Avem 31 de ani. Și două mii cinci sute nouă titluri într-un tiraj total de zece milioane o sută șaisprezece mii șaptezeci și trei de exemplare.

Biografia ne-am scris-o cu multă muncă, abnegație și îndârjire. An de an. Și este a noastră.
În 2025 Editura Cartier a scos 91 de titluri, dintre care 12 cărți digitale, 79 sunt cărți clasice. Cu un tiraj total de 104.613 exemplare. Tirajul mediu per titlu e de 1.320 exemplare.
În colecția Rotonda, coordonată de Emilian Galaicu-Păun, a apărut cartea de debut a actorului Boris Cremene Fantoma blondă. Ca editor, am greșit titlul. Nu e specific nici Cartierului, nici conținutului. Ar fi trebuit să se numească Cartea străinului. Boris Cremene are o biografie geografică spectaculoasă: Brazilia, Irlanda, Anglia, China, Portugalia. Profesii neobișnuite. De la angajat al unui pub din Dublin până la profesor de actorie în China sau cenzor Tik-Tok la Lisabona. E scăparea mea, chiar dacă autorul a venit cu titlul Fantoma blondă. Pentru Rotonda a fost un an bun și pentru proză, și pentru poezie.
Avem proză excelentă: Tu și alte femei de Dumitru Crudu, Aicea-i și raiul, și iadul de Paula Erizanu (carte distinsă cu Premiul Special al juriului Galei Tânărului Scriitor la 15 ianuarie 2026 și nominalizat la Premiul Uniunii Europene pentru Literatură), Tot ce rămâne de George C.Dumitru, M-a făcut mama existențialist de Constantin Cheianu (toate ajunse la a doua ediție, în Cartier popular, la nici șase luni de la prima ediție); Splendida poveste accident de Dumitra Râșnoveanu, autoarea Daphniei, romanul de debut din 2024; Frica de Daniela Rațiu (în 2024 a publicat la Cartier Sfârșitul lumii e un tren, tradus în franceză și apărut la Editura Grasset în toamna lui 2025, Frica va apărea în 2026 în Cartier popular); O autobiografie graffiti de Ruxandra Cesereanu și Al nostru de Mihai Răcilă, agronom cu acte în regulă, cu muncă atentă pe lanurile cu grâne și pe câmpurile literelor; N-am chef să mor de Laura T.Ilea (cred că e cea mai bună carte de până acum a scriitoarei clujene și, după o pauză lungă, de șapte ani, Tatiana Țîbuleac vine cu cel mai bun roman al tranziției anilor 90 Când ești fericit, lovește primul (în 2026 ediția a II-a va apărea în Cartier popular), devenind cea mai vândută carte a anului al unui autor român în Librăriile Humanitas. Ediția spaniolă a romanului Vara în care mama a avut ochii verzi, de Tatiana Țîbuleac, a depășit 150 de mii de exemplare vândute și a intrat în în cele mai importante 25 de cărți ale secolului XXI, top realizat de El Diario prin contribuția librarilor spanioli. La 5 decembrie, la Madrid, a avut loc premiera spectacolului după romanul Vara în care mama a avut ochii verzi. Juriul galei „Monica Lovinescu” i-a acordat un premiu special lui Vitalie Ciobanu pentru volumul „Stat captiv”, mod de folosire: Republica Moldova.
Anul 2025 a fost pentru Rotonda și cu poezie excelentă: tot ce-i suav produce tăieturi de Codruța Simina; debutul editorial Piciorul meu de trandafir de Clara Caradimu (care va apărea în ediția a II-a, în 2026, în Cartier popular); minunata actriță ieșeană Ada Lupu debutează ca poetă cu volumul colțul liniștit al pernei; după Tot mai multă splendoare, apărută la Cartier în 2022, Alina Purcaru publică Clivaj. Fidelitate; poeta română din Londra Luminița Amarie apare cu no return point. Un râs ca un zgomot de sticle sparte de Cristina Drăghici a obținut Premiul ARCCA pentru Cartea de Poezie a anului 2024, volum apărut în 2025 în ediția a II-a, în Cartier popular. Iar Premiul Cartea de Poezie a anului 2024, oferit de agențiadecarte.ro, a fost câștigat de Sorina Rîndașu pentru Regatul disfuncției.
În colecția de literatură contemporană universală, Biblioteca deschisă, au apărut: volumul de proză scurtă Arabescuri, de Serhii Jadan, traducere din ucraineană de Maria Hoșciuc (o pun în același rând cu proza scurtă a lui Hemingway despre războiul civil din Spania) și romanul-aminitire Idiss a lui Robert Badinter, fostul președinte al Curții Constituționale a Franței, ministrul lui Mitterand care a abolit pedeapsa cu moartea și un mare prieten al Republicii Moldova (buneii au emigrat în Franța din Basarabia).
În Cartier istoric, coordonat de Virgil Pâslariuc, a apărut monumentala biografie Viața lui Celine de Frederic Vitoux, unul dintre cei 40 de nemuritori ai Academiei Franceze. Traducerea din franceză e semnată de Cristian Fulaș. După Un fascism românesc. O istorie a Gărzii de Fier, care e o istorie a României interbelice, Traian Sandu propune o istorie a României postbelice prin Ceaușescu. Un dictator ambiguu, „un om prea mare pentru un om prea mic și un om prea mic pentru un om prea mare”. 1968 rămâne anul de glorie al României ceaușiste, unicul. Traducerea din franceză e semnată de Simona Modreanu.
În Cartier codobelc, coordonat de Vitalie Coroban, au apărut: Goldie merge la munte, o continuare a volumului Goldie pleacă în vacanță, de Cristian Fulaș, ilustrații de Keszeg Agnes. Poetul și prozatorul Peter Demeny debutează și ca autor de cărți pentru copii cu Frunzulița și Andalunda cu ilustrații de Anca Smărăndache. Orice actor de teatru visează să-l joace pe Hamlet. Orice ilustrator de carte visează s-o ilustreze pe Alice. Irina Dobrescu, una dintre cele mai bune ilustratoare de carte din România, a ilustrat Alice în Țara Minunilor, de Lewis Carroll, într-o nouă versiune românească de Dan Sociu. Plină de amintiri și cazuri hazlii, o carte a tatălui, ne propune Ionela Hadârcă prin Cartea de plastilină, cu ilustrații din plastilină a tânărului talentat Maxim Bivol, viitor bucătar. Continuăm se debutăm tineri ilustratori de carte, așa cum am făcut-o până acum cu Irina Dobrescu, Mihaela Paraschivu, Oana Ispir, Anca Mihalache, Veronica Neacșu, Silvia Olteanu, de această dată e vorba de Horia Muntean, care propune o viziune ardelenească a basmului cules de Petre Ispirescu Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte. Vitalie Coroban, directorul artistic de aproape 30 de ani al Editurii Cartier, ilustrează Mistere și legende din străbuni, ediție româno-italiană, de Lilia Bicec-Zanardelli. Anastasia Gavrilovici a tradus minunata carte a libanezei Racha Mourtada, Băiețelul care și-a pierdut bucuria.
Calendarul 2025 al lui The White Ravens, Frankfurt, care selectează 200 cele mai frumoase cărți pentru copii ale lumii pentru catalogul anual, este cu Anunțuri hazlii pentru maturi și copii de Ionela Hadârcă, ilustrații de Irina Dobrescu.
În Cartier de colecție a apărut și volumele 62-66: Hamlet, de William Shakespeare, o nouă traducere de Dan Sociu, fotografii de Elena Donciu (nr.62); Maniera sau Cât de departe am mers, de Vasile Baghiu, poeme alese de Mihai Iovănel (nr.63); Stepe (poeme alese 2006 – 2025), de Rita Chirian, fotografii de Cornelius Drăgan (nr.64); Lauda clipei de acum, de Romulus Bucur, poeme alese de Teodora Coman, fotografii de Anda Lupuleț (nr.65); eterna jucăria mortului, de Constantin Acosmei, prefață de O.Nimigean, fotografii de Michael Astner (nr.66). Cărțile din colecție sunt în tiraje de 500 exemplare, cu supracopertă, acuarelă de Vitalie Coroban, fotografii. Suntem în primul an cu preț complet pe copertă. Editorii din Republica Moldova nu mai pot aplica, din 2025, la subvențiile AFCN.
În colecția de artă au apărut albumele Arta covoarelor vechi, de Gheorghe Mardare; Chișinău, mon amour, de Veronique North-Minca (cu o expoziție la Bookfest Chișinău la MediaCor); Ilustrația de modă în Republica Moldova, de Eugen Reabenchi; volumele Gheorghe Bezviconi, de Iurie Colesnic; Chișinăul interbelic cu pretext fotografic, de Alexandru Corduneanu și Diana Vrabie; Dobrogea. Coloniști germani între Marea Neagră și Dunăre, de Josef Sallanz, traducere din germană de Maria Muscan; Basarabia. Colonii germane de la Marea Neagră, de Ute Schmidt, traducere din germană de Cristina Grossu-Chiriac.
Una dintre cele mai importante cărți ale anului editorial 2025: Dicționar al greșelilor de limbă, de Valentin Guțu (ca volum este aproape cât DOOM-ul, ca să nu ne mai împiedicăm doar de „maladeț-ul” Paulei Seling). În aceeași colecție de referință a apărut și Dicționar de la A la Z, un dicționar al dicționarelor, de Vsevolod Ciornei.
În Cartier popular au apărut: Scrâșnetul dinților (poeme), de Șerban Axinte; romanul Marea petrecere, de Petre Barbu; cele mai importante romane ale lui Paul Goma (Din calidor, Arta refugii, Patimile după Pitești, Gherla. Lătești, Ușa noastră cea de toate zilele); eseurile tzara mea. Capcanele identității, de Tamara Cărăuș și Moldova în ochiul ciclonului rus a canadianului Michel Labrecgue, în colaborare cu Mihai Fusu, traducere din franceză de Cristian Fulaș.
Premiul Librăriilor Cartier Om de Cuvânt 2025 a fost regizorul Slava Sambriș.

În 2024 Editura Cartier a scos 109 titluri, niciun eBook. Cu un tiraj total de 212 720 exemplare. Tirajul mediu per titlu e de 1950 exemplare.
Colecția Rotonda, coordonată de Emilian Galaicu-Păun, a fost dominată de poezie: Tagliatelle allegro, de Mina Decu; Aproape nimic sigur, de Robert Șerban; Regatul disfuncției, de Sorina Rîndașu; în zori ca după un sfârșit de lume, de Emanuel Guralivu; Nu doare când dormi, debutul editorial al Alinei Țârcoman-Oachea; Un râs ca un zgomot de sticle sparte, de Cristina Drăghici; Cronici pe nisip, de Valeriu Loghin; politici de confidențialitate, de Sorin Despot; Nord, de Dan Sociu. Geografia poeziei e diversă. De la Timișoara până la Botoșani.
Coerența labirintică, debutul din 2023 al lui Vasile Gribincea, a fost distins cu Premiul ARCCA.
Proza din Rotonda e marcată de primul roman al lui Doru Ciocanu Auzi cum cântă conestoga? Dacă Doru nu era stabilit în Canada, sunt sigur, că soarta cărților sale ar fi fost alta. Ochii care nu se văd, se uită. Nickel e primul roman și al Cristina Hermeziu. Am strigat în vis, de Dan Ciupureanu, este romanul recomandat de O.Nimigean, un fin și atent cunoscător al literaturii.
Non-ficțiunea e semnată de Vitalie Ciobanu cu „Stat captiv”, mod de folosire: Republica Moldova, care cuprinde realitățile politice din Republica Moldova din ultimii 10 ani, nominalizat la Premiile Observator Cultural. Sorin Hadârcă a publicat jurnalul Lucrări de mentenanță pe Drumul Mătăsii.
În Cartier istoric, coordonat de Virgil Pâslariuc, au apărut: Pogromul. Chișinăul și înclinarea balanței istoriei, de Steven J. Zipperstein (traducere din engleză de Cristian Fulaș); Cum să câștigi un război informațional, de Peter Pomerantsev (traducere din engleză de Ioana Rotaru), astfel suntem la zi cu toate cele trei cărți ale lui Pomerantsev apărute inițial în engleză. Doar traducerile nu fac istorie. Dintre istoricii noștri avem excelentul volum al lui Victor Rizescu Doctrinele muncii și politica profesiunilor. Perioada interbelică a României poate fi interpretată și prin studiul sindicalismului și a corporațiilor de atunci.
În Cartier codobelc au apărut: Casa mică, a canonicului Lică Sainciuc, o carte despre ororile războiului din Ucraina și relațiile bune ale copiilor ucraineni, refugiați în Republica Moldova, cu semenii lor de la noi; Radu Vancu ne-a propus o poveste frumoasă și adevărată din muzeul Astra din Sibiu (devenită actuală cu furtul din muzeul Assen) Fratele fraților rătăcitori, ilustrațiile sunt semnate de Cristina Dan; Ionela Hadârcă, una dintre cele mai harnice și talentate autoare, a publicat Descântece de bune maniere, ilustrații de Veronica Neacșu. Am reușit să-l convingem pe autorul Speciilor și al lui Ioșca să scrie pentru copii: Goldie pleacă în vacanță, ilustrații minunate de Keszeg Agnes.
Volumul Anunțuri hazlii pentru maturi și copii de Ionela Hadârcă, ilustrații de Irina Dobrescu, apărut în 2023, a intra în calendarul 2025 al lui The White Ravens, Frankfurt, care anual face selecția celor mai frumoase 200 de cărți pentru copii ale lumii. Suntem la a treia carte intrată în catalogul The White Ravens și la prima intrată în calendar.
În Cartier de colecție a apărut și volumul șapte din În căutarea timpului pierdut de Marcel Proust în noua traducere a lui Cristian Fulaș (am reușit integrala capodoperei proustiene s-o edităm în trei ani, recunosc am avut complexul lui B.P.Hasdeu și a cuvântului „bărbat”), am scos într-o nouă traducere a lui Dan Sociu capodopera lui Lewis Carroll Alice în Țara Minunilor. Alice în Țara Oglinzilor. De la Cartier de colecție cu numărul 57 până la 61 au intrat poeme alese de Ion Caraion (antologie de Dorin Tudoran); Angela Marinescu (Ruxandra Cesereanu); Octavian Soviany (Claudiu Komartin); Răzvan Țupa și Ioan Es. Pop (antologie de Sorin Despot). Antologii cofinanțate de AFCN.
În colecția de artă au apărut albumele Prut și Nistru, râuri care leagă maluri. D’un fleuve moldave à l’autre, de Veronique Popinet, albumul lui Iurie Platon și RAW MOLDOVA, un album de fotografie documentară al tinerilor fotografi de pe ambele maluri ale Nistrului, album ajuns la a doua ediție.
Una dintre cele mai importante cărți ale anului editorial 2024, o carte care schimbă accentele și dezvoltă istoria limbii române din altă perspectivă: Istoria limbii române, de lingvistul timișorean Dan Ungureanu. În aceeași colecție de referință a apărut și dicționarul Critici literari și eseiști din Basarabia (1990-2020), de Margareta Curtescu.
În Cartier popular au apărut ultimele 4 volume din Opere de Ion Druță (o promisiune de-a mea înainte de moartea scriitorului) într-un singur an (primele 8 volume au apărut la edituri de stat în perioada 2008 – 2014); Romanul generației’ 80, de Maria Șleahtițchi; Times New. Roman 12/18, de Emilian Galaicu-Păun, în a doua ediție a apărut și volumul de poeme Scrâșnetul dinților, de Șerban Axinte.
Tatiana Țîbuleac și Oleg Serebrian au fost printre cei șapte finaliști ai Premiului Angelus. Iar Tatiana Țîbuleac a obținut premiul la Wroclaw pe 19 octombrie pentru Grădina de sticlă în traducerea poloneză a lui Kazimierz Jurczak.
Premiul Literar ANGELUS este cea mai importantă distincţie în domeniul creaţiei de proză, pentru un volum tradus în limba polonă. Premiul este acordat anual scriitorilor din Europa Centrală, care abordează în operele lor teme de cea mai mare relevanță pentru viața contemporană, îndeamnă la reflecție, aprofundează cunoașterea altor culturi. Câştigătorul este recompensat cu un premiu în valoare de 150 000 PLN (aproximativ 35.000 EUR) şi o statuetă realizată de artista Ewa Rossano.
Om de Cuvânt al anului 2024 a fost jurnalista Anișoara Mărgineanu de la #diez.
Volumul de poezii Anunțuri hazlii pentru adulți și copii, de Ionela Hadârcă, cu ilustrații de Irina Dobrescu, a luat premiul Cartea ilustrată a anului în cadrul ediției inaugurale a concursului Cărturino.
La Naționalul din Chișinău regizorul Petru Hadârcă a montat Grădina de sticlă, după romanul omonim al Tatianei Țîbuleac. Iar la Teatrul „Luceafărul” Slava Sambriș a montat Legată cu funia de pământ, după Lorina Bălteanu. Ambele spectacole se joacă cu casele închise.
În anul două mii douăzeci și trei am scos Asta nu e propagandă, de Peter Pomerantsev, Așa au fost timpurile, de Viorel Mardare (Posmotrel), Legată cu funia de pământ, de Lorina Bălteanu, Negoț cu îngeri, de Emil Brumaru & Zamfira Zamfirescu, poeme alese de O.Nimigean, Anunțuri hazlii pentru adulți și copii, de Ionela Hadârcă, ilustrații de Irina Dobrescu (prima carte tipărită cu vopsea alimentară) și alte 80 de titluri, niciun eBook. Cu un tiraj total de 88 740 exemplare. Cărțile autorilor Cartier au continuat să apară în spaniolă, franceză, poloneză, slovenă, greacă. Teatrul „Luceafărul” a montat spectacolul 1946, în regia lui Slava Sambriș, după Cartea foametei, de Larisa Turea, Radu Afrim a montat la Naționalul din Iași un fragment din Legată cu funia de pământ de Lorina Bălteanu. Domnul Proust, în noua traducere a lui Cristian Fulaș, a apărut în 6 volume (trei în 2023). Iar Cristian Fulaș a devenit laureat al Academiei Franceze cu „Medaille de Vermeil, Prix du Rayonnement de la Langue et de la Littérature Françaises“. Volumul de poeme Tot mai multă splendoare de Alina Purcaru a apărut în ediția a II-a la niciun an de la prima ediție, a fost premiat cu Cartea de Poezie a anului 2022, Premiul Leibniz, Observator Universitas.
În anul două mii douăzeci și doi am tipărit primele trei volume din În căutarea timpului pierdut, de Marcel Proust, într-o nouă traducere din franceză de Cristian Fulaș, volumele de poezie nu e dragoste, de Adi Schiop, Cât mai multă splendoare, de Alina Purcaru și alte 93 de titluri (dintre care 19 ebook-uri) într-un tiraj total de 125650 exemplare. Romanul Pe contrasens, de Oleg Serebrian, a obținut Premiul Pen Club România. Am cumpărat domenul cartier.ro, de pe care vom vinde direct din București cărțile Cartier. Ca să fim mai aproape de cititorii noștri.
În anul două mii douăzeci și unu am tipărit romanele lui Serhii Jadan Internat și Anarchy in the UKR, al treilea volum din proiectul Un secol de poezie română scrisă de femei, de Alina Purcaru și Paula Erizanu și alte 90 de titluri într-un tiraj de 127250 exemplare, dintre care 14 ebookuri. Am lansat noul site cartier.md. Om de cuvânt 2021: Bogdan Crețu, critic literar, scriitor.
Anul două mii douăzeci a fost anul albumului Moldova: oameni, locuri, bucătărie și vin, de Angela Brașoveanu și Roman Rybaleov, care a luat premiul Gourmand World Cookbook Awards pentru cea mai bună carte de gastronomie și vin din lume pentru anul 2020. Ediția spaniolă a romanului Vara în care mama a avut ochii verzi, de Tatiana Țîbuleac, a câștigat Premiul European Cazino de Santiago. A fost anul pandemiei. A fost anul în care Editura Cartier a oferit în martie-aprilie gratuit cărțile digitale diasporei, în semn de solidarizare. A fost anul în care aproape un milion de moldoveni și-au dat votul pentru președintele Maia Sandu. În anul 2020 a apărut Lectura lui Dante, de Laszlo Alexandru și alte 79 de titluri, dintre care 6 eBookuri. Cu un tiraj total de 272 846 de exemplare.
Anul două mii nouăsprezece este anul Tatianei Țîbuleac. Romanul Grădina de sticlă a luat Premiul pentru Literatură al Uniunii Europene. Romanul Vara în care mama a avut ochii verzi a apărut în spaniolă, unde a luat premiul librarilor spanioli pentru anul 2019, Premiul Calamo pentru cartea anului 2019, unul dintre cele mai importante premii ale pieței de carte spaniole. Premiile Naționale, oferite în perioada Guvernului Sandu, au obținut Tatiana Țîbuleac și Lică Sainciuc. Albumul Moldova: oameni, locuri, bucătărie și vin de Angela Brașoveanu și Roman Rybaleov este câștigătorul pentru Republica Moldova al premiilor Gourmand World Cookbook Awards, categoriile B08 Design și C07 Europa de Est. Moldova: oameni, locuri, bucătărie și vin este în lista finaliștilor și intră în concursul pentru cea mai bună carte de gastronomie și vin din lume pentru anul 2020. Moldova: oameni, locuri, bucătărie și vin a fost distins, de asemenea, cu Premiul de Excelenţă la Gala GastroArt & Vin (București). Cartea Melcușorul de Lavinia Braniște, ilustrații de Veronica Neacșu, a intrat în catalogul The White Ravens 2019 a celor mai frumoase 200 de cărți pentru copii și adolescenți din lume (Frankfurt). Romanul Sebastian, de Gelu Diaconu, a fost distins cu Premiul Cartea Discretă a Anului. Romanul lui Em.Galaicu- -Păun, Alexandru Bordian, Constantin Cheianu, Emanuela Iurkin. Premiul Librăriilor Cartier Om de Cuvânt 2019: poetul Vasile Romanciuc. În Cartier de colecție au apărut antologiile de poeme cu nr. 20 – 24: Constantin Abăluță & poeme alese de Claudiu Komartin, Teodor Dună, Nora Iuga & Rita Chirian, Ioan Pintea și Un secol de poezie română scrisă de femei (vol. I), de Alina Purcaru & Paula Erizanu. A apărut Basarabia necunoscută. Ediție în trei volume, de Iurie Colesnic, un proiect ambițios de 2000 de pagini. În Cartier istoric au apărut Odessa lui Charles King, Socialiștii lui Adi Dohotaru, Însemnările unui guvernator al prințului S.Urusov și Încremeniți în istorie al lui Iulian Fruntașu. În anul 2019 a apărut Hipsteri, bobos și clase creative, de Ciprian State și Dinu Guțu, și încă 80 de titluri, dintre care 4 ebookuri. Cu un tiraj total de 135 374 de exemplare.
Anul două mii optsprezece este anul albumului Moldova: oameni, locuri, bucătărie și vin de Angela Brașoveanu și Roman Rybaleov și ale altor 90 de titluri, dintre care 9 digitale. Cu un tiraj total de 114978 de exemplare. Romanul Vara în care mama a avut ochii verzi de Tatiana Țîbuleac a apărut în franceză, a luat Premiul Observator cultural și Premiul Lyceum. Regele Piticuț de Radu Vancu, ilustrații de Irina Dobrescu, a intrat în catalogul The White Ravens 2018 a celor mai frumoase 200 de cărți pentru copii și adolescenți din lume. Zilele Literaturii Române din mai au fost cu Vintila Mihailescu, Luiza Vasiliu, Lavinia Balulescu, Claudiu Komartin, Dan Lungu, Adrian Ciubotaru, Dinu Guțu, Igor Guzun, Dumitru Crudu, Tamara Cărăuș, Maria Șleahtițchi, Tatiana Țîbuleac, Pavel Păduraru, Iulian Ciocan. Colecția Codobelc a luat Premiul Design de colecție la Cele Mai Frumoase Cărți din România 2018.Organizatorii târgului de carte Gaudeamus (București) acordă editurii Cartier pentru a treia oară Premiul de Excelență, alături de alți colegi din Basarabia și Transilvania. Premiul Librăriilor Cartier Om de Cuvânt 2018: profesoara Mariana Jitari.
Anul două mii șaptesprezece este anul Lumii lui Zaharia, un album din fotografiile lui Zaharia Cușnir, descoperite după moartea fotografului amator într-un pod părăsit dintr-o casă părăsită dintr-un sat părăsit de pe malul Răutului și ale altor 108 titluri, dintre care 18 digitale. Cu un tiraj total de 207 939 exemplare. Este anul scriitorilor români care au scris pentru copii, colecția Codobelc: Radu Vancu, Victoria Pătrașcu, Lavinia Braniște, Dan Coman, Alina Purcaru. Este anul lui Claudiu Komartin cu antologia Maeștrii unei arte muribunde, este anul lui Serhii Jadan cu Jazz în Donbas. Premiul Librăriilor Cartier Om de Cuvânt 2017: Eugen Lungu, critic literar. Este anul când am reluat în mai Zilele Literaturii Române: cu Florin Lăzărescu, cu Tatiana Țîbuleac, cu Lucia Țurcanu, cu Eli Bădică, cu Dan Coman, cu Iulian Fruntașu, cu Alina Purcaru, cu Radu Vancu, cu Maria Șleahtițchi, cu Alexandru Matei, cu Vasile Ernu, cu Paula Erizanu, cu Em.Galaicu-Păun, cu Nina Corcinschi, cu Mircea V.Ciobanu, cu Alexandru Cosmescu, cu Vitalie Ciobanu și cu cei care vin.
Anul două mii șaisprezece este anul celor zece cărți de poezie, numerotate, ilustrate, elegante din Cartier de colecție. Volumul Cantosuri domestice de Radu Vancu a intrat în topul celor mai frumoase cărți românești ale anului 2016. E anul Tatianei Țîbuleac, care a părăsit literatura parfumată și ogoarele facebookului cu neașteptatul și excelentul roman Vara în care mama a avut ochii verzi. În 2016 Editura Cartier a scos 105 titluri, dintre care 9 cărți digitale. Cu un tiraj total de 150 582 exemplare. Premiul Librăriilor Cartier Om de Cuvânt 2016: Dorin Recean, om de afaceri.
Anul două mii cincisprezece este anul colecției Codobelc. Volumul Balada celor cinci motănași de Ion Druță cu desene de Mihaela Paraschivu a intrat în topul celor mai frumoase cărți românești ale lui 2015. Îngerii mării de Stela Popa cu desene de Stela Popa-Damaschin este prima carte de Crăciun a Cartierului. Este anul Grigore Vieru, care alături de Ion Druță, Aureliu Busuioc, Vladimir Beșleagă și Vasile Vasilache, aproape încheie cununa clasicilor basarabeni de la Cartier. Portret de grup și Portret de grup. După 20 de ani de Eugen Lungu bifează definitiv o generație, care, altfel, ar fi fost uitată pe ruinele fostului imperiu. Este anul lui Iurie Colesnic cu Chișinăul nostru necunoscut. A fost un an cu 88 de titluri (inclusiv, 17 ebookuri). Organizatorii târgului de carte Gaudeamus (București) acordă editurii Cartier pentru a doua oară Premiul de Excelență. Premiul Librăriilor Cartier Om de Cuvânt 2015 îi revine criticului literar Lucia Țurcanu.
Anul două mii paisprezece este unul german. Apar volumele Basarabia. Coloniștii germani de la Marea Neagră de Ute Schmidt, biografia lui Carol Schmidt, primar al Chișinăului în 1877 – 1903, de Olga Garusov, Primarul Carol Schimdt și opera de modernizare a orașului Chișinău de Ion și Tatiana Varta, romanul Clavir în ceață de Eginald Schlattner în traducerea lui Catrinel Pleșu. Editura Cartier publică, pentru prima dată în română, primele două volume din trilogia Revolta lui Atlas de Ayn Rand, cea mai importantă și cea mai citită carte (după Biblie) din america postbelică. Valentin Guțu scoate cel mai voluminos Dicționar al greșelilor de limbă. Dumitru Crudu se clasicizează prin antologia Falsul Dimitrie, alături de alte 80 de titluri, dintre care 13 sunt digitale. Premiul Librăriilor Cartier Om de Cuvânt 2014 îi revine scriitorului Maria Șleahtițchi.
În anul două mii treisprezece Editura Cartier a continuat seria magnificilor literaturii române din Basarabia cu publicarea romanelor Zbor frânt și Viața și moartea nefericitului Filimon de Vladimir Beșleagă, Povestea cu cocoșul roșu de Vasile Vasilache, Frunze de dor de Ion Druță și Pactizând cu diavolul de Aureliu Busuioc. A inițiat colecția Cartier antropologic, coordonată de Vintilă Mihăilescu, publicând Povestea maidanezului Leuțu de Vintilă Mihăilescu și O poveste a Scufiței Roșii de Daniel Gicu. În colecția Biblioteca deschisă a apărut romanul 1979 de Christian Kracht. În colecția Rotonda apare volumul de debut al lui Alexandru Cosmescu Un spațiu blând…, cea mai repede vândută carte de poezie (450 de exemplare în două săptămâni). A fost instituit premiul Librăriilor Cartier Om de Cuvânt. Primul laureat a fost Vladimir Beșleagă. La 1 iunie este închisă Librăria 9. Ulterior, imobilul privat de pe strada Pușkin nr. 9, devine birou pentru o agenție de turism, mai târziu, revine unui magazin de haine sportive. (Treningurile sunt noul port național la moldoveni).
În anul două mii doisprezece Editura Cartier a inițiat seria de autor Aureliu Busuioc, publicând și ultimul roman al scriitorului Și a fost noapte… A publicat Aromânii de Nicolas Trifon în Cartier istoric, Eșarfe în cer de Dumitru Crudu și alte 57 de titluri în diverse colecții, dintre care 13 cărți sunt în format digital. A fost distinsă cu premiul pentru cea mai frumoasă carte, acordat de secția germană UNESCO și Târgul de Carte de la Frankfurt, pentru Aceasta e prima mea revoluție. Furați-mi-o de Maria-Paula Erizanu. Organizatorii târgului de carte Gaudeamus (București) acordă editurii Cartier Premiul de Excelență la cea de-a XIX-ea ediție.
În anul două mii unsprezece Editura Cartier a tipărit Capcanele identității de Tamara Cărăuș, prima traducere românească din Kebra Nagast și alte cincizeci și nouă de titluri. La 17 octombrie pe iBookStore apare în vânzare primul eBook Cartier: Sex & Perestroika de Constantin Cheianu. La 31 decembrie este închisă Casa Cărții. În fosta Casa Cărții, într-un imobil municipal, doi ani mai târziu, s-a deschis o biserică.
În anul două mii zece Editura Cartier a tipărit Nekrotitanium de Planeta Moldova și alte nouăzeci și trei de titluri.
În anul două mii nouă Editura Cartier a inițiat proiectele Serile Poetice Cartier și Lecturile publice Proza 9. A tipărit Cine suntem noi? (Cronici de la Est de Vest) de Dan Dungaciu, Un anotimp în Berceni de Claudiu Komartin, Dicționarul Mara de Dan Coman și Monstrul fericit de Radu Vancu în colecția Rotonda, Jurnal de doliu de Roland Barthes în colecția Biblioteca deschisă și alte nouăzeci și opt de titluri.
În anul două mii opt Editura Cartier a tipărit integral Jurnalul lui Andre Gide în patru volume, Evul Mediu pe înțelesul copiilor de Jacques Le Goff în colecția Verde și alte o sută optsprezece titluri. La optsprezece septembrie a fost deschisă Librăria din Centru. La șaisprezece decembrie a fost deschisă Librăria 9.
În anul două mii șapte Editura Cartier a tipărit a tipărit Enciclopedia P.Guitz (Pentru cei care umblă deocamdată sub masă) de Lică Sainciuc în colecția Codobelc și alte optzeci și nouă de titluri. A fost lansat site-ul www.cartier.md.
În anul două mii șase Editura Cartier a tipărit Eseuri critice de Roland Barthes în traducerea Iolandei Vasiliu în seria de autor Roland Barthes din colecția Biblioteca deschisă și alte șaptezeci și opt de titluri. La unu martie a fost deschisă Librăria Vărul Shakespeare.
În anul două mii cinci Editura Cartier a tipărit Politică și geopolitică de Oleg Serebrian și alte optzeci și două de titluri.
În anul două mii patru Editura Cartier a tipărit Opera poetică în două volume de Emil Brumaru în colecția Poesis, romanul Moscova-Petușki de Venedikt Erofeev în traducerea lui Emil Iordache în colecția Cartier clasic, DEI Junior și alte șaizeci și trei de titluri.
În anul două mii trei Editura Cartier a tipărit Tenis cu moldoveni de Tony Hawks, romanul Mecanica fluidului de Gheorghe Crăciun și alte o sută două titluri.
În anul două mii doi Editura Cartier a tipărit O istorie a diavolului de Robert Muchembled și alte optzeci și șapte de titluri.
În anul două mii unu Editura Cartier a tipărit Cuvintele limbii române între corect și incorect de Mioara Avram, Tortura pe înțelesul tuturor de Florin Constantin Pavlovici și alte șaizeci și șase de titluri.
În anul două mii Editura Cartier a tipărit Sabatul sau Noaptea vrăjitoarelor politicii moldovenești de Andrei Țurcanu, Poezia generației 80 de Nicolae Leahu și alte șaptezeci și patru de titluri.
În anul o mie nouă sute nouăzeci și nouă Editura Cartier a tipărit Dicționarul Enciclopedic Ilustrat (DEI) într-un tiraj de unsprezece mii două sute exemplare și alte cincizeci și opt de titluri.
În anul o mie nouă sute nouăzeci și opt Editura Cartier a tipărit romanul Altina (Grădina scufundată) de Paul Goma, debutul Mariei Șleahtițchi O săptămână de poeme nescrise, O istorie a Basarabiei în documente și cifre (1812 – 1940) de Dinu Poștarencu și alte șaizeci și unu de titluri. La șaptesprezece decembrie a fost deschisă Librăria din Hol.
În anul o mie nouă sute nouăzeci și șapte Editura Cartier a tipărit Constantin Stere: singur împotriva tuturor într-o ediție de Alina Ciobanu, Eseu asupra poeziei moderne de Alexandru Mușina, Introducere în teoria literaturii de Gheorghe Crăciun și alte șaizeci și nouă de titluri într-un tiraj total de un milion cincisprezece mii șase sute exemplare. La treizeci martie a fost fondată Societatea Comercială Codex 2000, unicul distribuitor de carte al Editurii Cartier în România. La unu iunie a fost inaugurată Casa Cărții, prima librărie Cartier.
În anul o mie nouă sute nouăzeci și șase Editura Cartier a tipărit romanul Gesturi (Trilogia nimicului) de Em.Galaicu-Păun, Cartea rece de Irina Nechit (poeme), cartea de debut Beata în marsupiu de Iulian Fruntașu și alte cincizeci și cinci de titluri în colecțiile Rotonda, Prima mea bibliotecă, Cartier istoric.
În anul o mie nouă sute nouăzeci și cinci Editura Cartier a tipărit primele două cărți: Frumoasa lumii de Mihai Eminescu (carte pentru copii) și Lunaticul nopții scitice de Nicolae Popa în colecția de literatură română contemporană Rotonda (Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România și Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din Moldova).