Va urma un citat lung de pe un post și mai lung al pastorului Filaret sau Filip din Chișinău, profesor, șef pe Biblii și alte regalii care te apropie de Dumnezeu.
BIBLICĂ: „Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească.” (Filipeni 4:8)
PASTORUL FILAT: „Orice roman sau alt fel de carte vrei să citești, trebuie să-l treci prin acest filtru și să vezi dacă nu vine împotriva celor scrise aici.
Fiul nostru mai mic Daniel a primit pentru pentru vară să citească mai multe cărți la literatura română. I-a cumpărat cărțile pentru că făceau parte din programa școlară. Dar, într-o zi, peste mai puțin de o oră după ce a început să citească cartea “Hronicul Găinarilor” de Aureliu Busuioc a venit și mi-a spus că refuză că citească mai departe cartea și mi-a arătat acolo câteva înjurături scrise de autor. Mă bucur pentru discernământul băiatului nostru și că a înțeles când trebuie să se oprească, pentru că în Cuvântul lui Dumnezeu este scris:
Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii. ” (Proverbe 4:23)
ÎNJURĂTURILE LUI BUSUIOC. Nu prea țineam minte de aceste înjurături, care i-au rupt apetitul de lectură bietului fiu de pastor.
M-a deranjat și interpretarea citatelor. Orice om care citește o carte până la capăt găsește complet alt sens în Filipeni 4:8 și în Proverbe 4:23.
Într-o oră de lectură un cititor mediu ajunge pe la pagina 50-60 din Hronicul Găinarilor. Am început să caut pagină după pagină de la 50 în sus. Ajung la 100. Dau de cuvântul „beșică”. Poate ăsta l-a deranjat. Dau de expresia „facem căsuța țâță”. Poate ăsta!
Pe naiba! Fiul iubitor de lectură a citit 15 pagini. A găsit soluția chiar la pagina 20: „Curva îi zări, în sfârșit, mădularul, care-o uimise pe muierea de la judecată.”
Așa a scăpat de un chin fiul pastorului. A rămas la 1812. Era abia începutul Hronicului Găinarilor.
E adevărat, peste o pagină, Aureliu Busuioc, într-o Ars poetica, ironizează stilul prozatorilor contemporani cu „Domnișoarele erau dornice de discuții fine și eu mă gândeam că ele poartă sub fuste aceleași… (mă jenez să reproduc denumirea populară – „p…zde” – a organelor!) ca și eroinele lui Turgheniev…”.
„Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească.”
Și Hronicul Găinarilor „este adevărat”, „este drept”. Este istoria noastră. A Găinarilor. Și ne „însuflețește”.