11 noiembrie

Scriitorul austriac Thomas Glavinic, la Librăria din Centru

Încarc Evenimente

Despre eveniment

11 noiembrie 2026
18:15 - 19:00

Scriitorul austriac Thomas Glavinic, la Librăria din Centru

Dragi prieteni, vă invităm la un eveniment inedit: miercuri, pe 11 noiembrie, la ora 18.15, scriitorul austriac Thomas Glavinic va fi la Chișinău, la Librăria din Centru, într-un dialog despre dragoste, sex și literatură. Dialogul va avea loc în limba engleză, cu traducere în română.

Moderatoare: Paula Erizanu.

„Entuziasmantă, această forță anarhică a autorului care, asumându-și o doză maximă de risc narativ, povestește incredibil de frumos despre dragoste și sex.” (Alex Rühle, Süddeutsche Zeitung)

„Cine suntem noi – asta nu o știm. La ultima numărătoare, mi-au ieșit cel puțin trei, fiecare din noi este trei persoane odată. În primul rând, aceea care e fiecare, în al doilea rând, aceea care crede că e, și, în al treilea rând, aceea drept care trebuie să o ia ceilalți.

Când mă trezesc, mă simt atât de nasol, că nu vreau să am de-a face cu niciuna din cele trei.
Sunt acasă. La televizor e concertul de Anul Nou. Fără sonor. Pe perete, cineva a făcut niște însemnări. Peste tot în cameră, hârtie de împachetat cadouri. Lângă mine e-ntinsă o femeie. O cunosc. O cheamă Ina. Mă întreb doar ce caută aici. Oricum, coșul pieptului i se mișcă în sus și în jos.
Încerc să-mi aduc aminte de sex. În creierul meu, sau în ceea ce iau eu drept creier, nu găsesc imagini cu sex. Poate că-i mai bine așa.” (din Complexul lui Jonas, de Thomas Glavinic)

Thomas GLAVINIC s-a născut pe 02.04.1972 la Graz, dintr-un tată bosniac și o mamă austriacă. Dorința, conștientizată încă de pe băncile școlii, de a deveni scriitor nu i-a fost încurajată de părinți, astfel încât tânărul Glavinic și-a finanțat-o el însuși, lucrând în publicitate și ca șofer de taxi. Începând din 1991, scrie romane, eseuri, povestiri. Primul său roman, publicat în 1998 – Carl Haffners Liebe zum Unentschieden (Dragostea lui Carl Haffner pentru remize) –, a fost un succes și a fost tradus în câteva limbi și distins cu mai multe premii. Au urmat romanele Herr Susi (Domnul Susi, 2000), Der Kamermörder (Asasinul cu camera video, 2001), Wie man leben soll (Cum să trăiești, 2004), Die Arbeit der Nacht (Munca nopții, 2006), Das bin doch ich (Bine, dar ăsta sunt eu, 2007), Das Leben der Wünsche (Viața dorințelor, 2009), Lisa, 2011, Unterwegs im Namen des Herren (La drum în numele Domnului, 2011), Das größere Wunder (Minunea mai mare, 2013), Der Jonas-Komplex (Complexul lui Jonas, 2016), Gebrauchsanweisung zur Selbstverteidigung (Instrucțiuni de folosire a autoapărării, 2107). Dintre numeroasele burse, premii și dsitincții de care s-a bucurat opera sa, se cuvin menționate Das Österreichische Staatsstipendium für Literatur (Bursa Austriacă de Stat pentru Literatură, 2002), Der Österreichische Förderpreis für Literatur (Premiul Austriac de Promovare pentru Literatură (2006), Premiul Friedrich Glauser (2002, pentru Der Kameramörder), precum și prezența în selecția finală pentru Premiul German al Cărții 2007, pentru Das bin doch ich, și prezența unora dintre romanele sale pe diverse liste de bestselleruri.

Evenimentul are loc în cadrul Zilei Autorilor Europeni, cu susținerea Europei Creative.

Complexul lui Jonas, de Thomas Glavinic. Traducere din germană de Victor Scoradeț (Biblioteca deschisă). Broșată, clapete, 796 pag, 79 RON/339 MDL

Partajare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Filtre