Blog

Citesc în Adevărul: „În anul 1957 în munţii Ural, regiunea Celeabinsk, a avut loc primul accident nuclear sovietic la uzinele Mayak, unde se fabricau arme nucleare. Instalaţiile au fost construite de sovietici în anii 1940, iar accesul în zonă a fost interzis pentru străini timp de peste 45 de ani. Abia în 1992 preşedintele rus Boris Elţin a semnat un decret prin care permitea accesul oamenilor de ştiinţă occidentali în zonă. Potrivit lor, explozia atomică a ucis peste 50.000 de persoane, distrugând complet mai multe localitaţi. O oră petrecută acolo ar putea fi fatală pentru orice om.”
După primul an de facultate am fost recrutat în armată. Ca pedeapsă, pentru că în documentele comisariatului militar eram citat pe 25 sau 27 iunie, iar în citația care o aveam la mână era scris 27 sau 29 iunie, când și m-am prezentat, am fost trimis în Celeabinsk 56.
Este o zonă închisă. Cu sârmă ghimpată. Cu pichete de grăniceri. Cu munți care aduc aminte de munții domoli ai Elveției. Sau, mai degrabă, ai Sloveniei. Cu lacuri și mlaștini. Cu turme de țânțari în cele trei luni de vară. Cu temperaturi de peste 30 de grade. Cu geruri de până la minus 45 în restul anului. Nu există toamnă sau primăvară. Elanii erau imenși. Și mulți. În interior sunt câteva platforme de prelucrare ale uraniului și plutoniului. Acestea sunt uzinele Mayak. Uzina Mayak. Fiecare platformă, de asemenea, e izolată cu sârmă ghimpată. Mai sunt câteva pușcării cu recidiviști condamnați la peste 15 ani. Izolate și ele cu sârmă ghimpată. Sunt 8 pichete de grăniceri. Izolate cu sârmă. Sunt trupele de interne. Izolate cu sârmă. Este și „stroybat”-ul. Izolat și ăsta cu sârma. Și foarte mulți „osobiști”. Care umblă printre sârmele ghimpate. Există o universitate în domeniul științelor nucleare. O cale ferată. Izolată cu sârmă. Case cu două etaje în stil stalinist, făcute în anii 50. Orașul a fost construit pe locul câtorva localități. Toți locuitorii au devenit ostatici ai zonei. Au fost aduși ostași din Armata Roșie. Toată lumea doar intra în oraș până în anii 60-70. Ieșire din zonă nu exista.
Explozia de la platforma din 57 era izolată și ea cu sârmă ghimpată. Brazii din zonă erau retezați. Câteva lacuri nu înghețau niciodată. Nici la 45 de grade ger. Lioha Golomidov intra fără nas în fiecare iarnă. Îl purta doar în cele trei luni de vară.
În primul an de serviciu militar aveai un ski. Perechea o obțineai abia în al doilea an.
Mașinile militare din Celeabinsk 56, când au fost trimise în Cernobâl, au dublat nivelul radiației.
Aerul era îmbibat cu un miros de pucioasă. Hainele noastre miroseau a pucioasă.
Așa cum miroase acum viitorul Moldovei.

Comentarii(14)

    • Mircea

    • 10 ani în urmă

    Ma îndoiesc ca dorinta si speranta celor ce vad viitorul Moldovei în occident ar putea fi suficiente pentru a desprinde un satelit de la centrul sau de gravitatie. Fizicienii ar spune ca sunt doua solutii: ori masa satelitului sa creasca, ori o alta forta de gravitatie mai puternica sa apara în apropiere. Ori poate exista minuni? Eu pîna nu demult credeam.

    1. @Mircea: Nu există minuni. Sau ai avut/ai un suflet tânăr.

    • dumitru crudu

    • 10 ani în urmă

    Nostalgicii sovietici, cei care s-au nascut in URSS si le e dor dupa Uniunea Sovietica, au tot dreptul s-o faca. Eu, unul, insa, nu-i cred. Marturii, ca astea a lui Gheorghe, nu pot sa nu te emotioneze. Cata lucruri inca le vom afla despre trecutul pe care l-am trait!

    1. @Nostalgii: N-am nicio nostalgie. Poate după anii irosiți aiurea. Poate.

    • catalin codru

    • 10 ani în urmă

    divulgati secrete militare!

    1. @catalin codru: Respect contractul semnat. Au trecut 25 de ani. Sunt liber de taina militară.

    • Nic Arsa

    • 10 ani în urmă

    Singurele trei lucruri pe care le-am știut vreodată despre Celiabink erau, până acum, MunȚii Ural, Traktor (echipa de fotbal) și uzine secrete (de fabricare a U și Pt).
    Acum știu sensibil mai mult. Nu numai despre Celiabinsk, dar și despre norii negri care se apropie, din nou, amenintatori. Mulțumesc.
    Mirosul este singurul dintre simțurile umane care are puterea mirifică a evocării (quasi-)instantanee a trecutului, prezentului și/sau viitorului.

    1. @Nic Arda: Am avut un sentiment de scârbă de fiecare dată când a venit vorba de anii de armată. Și parcă eram tânăr.

    • dandy

    • 10 ani în urmă

    Celeabinsk-ul tau a fost parca mai bland cu tine. Dupa Celeabinsk, colegul meu de banca a ramas fara sansa de a avea proprii copii. Pe care ar fi vrut sa-i aiba dupa armata… A supravietuit totusi rachetelor rusesti. Dar asta e alta poveste.

    1. @Dandy: Dumnezeu e tot timpul mai blând cu mine. Atât doar că eu nu mă interesez cât e de blând el cu alții. E mai simplu așa. Mai merg cu picioarele prin puroi. Dar te gândești că Dumnezeu e blând. E ca și cum ai merge pe ape. Și e bine.

    • dandy

    • 10 ani în urmă

    Povestea relativitatii celor bune si rele e pastila care ne indulceste sau amaraste – in functie de … s.a.m.d. – existenta /modul cde percepere a propriei existente. Celeabinsk-ul are mai multe fete. Sau grimase. Si asta chiar nu stiu daca are de-a face cu Dumnezeu. Daca exista.

    1. @dandy: Nu vreau să discut de existența lui. Chiar dacă bunică-mea îmi spunea că el este undeva. Și te vede ce faci.

    • catalin

    • 9 ani în urmă

    George,
    Ai darul de a-mi rascoli multe amintiri triste. De genul asta. Ce dumnezeu? Chiar am trait in acelasi imperiu,doar ca voi erati intr-unalt loc inconjurat cu sarma ghimpata?Cam ai putea tu sa stii pe unde vine orasul Beius in Ro? In jud Bihor. Ei bine, in acelasi an, fiind eu pe acolo prin Apusenii de Beius , dascal in orasul Dr. Petru Groza (azi STEI)la cca 18 km de el, pe vremea a ceea era un oras rusesc in toata legea si regula. Construit de ei , cu exact aceiasi arhitectura stalinista. De unde se exploata uraniu in cateva mine din imprejurimi(Nucet, Baita, Dumbrava)in folosul lor, fireste. Acolo , la casa de cultura din oras am “sarbatorit” ultimul 7 noiembrie pe care l-am tinut (si) in Romania. Am locuit pe acolo 1 an de zile . Am vazut si am trait ceea ce descrii tu si care seamana leit. Asta ma si socheaza. S-acelasi miros mi-a napadit narile, pe care-l evoci.Si-acelasi miros de viitor parca pluteste ,iar, si pe aici. Parca ar fi un blestem, nu alta.
    P.S.- Si inca ceva mai constat si fac intrebare pentru asta, de n-o fi cumva de bănat.Cati ani aveai pre cand te-au dus catana? 18? 20? sau cati? Nu credeam sa cam fii de-un leat cu mine. Te credeam mult mai tanar.

    1. @catalin: Parcă despăgubirile de război au fost plătite până în 1966? Sau greșesc ceva?
      Am fost luat în armată la 18 ani, după primul an de facultate. Proful Vizitiu, care era mai cunoscut cu numele de Borges (corp de literă), mi-a pus 4 la examen (în sistemul de 5 baluri), zicându-mi că am răspuns de 5, dar, oricum, voi uita în doi ani machetarea. Era 1985.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Search
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Search
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt