Blog

Cartea a fost în Programul Național de Editare. Cu 360 de pagini. Am preferat să păstrăm cele peste 200 de pagini scrise suplimentar. Are 512. Ne-am asumat costurile. Ca să apară o carte rotundă. Cu articole bine argumentate, de mărimi rezonabile, cu un tabel cronologic al Independenței RM, cu indice de nume. În bibliotecile RM vor ajunge 300 de exemplare la preț de 360 de pagini.

Nu sunt în pierdere. Tirajul suplimentar, pentru vânzare în librării, are preț corect, care acoperă costurile pentru biblioteci și ne permit să planificăm un sfert dintr-o altă carte viitoare.

E o carte pentru politicieni și experții serali. Studiile sunt excelente. Cele 30 de cuvinte sunt structurate în șase capitole mari: politică, identitate, economie, societate, biserică și cultură.

Despre numărul de pagini, bătut în cuie de Comisia de selectare a cărților din PNE, am ca imagine o carte de poezie a unui poet optzecist, care are un studiu al unui critic optzecist de vreo 40 de pagini, foarte bine scris, citesc poemele de la pagina 44 la120 și, brusc, poezia se rupe. Vine coperta. Ca o ghilotină. Parcă poezie mai e. Dar nu e. Îmi zice poetul că volumul a fost ofertat la concurs cu 120 de pagini. Au intrat doar un sfert din poeme. Editorul a respectat oferta și toate clauzele contractuale. Doar poezia n-a respectat-o.

E ca și cazul bibliotecii tatălui lui Manguel. Când a trimis biblioteca din Israel acasă, în Argentina. Meșterii, deoarece volumele nu intrau în rafturile bibliotecii, le-au retezat ca să încapă în rafturi și le-au îmbrăcat în piele. Să fie frumos.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt