Blog


Este ediția a VII-a. A romanului Povara bunătății noastre.
„Din tot ce mi-a fost dat să scriu, acest roman a fost cartea cea mai persecutată, cea mai prigonită, cea mai nedreptățită. De la apariția primelor capitole, cum au luat-o din urmă, cei mari și tari n-au mai lăsat-o să răsufle ani și ani de zile. (…) Tocmai pentru asta, textul romanului deseori diferă de la ediție la ediție, de la editură la editură, de la țară la țară”, recunoaște Ion Druță în prefață.
Romanul, cartea întâi Balade din câmpie a apărut în 1963,  Povara bunătății noastre (cartea întâi și a doua) a apărut în română în 1970, după ce au apărut două ediții în traducere rusă la Moscova.
Ediția Cartier diferă de celelalte. Am reparat o greșeală mecanică care tot s-a plimbat de la o ediție la alta. Unchiul lui Mircea și-a recăpătat numele adevărat: Grigore Moraru. Altfel, cei doi frați aveau același nume: Nicolai.
Unificările pe care le-am făcut: câine, mâine ș.a. nu le-am forțat. În vorbirea directă am lăsat „mîne”. Iar textul autorului s-a adus la ortografia de azi. Ion Druță a preferat  „cîne-cînește”. Și am lăsat așa. Am revenit la formula din 1970, redactor al cărții a fost Igor Crețu, la scrierea numelor: Haralampie și Nicolai. Haralmpie este și în Povestea cu cocoșul roșu a lui Vasilache. În aceeași transcriere. Ediția Eugen Lungu & Valentin Guțu din 1989 le dă: Haralambie, Nicolae. În satele basarabene nu prea se vorbea buchie în buchie cu DEX-ul. Tatăl meu e scris în actele românești din 1938: Niculai. Nu văd sensul violării numelor.
În ediția din 1970, cu chirilice, „mâinile” sunt scrise cu i scurt. În pofida ortografiei de atunci. Pe parcursul următoarelor ediții acest i scurt a fost uitat și a apărut „mânile”. În ediția a VII-a s-a revenit la „mâinile” lui Onache Cărăbuș.
Dar „o unificare forțată care nu ar deranja criticul care vede numai litere, și nu esența, cred că nu ar fi binevenită”, ne-a spus Ion Druță.
Nici noi, nici autorul n-am reușit să-l readucem în roman pe moș Bulgăre. Cel din ediția 1970.

Comentarii(11)

    • catalin codru

    • 12 ani în urmă

    alte ,,noutati ,,cand mai apar?

    1. @catalin codru: Zbor frânt și Povestea cu cocoșul roșu, Noul Machiavelli, Aromânii – în septembrie.

    • Maria Șleahtițchi

    • 12 ani în urmă

    Felicitări, Gheorghe, pentru aceasată excelentă ediție. Faceți lucruri temeinice și meritați tot respectul. De ce nu ați merita un premiu național pentru promovarea literaturii române și pentru stabilirea fertilelor relații interculturale europene?
    Premierea lui Strîmbeanu este o insultă adusă breslei scriitoricești. Cum s-a întîmplat că din cei trei scriitori nominalizați de USM, Ion Ciocanu și Emilian Galaicu-Păun, a luat premiu cel care nici nu trebuia propus?… E trist. Am impresia că sîntem captivi într-un spațiu în care mediocritatea acoperă tot ce înseamnă valoare autentică.
    Să ctim cărțile editurii Cartier ca un antidot împortiva tristeții și angoasei sociale care ne învăluie.

    1. @Maria Șleahtițchi: În RM Premiul Național pentru literatură se dă pentru Integrala Operei Nescrise. Aici nu putem concura. Nici Țesutul viu, nici editura Cartier.

    • Maria Șleahtițchi

    • 12 ani în urmă

    „această”

    • Paul

    • 12 ani în urmă

    Pot s-o cumpăr undeva pentru Kindle?

    1. @Paul: Va fi pe iBookStore. Din octombrie.

    • Paul

    • 12 ani în urmă

    iBookStore e pentru iOS. Dar pentru Kindle?

    1. @Paul: În momentul când Amazonul va accepta româna (nu vorbesc de șmecherii și amatorisme), atunci îi vom da drumul. sper să fie în acest an. Parcă erau negocieri avansate.

    • Paul

    • 12 ani în urmă

    Vreau nu numaidecât pe Amazon, dar în format pentru Kindle.

    1. @Paul: Poate fi citit și pe Kindle. Chiar daca se ia de pe iBookStore. Se convertește.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt