Ratații inteligenți și alcoolicii neînverșunați atrag scriitorii. Și regizorii. Ratările sunt spectaculoase. Mai ales atunci când ajungi la o vârstă și constați că oportunitățile pe care le-ai prins au fost altele, iar oportunitățile adevărate au alunecat pe lângă tine. Aceste cărți au și mulți cititori. Tot timpul ratații formează marea majoritate a acestei lumi. Și ai o notă de înțelegere aproape aristocratică a propriei neputințe și vieți ratate. Spre deosebire de încrâncenații egoiști și mișei care au reușit în viață. „De altfel, așa e întotdeauna. Faci orice ca să stai deoparte și apoi, într-o bună zi, fără să știi cum, te trezești într-o poveste care te poartă direct la final.”

„Cunoscusem tot soiul de oameni – oameni deja veniți și oameni care nici nu reușiseră să plece…”

E Ultima vară în oraș, de Gianfranco Calligarich. Cartea a apărut în română abia în 2021. Soarta ei în Italia e ca și a personajului principal. Putea să fie un bestseller de la început. Dar a devenit o carte cult, despre care toți știau, dar nu o puteau găsi nicăieri.

Prima ediție a apărut în 1973, la Garzanti, o editură italiană importantă. 17 mii de exemplare s-au epuizat într-o singură vară. N-a urmat nicio ediție. Nu știu dacă din cauza editorului sau a autorului.

Abia în 2010 romanul a apărut în ediția a doua, la o altă editură, Aragno. Cu ecouri în presă, apreciată ca o „redescoperire senzațională”.

În 2019 apare a III-a ediție, la Bompiani, una dintre cele mai mari edituri italiene. iarăși e privită ca o redescoperire.

În toți acești aproape 50 de ani autorul a lucrat în presă, la TV, ca și personajul romanului. Nu prea s-a îngrijit de soarta romanului. Părea să fie personajul leit din La Granda belezza a lui Sorrentino.

N-a mai publicat nimic nou până în 2002, apoi începe din 2011 să dea câte un roman la 2-3 ani.