Blog

Maratonul de poezie. Sâmbătă, 17 decembrie 2022. Credit foto: Victoria Viprada

Filozofia Zilelor Literaturii Române la Chișinău e foarte simplă. Sunt invitați autorii celor mai bune cărți ale anului precedent. Cărți cu premii importante și credibile, cărți despre care s-a discutat și s-a scris în presa culturală. Încercăm să aducem scriitori care nu au fost la edițiile precedente. Este o selecție subiectivă pe care ne-o asumăm. Cărțile scriitorilor invitați sunt în Librăriile Cartier. Sunt sigur că putem vinde și literatură română contemporană. Nu doar Harari. Și nu doar literatură pop adusă din Rusia. Putem face și în vremuri de restriște.

Scopul: facem poduri între scriitorii români din Republica Moldova (dacă vor și pot) și scriitorii români din România sau diasporă; facem poduri între scriitorii români și cititorii din Chișinău sau Bălți. Facem ateliere pentru jurnalismul cultural.

Elena Vlădăreanu, care a participat în 2010, la prima ediție, a constatat că a crescut enorm publicul în acești 12 ani. Înseamnă că Zilele Literaturii Române nu se fac în zadar.

Mulțumim tuturor care au participat, mulțumim tuturor care au venit să vadă scriitori vii, care nu sunt încă în programa școlară, care nu sunt încă pe lista de lecturi obligatorii. Mulțumim celor care au fost alături de noi la Chișinău și Bălți. Mulțumim ziariștilor care au fost activi și alături de invitații Zilelor. Mulțumim celor care au ieșit de pe câmpiile imperiale ale netului și au venit la Librăria din Centru, la Muzeul Național de Literatură, la liceele „Spiru Haret”, „Eminescu”, „Dante”, „Heritage”, la MediaCor, la ArtCor, la Universitatea din Bălți, la Școala de Jurnalism.

Puteți vedea lecturile, dezbaterile pe contul Editurii Cartier de pe YouTube, pe cartier.md.

Sâmbătă, 17 decembrie 2022, ora 22.10. După Zilele Literaturii Române la Chișinău. Credit foto: Victoria Viprada

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt