Autor

Alexandru Mușina

Alexandru Muşina (n. 1 iulie 1954, Sibiu – d. 19 iunie 2013, Braşov) a absolvit Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii Bucureşti în anul 1978. În 1995, a devenit doctor în filologie al aceleiaşi universităţi. A predat limba franceză la Liceul Industrial din Întorsura Buzăului (1978-1989), a fost cultivator de flori (1989-1990) şi redactor-şef al revistei „Interval” (1990-1992). A fost profesor de literatură comparată şi scriere creatoare la facultatea de Litere a Universităţii „Transilvania” din Braşov şi director al Editurii „Aula”.
Volume publicate: a) p o e z i e : Cinci (volum colectiv), Litera, 1982; Strada Castelului 104, Cartea Românească, 1984; Lucrurile pe care le-am văzut (1979-1986), Cartea Românească, 1992 (ed. a II-a, Tracus Arte, 2013); Aleea Mimozei nr. 3, pontica, 1993; Tomografia şi alte explorări, Marineasa, 1994; Tea, Axa, 1997; Personae, Aula, 2001; Şi animalele sunt oameni!, Aula, 2002; Hinterland, Aula, 2003; Poeme alese (1975-2000), Aula, 2003; Poeta, poetae, Aula, 2008; Al 78 bum duminical, Aula, 2008; Regele dimineţii, Tracus Arte, 2009; Cordilio, Bibinia & comp., Tracus Arte, 2012; Dactăr Nicu & his Skyzoid Band, Tracus Arte, 2013 (postum); Opera poetică, vol. 1-2, Tracus Arte, 2015 (postum); b) R o m a n : Nepotul lui Dracula, Aula, 2012; c) E s e u r i : Unde se află poezia?, Arhipelag, 1996; Eseu asupra poeziei moderne, Cartier, 1998; Sinapse, Aula, 2001; Paradigma poeziei moderne, Aula, 2004; Supravieţuirea prin ficţiune, Aula, 2005; Scrisorile unui fazan, Cartier, 2006; Scrisorile unui geniu balnear, Aula, 2007; Poezia. Teze, ipoteze, explorări, Aula, 2009; Teoria şi practica literaturii, Muzeul Literaturii Române, 2013; d) A n t o l o g i i : Antologia poeziei generaţiei ’80, Vlasie, 1993; ed. a II-a, Aula, 2002; e) Vo lu m e î n l i m bi s t r ă i n e : Budila-Express, Éditions Créaphys, Paris, 1994 (poeme, în limba franceză); Pismata na edin gîsok, Balcany, Sofia, 2008 (Scrisorile unui fazan, în limba bulgară).

Search
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Search
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt