Zece femei

„De cîțiva ani încoace, Al. Cistelecan, admirat unanim pentru subtilele intuiții și judecăți privind spațiul poetic românesc, dar dedat, nu mai puțin, unui soi de mic narcisism ținînd de o anume caligrafie manieristă a expresiei, a publicat în presa literară o suită de profiluri de doamne lirice transilvane, dezgropate din fișiere îngălbenite de biblioteci, de unde nu le-a mai scos aproape nimeni și nici nu prea mai aveau șansa să fie scoase. /…/ presupusul temut călău surîde și se amuză în timpul execuției, nu mai puțin atent la baletul său de pe eșafod ori la dexteritățile cu care-și mînuiește instrumentele chirurgicale. E, pe deasupra, un bonom și un tandru.” (Ion Pop, România literară, nr. 1-2/2015)