Autor

Ilarie Voronca

Ilarie VORONCA (pe numele adevărat Eduard Marcus; 31 decembrie 1903, Brăila – 5 aprilie 1946, Paris), poet, prozator şi eseist român şi francez. După cele dintâi clase secundare la Liceul „Nicolae Bălcescu” din Brăila, urmează Liceul Pedagogic de la Bucureşti (1921), apoi Facultatea de Drept (1924). Din 1926, îşi continuă studiile în străinătate, obţinând diploma de studii superioare în economie politică la Facultatea de Drept din Paris.

Din 1920, frecventează cenaclul lovinescian Sburătorul, debutând cu poezia „Tristeţi de toamnă” în revista Sburătorul din 20 octombrie 1922, E. Lovinescu fiind cel care-i schimbă numele în Ilarie Voronca. Debut în volum, cu Restrişti, în 1923, sub semnul lui G. Bacovia & Adrian Maniu. Îmbrăţişează mişcarea de avangardă, devenind unul dintre cei mai importanţi promotori ai acesteia, pe plan naţional şi internaţional, prin numeroase colaborări la revistele vremii (Viaţa Românească, Integral, Urmuz, unu, Contimporanul, Adevărul, Herald, Punct, 75 HP ş.a.). Publică, unul după altul, alte nouă volume de versuri în română: Colomba, 1927; Ulise, 1928; Plante şi animale. Terase, 1929; Brăţara nopţilor, 1929; Zodiac, 1930; Incantaţii, 1931; Invitaţie la bal, 1924-1925, 1931; Petre Schlemihl, 1932, şi Patmos şi alte şase poeme, 1933, după care trece la limba franceză (Permis de séjour, 1935; La Poésie comune, 1936; La joie est pour l’homme, 1936; Amitié des choses, 1937; Pater Noster, 1937; L’Apprenti fantôme, 1938; Le Marchand de Quatre Saisons, 1938; Beauté de ce monde, 1939; Lord Duveen ou l’invisible à la portée de tous, 1941; La Confesion d’une âme fausse, 1942; La clé des réalités, 1944; L’interview, 1944; Henrika, 1944; Souvenirs de la planète Terre, 1945; Contre-solitude, 1946).

Stabilit la Paris din 1926, în 1929 și 1931 este angajat la Direcţia Presei din Consiliul de Miniştri. Funcţionar la o casă de asigurări, colaborează la Nouvelles littéraires, Cahiers dun Sud, Cahiers juifs, Journal des poètes, conferenţiază despre literatura română la Radio Paris şi la Sorbona. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, este membru al Rezistenţei franceze, iar după eliberarea Parisului va coordona emisiunile în limba română ale Radioteleviziunii franceze. Puţin înainte de a se sinucide, aruncându-se pe 5 aprilie 1946 în Sena de pe Pont Mirabeau, traduce în colaborare cu Jacques Lassaigne bocete româneşti (editate în 1947 sub titlul Les Chants du mort), lăsând pe masă manuscrisul ultimei sale cărţi, Petit manuel du parfait bonheur – Mic manual de fericire perfectă, publicat de Saşa Pană într-o ediţie bilingvă în 1973, la Cartea Românească.

Cărțile autorului

Search
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Search
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt