Blog

Votul de duminică nu este despre președinte sau despre Uniunea Europeană. Este votul despre existența noastră.

Votul de duminică nu este doar despre Republica Moldova. Este despre întreaga regiune. Va fi o regiune a păcii sau va fi pământul nimănui.

Dintre cei 11 candidați noi nu alegem un președinte. Nu există nicio competiție de programe. Noi alegem dintre Maia Sandu și conservele Kremlinului & un rătăcit.

La referendum nu există o altă opțiune decât DA. Alegem viitorul. Sau ne întoarcem în GULAG 2.0.

Rusia este în război cu Republica Moldova. Nu văd războiul doar trădătorii.

Cheltuielile tuturor participanților la campania prezidențială din Republica Moldova din 2020 au fost de 1,6 mln de euro (40 la sută au fost cheltuieli nedeclarate). Rusia a cheltuit doar în septembrie 15 mln de euro pentru cumpărarea celor 130 de mii de cetățeni RM (neoficial, vorbim de 300 de mii). De la începutul anului Rusia a cheltuit 100 de milioane în campania prezidențială și referendumul din RM. Toate partidele din România au cheltuit în ultimele alegeri din vară 80 de milioane de euro.

Prețul mediu al unei rachete rusești este de 3 mln de euro.

O zi din războiul ruso-ucrainean o costă pe Rusia 400 de milioane de euro, iar pe ucraineni – 100 de milioane.

Pentru Rusia o sută și ceva de milioane băgate în Republica Moldova este un cost extrem de mic pentru un război atât de important pentru ea. Prin ultimatumul înaintat occidentalilor în decembrie 2021 Putin și-a declarat foarte clar planurile: retragerea NATO până la granițele din 1991. Tot ce se vede de la Berlin spre răsărit sunt câmpiile, orașele și oamenii lui Putin.

Votul de duminică e un război existențial pentru noi. Dacă ne mobilizăm, atunci vom reuși doar prin vot, cu costuri mici, să învingem milioanele de euro ale rușilor. În penultima bătălie. (Vor mai fi parlamentarele).

Sau va fi ultima noastră zi de duminică.

Comentarii(2)

    • Ibanescu

    • 2 zile în urmă

    Din pacate domnule Erizanu, sunteti intr-un razboi cu Rusia, dar un razboi in care nu aveti nici macar sansa de a lupta. Mita electorala, dezinformarea, ce a fost pana acum sunt doar mici incruntari ale Mujicstanului. Din ianuarie ucrainenii nu mai permit transportul de gaz rusesc. Vor aparea probleme in Transnistria foarte repede. Si de acolo se vor extinde. Guvernul Moldovei e pregatit? A luat vreo masura economica? Ca razboiul e hibrid…informatic, economic etc…
    Maia Sandu, daca va fi realeasa, fara parlament (si guvern) nu poate face mai nimica. Puterile Presedintelui sunt limitate. Pentru parlamentare, locurile alocate diasporei sunt putine. Va conta votul celor ce au ramas in R Moldova. Ce pronostic dati?
    De fapt cheia e in mainile lui Zelenski si daca va fi reales, a lui Trump.
    Sunt 3 scenarii:
    1. Castiga muscalii….probabil in cateva zile vor descoperi faptul ca rusii din Moldova sunt oprimati…..chestie de ore pentru ocuparea Moldovei. Cu Ucraina prabusita, nu va interveni nimeni sa va apere.
    2. Castiga ucrainenii… poate sa fie presedinte si Dodon si Sor si guvernul sa fie facut din membrii grupului Sheriff. Fiind o enclava….practic Moldova va face toate reformele sugerate de catre SUA, UE etc. N-ar fi un lucru rau, pe termen mediu si lung. Primii ani ar fi infernali pentru cetateni
    3. Se incheie o pace de conjunctura. Rusia va inceta ostilitatile, cerand o zona buffer fata de NATO. Moldova va deveni o tara gri. Ca politica externa si militar, UE nu conteaza. Si nu se va mai putea vorbi de aderare.

    1. @Ibănescu: Propuneți Consiliul Coroanei din 1940? Le luăm pe rând. Întâi trebuie să obținem președintele corect pe 3 noiembrie. Apoi încercăm să le facem pe celelalte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt