Blog

E o misiune ingrată să faci topuri. De aia Unimedia și Cartier încearcă să realizeze un top al celor mai bune romane din ultimii 50 de ani din literatura română din Basarabia.
Cu 50 de ani în urmă Vasile Vasilache începea romanul Povestea cu cocoșul roșu cu „La început era bouț”. Busuioc își începea Singur în fața dragostei cu „L-am întâlnit, recunosc, într-un restaurant”.  Vladimir Beșleagă în începea Zbor frânt cu „Iar când se întâmpla, la mulți ani de la pățania aceea, să-l întrebe careva: îi drept ce spun unii în sat…” Iar la editura Cartea Moldovenească apărea Balade din câmpie de Ion Druță.
În decurs de o juma de veac în Basarabia s-au scris romane bune. Ca să vedem cine și cum am fost, cine și cum suntem și cine și cum vom fi mâine.
Topurile sunt subiective. Ca și zăbava lecturilor. Vor fi cinci topuri subiective. Semnate de cei cinci scriitori care au acceptat provocarea. În încheiere vom face un top general. Având tabloul complet.
Astăzi publicăm lista romanelor pe care le-am selectat. De asemenea, foarte subiectivă.
Cele mai importante romane basarabene ale ultimilor 50 de ani:
 Povara bunătății noastre de Ion Druță
Clopotnița de Ion Druță
–  Povestea cu cocoșul roșu de Vasile Vasilache
Hronicul Găinarilor de Aureliu Busuioc
– Singur în fața dragostei de Aureliu Busuioc
Pactizând cu diavolul de Aureliu Busuioc
Spune-mi Gioni de Aureliu Busuioc
Unchiul din Paris de Aureliu Busuioc
–  Zbor frânt de Vladimir Beșleagă
– Viața și moartea nefericitului Filimon de Vladimir Beșleagă
 Din calidor de Paul Goma
Vămile de Serafim Saca
Martorul de Vasile Gârneț
Doc de Nicolae Esinencu
Gesturi de Em.Galaicu-Păun
– Țesut viu. 10 x 10 de Em.Galaicu-Păun
– Cubul de zahăr  de Nicolae Popa
– Iepurii nu mor de Savatie Baștovoi
157 de trepte spre iad sau Salvați-mă la Roșia Montană de Alexandru Vakulovski
– Pizdeț de Alexandru Vakulovski
–  Sex & Perestroika de Constantin Cheianu
Ultimii eretici ai Imperiului de Vasile Ernu
Măcel în Georgia de Dumitru Crudu
–  Un american la Chișinău de Dumitru Crudu
Nekrotitanium de Planeta Moldova
– Kasa Poporului de Mitoş Micleuşanu
Înainte să moară Brejnev de Iulian Ciocan
Tărâmul lui Sașa Cozac de Iulian Ciocan
Pe timpul lui Teleucă de Arhip Cibotaru
–  Cântecul mării de Oleg Serebrian
– Cartea nomazilor din B. de Val Butnaru
– Turnătorul de medalii de Anatol Moraru
 

Comentarii(9)

  1. Ma intereseaza mai putin topul final. As vrea sa vad topul realizat de fiecare scriitor in parte. Ar fi mai multa transparenta. Ce ziceti?

    1. @talex: Puțină răbdare. Există o convenție între Unimedia și Cartier. Imediat după rezultatul votului publicului voi da în fiecare zi topul fiecărui scriitori care a acceptat provocarea și și-a asumat belele pe propriul cap. Iar ca poporul să știe vinovatul și la chip, atunci va fi și imaginea fiecărui scriitor. Urmat și de topul final. Cu numărul de puncte. E o imagine foarte interesantă. Și neașteptată.

    • Florin O. Z.

    • 11 ani în urmă

    Așteptăm. Cu drag. Fără nicio bâtă, cum ar fi sugerat T.R. (Theodore Roosevelt).

    • E.R. Bellu

    • 11 ani în urmă

    @ Domnule Erizanu,
    Ne-ați păcălit. Pi/Pe/Pră toți.
    “Vor fi cinci topuri subiective. Semnate de cei cinci scriitori care au acceptat provocarea.”
    Cei cinci au devenit șapte. Până luni, 2 septembrie 2013. Și apoi vor fi opt, nouă, … . Interminabil?!

    1. @E.R.Bellu: Din momentul anunțului până la încheierea proiectului s-au mai înmulțit cei care au răspuns. Nu era o intenție de amăgeală. Mi s-a părut corect să participe mai mulți critici. pentru obiectivitate.

    • E.R Bellu

    • 11 ani în urmă

    Îmi cer scuze. Aveți dreptate.
    Ar fi trebuit să-mi imaginez ca și alti scriitori, după ce văzuseră impactul asupra cititorilor, să dorească să-și exprime opinia. Evident, le-ați publicat clasamentele. Inclusiv a ultimilor doi, pentru care 10 este 11.

    1. E.R.Bellu: Eu am apreciat șmecheria topului cu 0 în față.

    • E.R. Bellu

    • 11 ani în urmă

    Domnule Erizanu,
    Dumitru Crudu “fentează” similar – dar nu la fel de ingenios -prin paginație, plasament şi “numerologie”:
    = = = = = = = = = = =
    1. Din Calidor de Paul Goma 2. Arta refugii de Paul Goma
    3. Zbor frânt de Vladimir Beşleagă
    3. Povestea cu cucoşul roşu de Vasile Vasilache
    = = = = = = = = = = = = = =

    1. @E.R.Bellu: „Fenta” ar putea fi și o eroare de-a mea. Nu e bai.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt