Iar apare simfonia cirip-cirip, tru-lu-lu. E ringtonul agricultorului îndrăgostit de pământ. Nea Serioja dă indicații soției: ce să facă, unde să ducă, ce să strângă, ce să pună, de unde, unde, când. Ce să-i aducă mâine. Mănâncă covrigi.
Valera, nea Valera, vecinul lui nea Serioja, un bărbat consumat de peste 60 de ani, cu fața încă umflată (în istoria bolii are înscrise și două atacuri de inimă), comentează perioada sovietică: „… blbll, Dodon, bleadi, Plahotniuc, blblll, bleadi, Năstase,bleadi, blbll… Dodon… bleadi… Plohotniuc… bleadi… Maia … bleadi… Năstase… bleadi… blblll…”
Nea Serioja spune: „Iaca eram eu tânăr. Și prost. Că nevasta-mea îmi zice și acum. Acum ai vrea tu, dar nu mai poți. Bine când voiam și eu tu umblai cu băutul, nopți la rând. Ai vrea măcar o noapte din treizeci. Dar ți-a trecut timpul. Și n-o spune cu răutate.” Nea Valera spune și el: „blbll… Dodon… bleadi… Plohotniuc… bleadi… Maia … bleadi… Năstase… bleadi… blblll…”
Vine fiica lui nea Serioja. Îi aduce pachetul. Scoate fiecare lucru din pachet. Se uită, îi caută un loc în noptieră. Îl așează cu grijă. Întreabă dacă au reușit cu una, cu alta. Fiica, o blondă frumoasă, chiar dacă dragostea mare al tatălui pentru pământ se așează deja peste chipul ei, răspunde cuminte și ascultător.
Fiica a plecat. Nea Serioja mănâncă covrigi. Se uită în noptieră. Mai mănâncă un covrig. Iar se uită. Telefonează. „Să-i spui lui mă-ta că mi-a trimis dintre cele zece aparate de ras pe cel mai tocit. Mâine să mi-l aduci pe cel albastru. Sau intră, dacă nu ești departe, într-un magazin și ie-mi unul nou.”
Nea Serioja mai mănâncă un covrig. Fiica îi aduce un aparat nou. Îl ia fără comentarii pe cel adus mai devreme. Pleacă. „Ieri aici a mai fost un bolnav, un evreu. Dar nu i-a plăcut ceva și a fugit peste noapte.”
Vine medicul. Istoria bolii devine publică pentru cei din salon.
Nea Serioja era în câmp. Verifica stropirea cu ierbicide a porumbului. S-a spart în fața lui furtunul de la cisternă. Și toată presiunea l-a împroșcat. A reușit să-și acopere fața. Dar mâinile i-au fost stropite. S-a spălat abia peste două ore. Dragostea de pământ nu așteaptă. Apoi au fost alte lucrări în câmp. A ajuns la medici a patra zi. Când tot organismul era deja afectat.
Nea Valera, printre dodonii și blbll-urile lui,  a zis că a vrut să mănânce niște căpșune. Două albine i-au dat ac. E alergic. E versiunea pentru medici. Pentru noi: prășeam la vilă. Și au dat peste mine albinele.
În locul pacientului evreu, a apărut Maxim, vreo 25 de ani, scund, cu unghii mici, degete dolofane, șmecherul activ. A telefonat. L-a rugat pe un prieten să vină să-i aducă țigări. A băut o juma de sticlă de chimicale, ceva ce era în Golful lui. Peste o juma de oră s-a internat. E varianta oficială. Și pentru noi, și pentru medici. Medicul l-a întrebat dacă a vrut să se sinucidă. Noi nu l-am întrebat. Oricum, el a răspuns cum a vrut el.
„Ai 120 pe 70,” îmi zice medicul. „Asta-i tensiune de aviator”, comentează nea Serioja. „Și te-au adus cu 90 pe 60.”
Noaptea, nea Valera era peste fiecare juma de oră la baie. Tot cu jumătate de oră. Nea Serioja: „Suka, iacă organism idiot, nu mă pot duce afară, suka.”
Noaptea de spital e lungă. Nea Valera la budă. Juma de oră. Juma de oră, în pat, juma de oră la budă. Juma de oră în pat. Nea Serioja tot pomenea „suka”, care nu-i dădea voie să se ducă afară. Din juma în juma de oră. De aia dimineața în spital vine foarte devreme.
Maxim a dormit buștean. Și se credea sănătos. Dormea în patul în care a dormit pacientul evreu. Care a fugit din spital cu o zi mai devreme.
(urmează sfârșitul)