Recomandat

Regele ucis de-un porc

O moarte infamă la originea emblemelor Franței

169.00 MDL

În stoc

9789975865708 206
Partajare

„…Nu în ultimul rând, aș dori să arăt cum căderea de pe cal a unui principe capețian în floarea vârstei, în toamna lui 1131, nu aparține doar unei istorii dinastice și politice; ea ține, totodată și mai cu seamă, de istoria simbolică. Pata de rușine pusă de acel porcus diabolicus este de așa natură, încât nu va putea fi ștearsă de monarhia franceză câțiva ani mai târziu decât pin adoptarea a două embleme purificatoare, împrumutate de la atributele iconografice ale Fecioarei: floarea de crin și culoarea albastră. Aceste două atribute se vor uni pe la mijlocul secolului al XII-lea sau puțin mai târziu spre a forma armoariile regelui Franței. Din marial, crinul devine regal, iar aurul, altădată rezervat reginei Cerurilor, culoarea dinastiei Capețienilor. În consecință, de-a lungul secolelor, decenii la rând, aceeași culoare albastră nu va fi doar una familială și dinastică, dar și monarhică, de stat, și, în cele din urmă, națională.”

Lansarea volumelor de Michel Pastoureau

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Numai clienții autentificați care au cumpărat acest produs pot lăsa o recenzie.

Faceți cunoștință cu autorul

Search
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Search
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt