul din sat. Nu, eram asteptat in sat sa dau seama… Dar a trecut timpul, lucrurile, bineinteles, nu s-au uitat, dar au revenit altele in memoria colectiva, momentele cind, la un moment dat, mi-am ajutat la greu modelele personajelor mele literare si, din cite se pare, acestea au cintarit mai greu. Chiar daunazi imi spunea un bun prieten ca pastreaza un print dupa proza aia ascuns in podul casei, sub un caprior. Nu stiu cum arata acum toate acestea, dar la momentul ala aratu nasoale de tot, asa ca va rog sa nu-l acuzati pe Mihai de autocenzura a propriei reviste, a scos proza aia de-acolo ca modelele mele literare sa nu-mi dea foc la casa, sa nu bage furca-n burta naratorului homodiegetic sau mai stiu eu ce alta trasnaie… Nu, nici „Tiuk!” si nici tartaul nu stun de vina, e numai vina mea. Iarta-ma, Parinte, am pacatuit…
Ski
ahahahahahahhah, scuze, că „nu-i de rîs”…
mama mi-a zis o dată (odată, o dată): „să nu bîrfeşti pe internet, că e păcat”, ştiaţi de noul păcat?:))
asta după ce-am scris textul ăla cu beţivii şi s-au recunoscut unii acolo, fireşte. păi dacă s-au recunoscut nu e bîrfă, ci e pe bune, nu?
eu nu-mi şterg „păcatele”, prefer să las personajele să-mi ceară socoteală şi să le arunc în faţă: „Ce spui, băi, mă înveţi tu pe mine cum e cu literatura? Da, te-ai supărat, şi ce vrei să faci, să mă baţi?”:))
nu vrea nimeni să mă bată…
Igor
Pai daca ma bateau pe mine, era o treaba, dar se aflau mult mai multe in jocul literar…
Ski
ştiu, Igor, nu făceam aluzii la cazul tău,
ştiu că lucrurile/cazurile sînt foarte diferite.
şi la Crudu au fost
sîngeroase razborşili,
dar
ai noştri se împacă la o căldare di jin
oricît de gravă ar fi situaţia:D
moldoveanul
eu ştiu de tartaul, dar nu prea înţeleg ce ascunde acest articol?
Dan
Prima fereasta a fost a mea… pe 16 noiembrie!
Sa decis sa nu se publice?
Gheorghe Erizanu
@Dan: Nu. A fost o chestie întâmplătoare. Nu înseamnă că ceea ce am publicat acu e o preselecție. Este loc pentru toate ferestrele. Încă nu toate ferestrele au ajuns la toți membrii juriului. Unii membri ai juriului sunt egoiști și se uită doar ei la ferestre.
Vom prezenta toate ferestrele trimise. Veți vedea din ce și cum am ales.
catalin codru
cenzura