Marea Neagră era numită de către greci, pur și simplu, „Mare”. În antichitate. Coloniile grecești ajungeau până în Mariupolul de astăzi. Iar „lâna de aur” era, pe bune, în Colhida.
Pe vreme lui Marco Polo hărțile arabe o numeau Marea Trebizondului. Polonezii o numeau Marea Liovului. Pentru italienii din Veneția și Genova era Marea cea Mare. Iar Bizanțul purta numele de Romania, „adică imperiul noilor romani”. Erau vremurile sloganului: „Adu-ți mărfurile la Marea Neagră și vor ajunge oriunde în lume”.
Apoi turcii au cucerit Constantinopolul. Apoi s-au extins cât au putut în jurul Mării Negre. Pentru teritorii. La două secole istoricii otomani au găsit și explicația istorică și morală: „în lupta împotriva necredincioșilor”. Atunci Marea cea Mare, alias Marea Neagră, s-a numit „lac turcesc”. Comerțul pe mare s-a împuținat.
Pentru teritorii și pentru a-și proteja hotarele Rusia Ecaterinei a II-a cucerește pământurile din nordul mării și ocupă la 1768 Moldova și Țara Românească. Mai târziu, istoricii ruși, ca și istoricii turci, au inventat explicația morală: „pentru eliberarea creștinilor de sub jugul otoman”. Atunci Marea Neagră a devenit „lac rusesc”. Comerțul pe mare aproape a dispărut.
După Războiul Crimeei Marea Neagră a avut o perioadă scurtă de înflorire. Au apărut ghiduri, rute turistice, păreri despre cei care locuiesc de-a lungul Mării Negre. „Pentru ruși, românii basarabeni erau țigani gata să-ți fure poșeta. Pentru români, bulgarul din Dobrogea era un caraghios care nu prea știa pe ce lume se află. Pentru toți, turcul era străinul prin excelență.” Rușii se plângeau că orașele rusești de la mare, adevărate anticamere ale Imperiului, erau sub „domnia Mamonei”. În Novorossiisk „elemente străine – „greci, germani, armeni, cehi catolici, – sunt foarte puternice, ca și alogenii.” Alogeni erau numiți hangii evrei, negustori greci, armeni și musulmani din munți.
După 1855 sute de mii de tătari din Crimeea au părăsit Imperiul Țarist și s-au stabilit în Dobrogea, Bulgaria, Serbia și Anatolia. Au urmat valuri imense de emigranți: transmutarea forțată a circazienilor și a musulmanilor caucazieni în timpul cuceririi Caucazului de către ruși, masacrul armenilor în Anatolia în 1890 și 1915, asasinarea programatică a armenilor și grecilor până în anii 1920, exodul rușilor albi în 1920.
Apoi Marea Neagră a deveni „lac sovietic”. După 1991, odată cu destrămare URSS-ului, Marea Neagră a încercat să revină la relațiile comerciale active.
Studiul Marea Neagră. O istorie, de Charles King, se sfârșește cu anii 2000.