Citirea feței

„Fascinanta carte a lui Eric Standop prezintă într-un mod accesibil şi convingător vechea şi neconvenţionala tehnică a citirii feţei.” – (Phil Houston)

“Omul are trei fețe. Pe prima o arată lumii. Pe a doua o arată rudelor și prietenilor apropiați. Iar pe a treia n-o arată niciodată, nimănui”, spune un proverb japonez. Cu toţii suntem cititori de feţe înnăscuți şi, încă din prima zi de viaţă, ne orientăm instinctiv privirea spre trăsăturile faciale ale celor din jur. Nu există persoană care să nu aibă capacitatea intuitivă de a descifra sentimentele celorlalţi în expresiile lor.
Această abilitate este atât de importantă pentru supraviețuirea noastră, încât avem circuite cerebrale dedicate procesării informațiilor faciale. Testele imagistice pot să identifice locul exact din creier unde se găsește rețeaua noastră de neuroni specializați în citirea feței. Oamenii de știință încă explorează modul în care se dezvoltă aceste circuite neuronale, dar cei mai mulți sunt de părere că este o abilitate, măcar într-o anumită măsură, înnăscută. De la naștere — înainte chiar să poată focaliza cu privirea —, copilul este înzestrat pentru căutarea fețelor. După numai câteva ore, un bebeluș poate deosebi chipul mamei sale de cel al unei necunoscute, iar în numai câteva luni devine expert în identificarea genului, a rasei, a emoțiilor și a altor trăsături de bază. Această legătură față-față este primul limbaj al copilului.