Blog

S-au încheiat Zilele Literaturii Române. Am dormit duminică de la 10 dimineața până luni, la 7 dimineața.
lecturiUrb
La plecare profesorul Eugen Negrici ne-a spus: „Măi copii, voi nici nu știți ce potențial aveți aici”. I-am replicat că sunt „iluzii”. Dar, tot atunci, mi-am adus aminte de Alexandru Mușina, care pe la mijlocul anilor 90 îmi spunea că literatura română are șanse doar prin scriitorii basarabeni, prin vigoare pe care o pot injecta ei literaturii române.
Evenimentele de la Zilele Literaturii Române pot fi văzute pe www.privesc.eu

Comentarii(3)

  1. Buna Gh.,
    iata ce i-am scris azi pe blog lui Ernu, e taman la subject>
    Salut, Vasile!
    M-am întors de la Chişinău cu sentimentul unei călătorii împlinite. Am fost în două din cele trei zile de festival al literaturii române, şi am rămas profund impresionat de atmosfera tinerească, degajată şi plină de elan care a domnit în acele seri. Chiar dacă sentimentul acesta mi-a reamintit de “Podul de flori”, adică de ceva petrecut, iată, acum 20 de ani — sentimentul meu profund este că această reîntîlnire este DEFINITIVĂ. Pentru că este a unei noi generaţii! Am văzut chipuri foarte luminoase, temerare în gîndire şi exprimare, am văzut că românitatea nu mai este diferită, ci una. Iar asta era şi miza majoră a acestui proiect, nu de a pleda ci de a afirma unitatea literaturii române, indiferent unde se scrie…acest proiect TREBUIE să continuie. Rămîn adeptul multicultiralismului basarabean, iar acest lucru e firesc să se regăsească şi în formatul de viitor al proiectului coordonat de tine. Asta ca o sugestie.

    1. @Vladimir B.: Poate Vasile îți va răspunde mai detaliat. Trebuie să continuăm. Am vorbit despre noi platforme de promovare. Ce a fost bine. Ce poate fi îmbunătățit. Trebuie să reușim. Este păcat să ucidem generație după generație aici. Mă opresc ca să nu devin mesianic.

    • v.ernu

    • 13 ani în urmă

    mersi Vladimire,
    am citit ce ai scris si la tine pe blog..
    sint nitel stors… dar sintem pe aceeasi lungime de unda.. meditam… m-a bulversat rau saptamina asta insa nu disper si nu renunt usor… mi-am dat seama ca ma sufoca rau spatiile mici. nu alea geografice ci mentale… asa ca o sa fug peste 10 zile la moscova si berlin…. dar la anul sigur va iesi mult mai bine… pina atunci voi scrie si o carte despre Basarabia care pe multi va supara….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Search
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Search
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt