„Poemele lui Soso au ceva din nostalgia unui pupic cu scârț de la o rudă care ți-e foarte dragă și vă vedeți rar, care are tot timpul povești savuroase despre ce i s-a mai întâmplat și simți, în timp ce le asculți, că o să-ți amintești mereu momentul ăsta. Familiaritatea nu vine doar din căldură, ci și din tristețe, care se rătăcește ca pufuleții printre faldurile cearșafului în poemele cinematice. Scenaristul e un alintat, un corporate baby, reprezentant al noii specii de irosire pe care o identifică prin acest volum. Ce nu se risipește, în schimb, e blândețea – de la jocuri de limbaj la imagini și link-uri, nu obosește niciodată. E peste tot, obrăjor. E lumea lor, noi doar trăim în ea.“ (Dana Zetu)
„Ce-mi place cel mai mult, cred, e că poezia lui sorin despoT se dezice de orice variantă a nepăsării: fie că vorbim de conținut, de formă (chiar și vizuală), de politici de ritm și sonoritate, dacă un cuvânt e acolo, e acolo pentru că a fost înșurubat în locul altora ca să transmită forță și mișcare într-un mecanism, uneori vădit, alteori confidențial mai multă vreme. Într-o lume în care atenția e poate cel mai ușor lucru pe care-l poți rătăci, găsesc în asta o treabă delicată. Rămâne apoi să descoperi un spectru foarte larg al duioșiei – când arde, când cauterizează, când devine, din partea cealaltă, de-a dreptul glacială. Te ține?” (Radu Nițescu)
„Eroul poeziei lui sorin despoT este, de la bun început, D i s c u r s u l: „piesă cu piesă, din vorbele unuia poți reanima un supersaurus”. Comis-voiajor al experimentalismului – ce dichis au rimele, vilanela, ritmurile, grafica textelor lui Soso! – autorul iradiază, whitmanian, colocvialitate, frățietate calină, iubire tandră (dinspre & despre umanii extincți), dar și un presentiment sumbru înrudit cu lirica stoarsă din rănile lui Stratan și Es. Pop: «mai mult monolog, linii și/ puncte, electrocardiograme».” (Ștefan Manasia)
Recenzii
Nu există recenzii până acum.